În primul rând zebrele sunt păsări, deci mănâncă semințe, aceasta este dietă lor de bază. Sunt de asemenea cunoscute ca păsări care își petrec o mare parte din timp la

În primul rând zebrele sunt păsări, deci mănâncă semințe, aceasta este dietă lor de bază. Sunt de asemenea cunoscute ca păsări care își petrec o mare parte din timp la
Cazurile în care păsările de colivie pot transmite zoonoze sunt destul de rare. Totuși, vom trece în revistă câteva dintre afecțiunile comune, atât omului, cât și păsărilor de companie, insistând
Conviețuirea cu o pasăre implică și câteva măsuri de siguranță cărora foarte puține persoane le dau importanță înainte de a-și procura o pasăre de companie. Astfel, trebuie să fim conștienți
Anumiți posesori de păsări se plâng de faptul că acestea, deși aflate în perfectă stare de sănătate, sunt agresive, chiar dacă în aparență nu au făcut nimic care să determine
Pentru cei care vor face puțin efort să se documenteze înainte de a alege o pasăre ca animal de casă, deținerea unei înaripate poate fi o experiență foarte interesantă și
„Vino” este comanda de bază și cea mai importantă pentru păsările crescute ca animal de companie. Nu numai că veți folosi această comandă în interacțiunile de fiecare zi cu pasărea,
Ședințele prin care învățați pasărea de care aveți grijă să salute sunt o oportunitate foarte bună să creați o legătură strânsă între dumneavoastră și prietenul înaripat. De asemenea, ședințele de
Dacă nu le tratăm cu trebuie, păsările de companie pot deveni destul de distrugătoare sau chiar ne pot răni. Instinctele și caracterul inerent vieții în sălbăticie pot face păsările să
Mușcatul nu este o manifestare naturală a păsărilor, așa că este important să stabiliți cu exactitate dacă pasărea vă mușca sau doar vă ciupește ușor pentru a vă atrage atenția.
O pasăre poate deveni deprimată iar această situație se întâmplă mult mai des decât s-ar putea crede. Depresia la păsările de companie poate avea mai multe cauze: schimbarea poziției coliviei,
Animalutze.com © WEBGROW 2000-2019 - Toate drepturile rezervate conform legii nr. 8/1996 si 285/2004 privind drepturile de autor. Daca doriti sa copiati sau sa reproduceti materiale continute de acest site, contactati-ne.