Alegerea primei păsări de companie

Alegerea primei păsări de companiePentru cei care vor face puțin efort să se documenteze înainte de a alege o pasăre ca animal de casă, deținerea unei înaripate poate fi o experiență foarte interesantă și plăcută. Viitorii proprietari de păsări de companie trebuie să facă alegeri în cunoștință de cauză pentru a evita situațiile în care atât animalul, cât și stăpânul vor avea de suferit.

Unii oameni care se gândesc să-și achiziționeze pentru prima dată o pasăre pe post de animal de companie sunt captivați de papagalii mari și colorați. Și cine îi poate contrazice? Adevărul este însă că aceste specii de păsări sunt prea mult pentru un proprietar „novice”. De obicei, cu cât este mai mare pasărea cu atât este mai mare efortul de a o îngriji. Păsările mari pot fi companioni excepționali însă, de cele mai multe ori, sunt mai gălăgioase, mai murdare și mai pretențioase decât suratele lor mai mici.

Dacă vă doriți prima pasăre și nu știți exact ce specie vi se potrivește, cel mai bine este să începeți cu o înaripată de mici dimensiuni. Aceste păsări sunt în general ușor de întreținut, se domesticesc repede și sunt destul de independente încât să ofere stăpânului, din când în când, un moment de liniște.

Atunci când alegeți o pasăre trebuie să luați în considerare temperamentul animalului. Doriți o pasăre care este nerăbdătoare să iasă din colivie și să socializeze sau preferați un animal de companie căruia îi place să fie privit dar nu și atins? Modul în care relationati cu pasărea dumneavoastră va fi un factor important ce va dicta calitatea vieții pe care animalul o va avea alături de stăpânul său. Trebuie avut în vedere faptul că diferite specii de păsări au temperamente diferite și că înainte de achiziționare trebuie consultate cât cât multe surse despre animal pentru a face cea mai bună alegere. De asemenea, unele păsări au nevoi speciale în ceea ce privește dieta, mișcarea zilnică și socializarea.

Pentru cei care se hotărăsc să cumpere prima pasăre de companie există o lista cu cele mai recomandate specii. Această listă este deschisă de peruși. Aceste mici păsări sunt joviale, le place să se joace și să exploreze zonele în care sunt ținute. Deși se bucură de compania oamenilor, perusii sunt destul de independenți. Dacă doriți să creați o relație specială cu perusul dumneavoastră trebuie să evitați cumpărarea altei păsări pentru că perusii își vor pierde entuziasmul legat de oameni atunci când sunt în compania unei alte înaripate.

Următorii pe lista sunt papagalii nimfă. Majoritatea acestor păsări au un temperament calm și sunt cunoscute pentru curiozitatea lor. Se pot atașa puternic de stăpânii lor și pot fi foarte afectuoși. Cei mai mulți papagali nimfă sunt destul de inteligenți și foarte sociabili. Aceste păsări adoră să interacționeze cu stăpânii lor și pot imita câteva cuvinte, dar majoritatea preferă să fluiere și să imite sunete pe care le aud în preajma lor, precum soneriile de la ușă sau ale telefoanelor. Dacă sunt îngrijiți cum trebuie, papagalii nimfă pot deveni companioni excelenți.

Canarii sunt animale foarte indicate pentru cei care își doresc să cumpere prima pasăre ca animal de casă. Majoritatea canarilor sunt destul de timizi și, față de alte păsări, nu suportă să fie mânuiți. Acestor păsări le place să își urmărească stăpânul din siguranța unei colivii destul de mari, care să le permită să zboare. Chiar dacă statura mică a canarilor i-ar putea recomanda ca perfecți pentru familiile cu copii mici, aceste păsări sunt foarte fragile și se sperie repede așa că viața alături de copii poate fi destul de riscantă pentru aceste animale.

 

Mihail Grigore
Foto: public domain