Primăria Municipiului București reia în 2023 campania de sterilizare gratuită a câinilor de rasă comună cu deținător. Sterilizarea câinilor este una dintre cele mai importante și comune măsuri de prevenire

Primăria Municipiului București reia în 2023 campania de sterilizare gratuită a câinilor de rasă comună cu deținător. Sterilizarea câinilor este una dintre cele mai importante și comune măsuri de prevenire
Cercetătorii Departamentului de Științe Medicale și Laboratorul de Știință pentru Viață de la Universitatea din Uppsala, împreună cu colegii lor de la Departamentul de Arheologie, Clasici și Egiptologie de la
Având în vedere pericolul reprezentat de rabie (turbare), vaccinarea antirabică a animalelor este, prin lege, gratuită și obligatorie în România. Cu toate acestea, din cauza unei precizări cuprinse în articolul
Ca să răspundă la întrebarea „Cine sunt mai fericiți, americanii care au câini sau cei care au pisici?” organizația de cercetare socială NORC de la Universitatea din Chicago a analizat
La ediția din 2019 a PetExpo, târgul anual dedicat animalelor de companie, care va avea loc în București pe 13 și 14 aprilie, iubitorii de animale vor putea participala 10
Potrivit UrDogs.com, Olanda este prima țară care a reușit să eradicheze fenomenul vagabondajului canin. Fără să surprindă pe nimeni dintre cei preocupați de bunăstarea animalelor, metoda care a dat rezultate
Animalutze.com © WEBGROW 2000-2019 - Toate drepturile rezervate conform legii nr. 8/1996 si 285/2004 privind drepturile de autor. Daca doriti sa copiati sau sa reproduceti materiale continute de acest site, contactati-ne.