Ultima fermă de blană din Germania a fost închisă

Germania se alătură în sfârșit țărilor în care nu mai funcționează nicio fermă de blană. Potrivit Livekindly.co, ultima fermă de blană din Germania, localizată până acum câteva zile în Rahden, s-a închis înainte de termenul limită fixat de lege pentru 2022. Conform organizației PETA (People for the Ethical Treatment of Animals), ferma ar fi fost închisă mai devreme cu trei ani pentru că desfășurarea activităților sale devenise din ce în ce mai nerentabilă, în parte datorită reglementărilor dure, dar și din cauza controalelor neanunțate din partea autorităților.

Germania a introdus în 2017 o lege restrictivă în ceea ce privește fermele de blană, devenind, alături de Marea Britanie (2000) și Austria (2004), o țară în care creșterea animalelor pentru blana lor nu mai este o opțiune viabilă. PETA consideră că a contribuit semnificativ la această victorie împotriva cruzimii asupra animalelor prin petițiile inițiate, campaniile de conștientizare derulate și activitatea sa în general.

Campaniile de conștientizare cu privire la fermele de blană au generat în timp un curent de opinie cu din ce în ce mai mulți adepți, care se împotrivește creșterii animalelor pentru blana lor, iar din ce în ce mai multe țări încep să se alinieze și legislativ la acest curent. Publicul este deosebit de receptiv, iar în fashion sunt deja cunoscute eforturile unora dintre casele mari de modă (Armani, Tom Ford, Versace, Furstenberg, Gautier) de a renunța la hainele și accesoriile lucrate din blană naturală. În plus, tehnologiile care produc imitații sunt deosebit de performante, adesea fiind imposibil de deosebit la prima vedere blana sintetică de cea naturală.

Sursa: Livekindly.co

Leave a Reply