Toxoplasmoza

Apariția bolii se datorează unui protozoar din familia Sarcocystidae, subfamilia ToxoplasminaeToxoplasma gondii – și afectează animalele, păsările, precum și omul.

Gazda definitivă a acestui parazit este pisica (atât cea domestică, cât și cea sălbatică), care elimină elementele infestante, dar gazde intermediare pot fi peste 300 de specii de animale, în corpul cărora se produc diverse faze ale ciclului biologic al parazitului (procese ce au loc în toate țesuturile, organele și secrețiile organismului parazitat).

Ciclul biologic al parazitului prezintă 3 faze, care se desfășoară în interiorul gazdei definitive, în mediul exterior, și în gazda intermediară; ciclul complet se desfășoară doar la pisică (atât ca gazdă intermediară, cât și definitivă).

Pisica se poate contamina cu oricare dintre formele parazitului la un moment dat, care, odată pătrunse în organism, încep să-și desfășoare fazele ciclului biologic, proces inițiat la nivelul celulelor epiteliale intestinale și finalizat cu eliminarea oochisturilor infectante prin fecale, în mediul exterior. Eliminarea începe după o săptămână, chiar două, de la contaminare, și poate dura 3 săptămâni (numărul elementelor infestante eliminate se apreciază a fi de peste 10 milioane zilnic).

Dacă aceste elemente eliminate în mediu vor fi ingerate de alte animale (gazde intermediare) acestea se vor împrăștia rapid în noua gazdă, și vor elibera la rândul lor elemente invazive pentru o serie de țesuturi și celule (neuroni, celulele retinei și coroidei, celulele sistemului reticuloendotelial, etc). Răspunsul imunologic al organismului va consta în distrugerea și închistarea toxoplasmelor circulante și formarea unor chisturi tisulare.

Formă latentă sub care se găsește parazitul în corpul gazdei, chisturile toxoplasmice – sunt localizate în creier, în cord, în mușchii scheletici, mușchii netezi sau în ochi.

Ciclul biologic al parazitului se încheie odată cu ingerarea chisturilor toxoplasmice de către gazda definitivă.

Sursa de contaminare este reprezentată de animale cu infecție latentă, sau cele infectate (care elimină oochisturi în mediu – rezistența acestora este deosebită: 7 zile în fecale uscate, la o umiditate ridicată; un an la temperatura camerei; pe sol umed, în mediul exterior, 170 de zile).

În alimente, precum carnea proaspătă, la +2oC, oochisturile pot rezista 13 zile, dar dacă se taie carnea în bucăți mici și se încălzește la +60oC, timp de 10 minute, sunt distruse. La fel, temperatura scăzută (-20oC, timp de 3 zile) are acțiune distructivă asupra oochisturilor.

Contaminarea se produce prin ingerarea oochisturilor din hrană și apă, pe cale bucală; pe cale genitală (la unele specii, prin contaminarea materialului seminal) sau transplacentara (la om, câine, pisică). Alte căi de contaminare (cea galactogenă sau transcutanată) sunt destul de rar întâlnite.

Numărul speciilor receptive este destul de mare, datorită specificității largi a parazitului pentru gazda intermediară sau țesuturile afectate.

Animalele afectate sunt de obicei cele tinere, sau cele care prezintă o rezistență imunitară scăzută.
După o perioadă de incubație (de la 4 la 40 de zile) apar primele manifestări clinice, boala prezentându-se atât într-o formă acută, cât și cronică.

În forma acută a bolii se înregistrează sindroame nervoase, cardiopulmonare, digestive sau oftalmice, iar la femele, avorturi, metrite, infecunditate.

Manifestările formei cronice sunt destul de șterse, boala având o evoluție lentă.

La câine, boala debutează cu febră ridicată (până la +41oC), vomă, inapetență, diaree albicioasă, respirație neregulată, paralizii, pareze (mai ales mandibula), confundându-se uneori cu jigodia. La acestea se pot adăuga și conjunctivite, până la orbire, icter, crampe musculare, iar la femele, avorturi. La animalele tinere, sub 2 ani, boala nu are un prognostic favorabil, în multe cazuri survenind moartea animalului.

La pisică, în cazul unei localizări extraintestinale a parazitului, boala debutează cu encefalite, edeme ale capului și tulburări nervoase, sau oculare (opacifierea parțială a corneei), fără manifestări febrile.

Anatomopatologic se constată modificări semnificative ale organelor, în funcție de forma evolutivă a bolii.

Astfel, în forma acută, se înregistrează pneumonie fibrinoasă, focare necrotice și granuloame în ficat, encefal, limfonoduli, ulcere gastrointestinale, nefrită, ascită, anemie, icter, ulcere gingivale, pe buze sau marginile limbii (mai ales la câine), echimoze cutanate și musculare, hepatită, splenomegalie, pericardită sau miocardită, etc.

În forma cronică leziunile se necrozează sau se calcifică, fiind localizate în ficat, splină, pulmon, miocard, creier și însoțite de hidrocefalie, nefroză cronică, angiocolită sau ciroză.

Stabilirea diagnosticului la animalele vii se face pe baza corelării datelor anchetei epidemiologice cu cele clinice, precum și cu rezultatele unor teste suplimentare (investigații coproscopice, mai ales la pisică, pentru depistarea toxoplasmozei intestinale, teste serologice, examen histologic, cu material recoltat din lichidul cefalorahidian, puncție biopsica a splinei, ficatului sau limfonodulilor, ulcere bucale, lichid peritoneal, etc).

La cadavre se efectuează examenul anatomo-patologic (din leziunile cerebrale, pulmoni sau ficat), histologic (pentru depistarea chisturilor) sau bioprobe.

Tratarea toxoplasmozei se realizează cu ajutorul unor medicamente precum: Daraprim (pirimetamina) 2-3 mg/kg, 2 zile, apoi 1,1 mg/kg 14 zile – ascociat cu Sulfatiazina (în medicina veterinară, la câine).

La om se folosește Pirimetamina, ascociata cu o sulfonamidă, Clindamicina, Spiramicina sau unele antibiotice macrolide (medicația este însoțită de imunoterapie – interferon-gamma și interleukina 12).

Câteva dintre măsurile profilactice recomandate ar fi: limitarea accesului pisicilor în unele unități agro-zootehnice, abatoare, zone de prelucrare a cărnii; supravegherea hranei carnivorelor, eventual supunerea ei la un tratament termic înainte de administrare, menținerea unei igiene corespunzătoare în adăposturile animalelor, menținerea unei igiene individuale care să prevină contaminarea omului, mediatizarea unor informații în scopul educării sanitare a publicului, obligativitatea declarării cazurilor de toxoplasmoză, atât umană, cât și veterinară, etc.

Gabriela BAGRINOVSCHI
Expert Editor
Animalutze.COM
Facultatea de Medicina Veterinară București

_____________________________
Bibligrafie:
* Conf. Dr. Ioan Liviu Mitrea – „Boli parazitare la animale”, Editura Ceres, București, 2002;
** Prof. Univ. Dr. Maria Crivineanu – Farmacologie veterinară – Note de curs

Leave a Reply