Vomitarea reprezintă evacuarea conținutului stomacal, prin gură sau nări, în exterior.
Deși mecanismele producerii acestui fenomen sunt prezente la toate speciile, cele mai expuse sunt carnivorele și omnivorele.
Voma poate fi produsă la nivel central sau periferic. La nivel central se traduce prin stimularea directă a centrului vomitării – din medulla oblongata – în timp ce la nivel periferic se produce prin excitarea diferitelor organe, urmată de stimularea reflexă a centrului vomitării.
Primul caz se poate întâlni în boli ale encefalului, hepatite, administrare de apomorfină sau morfină la câine, etc. Stimularea unor organe sau iritarea unor structuri periferice o găsim în faringite, obstuctii esofagiene sau intestinale, corpi străini, nefrite, piometrită, peritonită, abcese perianale etc.
Vomitarea debutează clinic prin stări de agitație, neliniște, pseudomasticatie sau deglutiție, creșterea frecvenței respiratorii, mișcări de aplecare, întindere a capului, apoi deschiderea gurii și eliminarea conținutului stomacal.
La speciile carnivore se mai poate întâlni un alt simptom, identic cu vomitarea, și anume vomituritia. Aceasta seamănă întru-totul cu vomitarea, dar nu se finalizează prin eliminarea conținutului gastric; în timpul vomituritiei se pot auzi unele sunete hidrogazoase, de proveniență gastrică sau esofagiană.
La câine mai poate fi intlnita vomitarea în cazul în care femela dorește să-și încurajeze puii să consume hrană solidă, hrana este ingerată, urmând apoi regurgitarea imediată.
În cazul carnivorelor vomitarea nu este considerată neapărat un simptom patologic, mai ales că se poate produce destul de frecvent-dar la celelalte specii semnalează întotdeauna o stare de boală.
Vomitarea se poate produce o singură dată, în mod repetat, sau aproape continuu (gastrite acute sau obstrucții intestinale).
Carnasierele pot elimina în timpul vomei intraga cantitate ingerată, în timp ce la alte specii proporția este mai redusă.
Mirosul conținutului gastric este în general acid, dar poate prezenta unele particularități, și anume: la animale cu sindrom de uremie, este amoniacal, în cazul unor ocluzii intestinale, devine fecaloid, iar în cazul unor gastrite toxice sau intoxicații, prezintă mirosul caracteristic al toxicului ingerat.
Culoarea și compoziția vomei sunt variabile. În cazul unor supraîncărcări gastrice, dispepsii, materialul eliminat prezintă caracteristice alimentelor ingerate; prezența mucusului în vomă poate fi semnul unei intoleranțe gastrice (gastrite acute); culoarea roșie, până la ciocolatie, semnalează prezența sângelui în vomă, fie sub formă de cheaguri, fie amestecat cu conținutul (hemoragii gastrice produse ca urmare a unor hiperemii gastrice, ulcere, inflamații – boli infecțioase, acțiunea unor corpi străini la nivelul mucoasei gastrice sau esofagiene, etc). Culoarea verde, gălbuie sau negricioasă indică un vomitat bilos, apărut în urma unor obstrucții duodenale, sau ca urmare unui acces violent de vomă, cu aspirarea conținutului duodenal în stomac. Culoarea și aspectul fecaloid este întâlnit la carnasiere în cazul obstrucțiilor intestinale, coloritul albastru poate trăda o intoxicație cu cupru etc.
De semnalat în cazul intoxicațiilor inducerea imediată a vomei, atât de către proprietar, acasă, sau transportul urgent la o clinică veterinară. În general, se consideră a fi mult mai eficientă prezentarea la un medic veterinar, deoarece pregătirile „casnice” pentru provocarea vomei (preparare vomitiv, prindere, contenție animal, administrare) se pot prelungi mai mult.
Vomitarea nu trebuie produsă în cazul în care au fost ingerate benzină, ulei sau alte produse distilate petroliere, precum și dacă starea animalului (convulsii, comă) nu permite acest lucru, existând riscul pătrunderii materialului vomitat în pulmoni.
În conținutul eliminat putem găsi elemente macroscopice-fragmente de obiecte, paraziți (ascarizi, tenii), substanțe toxice, dar și microscopice, decelabile prin investigații suplimentare – ouă de paraziți, globule albe, bacterii etc.
Referitor la medicația vomitării, există mai multe categorii de medicamente, atât de stimulare a vomei, cât și cu rol antivomitiv.
Dintre substanțele vomitive, cu acțiune centrală, enumerăm Pilocarpină (0,5-1 ml la câine) Sulfatiazolul (administrat intravenos la câine 0,5 ml), Apomorfină (vomitiv central la câine – 0,08mg/kg), Rompun (pisica – 0,5-1 mg/kg).
Dintre vomitivele periferice, binecunoscuta apă caldă și sărată (o administrare de 30-60 ml determină voma în cca 15. min, sau doza orală: 1-3 lingurițe la câine și pisică) sulfatul de cupru, (soluție 1%, 10-50 ml), siropul de ipeca (sol. 7%, 1-2 ml/kg la câine, 3,3 ml/kg la pisică), apa oxigenată (sol. 3%, 1-5 ml/kg la câine și pisică), detergentul lichid pentru vase (10 ml/kg – 3 linguri detergent la 250 ml apă – a NU se confunda cu detergenții caustici, detergenți de rufe, săpunuri).
Ca antivomitive centrale recomandate în cazuri de: kinetoza (rău de voiaj), boli nervoase, intoxicații, boli infecțioase, în urma intervențiilor chirurgicale Emetiral, Torecan (cu acțiune tranchilizantă) Scopolamina (Scobutil), antihistaminice (Romergan), Metoclopramid (nu este indicat în kinetoze).
Dintre antivomitivele periferice fac parte apa cloroformata (0,5-1%), poțiunea Rivieri – cu acțiune calmantă asupra mucoasei gastrice.
În cazul apariției manifestărilor clinice ale vomitării este recomandată vizita la medicul veterinar. Acesta va stabili eventualele cauze ale simptomelor prezentate de animal, dar mai ales o medicație corespunzătoare fiecărui caz în parte.
Gabriela BAGRINOVSCHI
Facultatea de Medicină Veterinară București
Expert Editor
Animalutze.COM
_____________________________________
Bibliografie:
* Prof. Univ. Dr.Dumitru Mihai, Șef Lucrări Dr.Viorel Andronie – „Medicina internă a animalelor”, vol I, Editura GEEA, București 2000;
** Prof. Univ. Dr. Victor Crivineanu, Dr. Gheorghe Valentin Goran – „Toxicologie veterinara”, Editura Printech, București 2004;
*** Prof. Univ. Dr. Maria Crivineanu -Farmacologie veterinara – Note de curs