Tot ce voiai să știi despre Grumpy Cat

Grumpy Cat a fost pisica morocănoasă care continuă să amuze internetul și după moartea ei, prin sutele de meme care încă circulă în social media. Ne-am gândit că poate ai curiozitatea să afli mai multe despre cum a devenit celebră această pisică micuță, cu față mereu posacă, care a cucerit internetul începând cu anul 2012, când a apărut pe net prima ei poză.

Grumpy Cat se numea Tardar Sauce

Grumpy Cat este doar o poreclă pe care Tardar Sauce, o pisică cu nanism (piticism) din Statele Unite, Arizona, l-a primit după ce, stăpâna ei, Tabitha Bundesen, a postat întâmplător pe internet o poză cu mutrița ei morocănoasă. Pitică și un defect de mușcătură, Tardar Sauce alias Grumpy Cat a devenit astfel celebră pentru simplul fapt că părea mereu nemulțumită și îmbufnată.

Grumpy Cat a adus proprietarilor milioane de euro

Potrivit BBC.com, cvare citează ziarul Express, Tabitha Bundesen și-a părăsit jobul de chelneriță „în câteva zile” de la prima apariție a lui Grumpy Cat în social media. Și pe bună dreptate, pentru că pe Instagram pisica morocănoasă are aproape trei milioane de urmăritori, și peste opt milioane și jumătate pe Facebook (iar numărul acestora continuă să crească și după moartea ei).

Celebritatea i-a adus în 2014 un contract pentru propriul film de Crăciun, în 2015 Madame Tussauds din San Francisco i-a dedicat o replică de ceară, iar în 2018 un proces pentru drepturi de autor cu o firmă producătoare de cafea a adus proprietarilor câștig de cauză și 710.000 de dolari americani.

Grumpy Cat avea doar 7 ani când a murit

Grumpy Cat a murit pe 14 mai 2019, iar anunțul proprietarilor a apărut pe pagina de Facebook oficială pe 17 mai. Avea doar șapte ani, iar cauza morții a fost o infecție recentă a tractului urinar cu complicații care nu au putut fi rezolvate.

 

 

Leave a Reply