[Interviu] Dl. Dr. Mihai Turcitu, Șeful Laboratorului de Biologie Moleculară din cadrul FMV București

Domnule Doctor, când și cum a apărut laboratorul pe care îl conduceți? Vorbiți-ne un pic despre necesitatea genului de investigații pe care le efectuați.

Activitatea Departamentului de Biologie Moleculară și Analize Genetice a început în anul 2016, ca un proiect ambițios și unic în România, de implementare a tehnicilor de analiză genetică pentru patogeni, atât la animalele de companie cât și la cele de rentă (și pentru această categorie fac precizarea că scopul nu a fost să concurăm rețeaua veterinară de stat pentru diagnosticul bolilor de interes național, ci mai degrabă de a veni în întâmpinarea necesităților de zi cu zi ale fermierilor în managementul bolilor infecțioase din fermă).

Pe înțelesul tuturor, ce înseamnă de fapt testele de acest tip? 

Pentru unii patogeni, testele implementate constituie singura modalitate de identificare a infecției

Spre deosebire de tehnicile existente acum pe piață, această categorie de analize prezintă multiple avantaje, cele mai importante fiind legate de metodologia de identificare (teste directe care identifica patogenul și nu reacția organismului la agresiunea acestuia), sensibilitate (de obicei de peste o mie de ori mai sensibile decât alte teste directe utilizate în diagnostic), specificitate (absența reacțiilor încrucișate cu alți patogeni), posibilitate de monitorizare a eficienței tratamentului specific și evaluare prognostic, posibilitate de evaluare a eficienței vaccinării. Nu în ultimul rând, pentru unii patogeni, testele implementate constituie singura modalitate de identificare a infecției.

Care este oferta laboratorului Dumneavoastră? Efectuați teste pentru mai multe specii de animale?

Așa cum am menționat, avem în oferta noastră teste disponibile pentru cele două mari categorii de animale și anume animale de companie și animale de fermă/rentă. Dacă ne referim strict la prima categorie, oferta laboratorului este bineînțeles orientată către un diagnostic personalizat, cu mai multe abordări.

Screening pentru diverse boli și testare sindromică la animalele de companie

Sunt disponibile pachete de screening pentru principalele boli infecțioase cu manifestare respiratorie, digestivă, boli vectoriale (cu transmitere prin intermediul capuselor, puricilor etc.), boli cu implicații în sfera reproductivă și în perioada neonatală. Având în vedere cele menționate, putem așadar discuta despre o testare sindromică la animalele de companie.

Avem soluții de monitorizare a dinamicii infecției pentru un anumit patogen sau de monitorizare a eficienței terapeutice, care s-au dovedit de un real ajutor pentru medical clinician, nu de puține ori fiind singura alternativa reală de evaluare.

De asemenea, oferim soluții de monitorizare pentru eficiența vaccinării, și mă refer aici în special la eficiența vaccinării la câine.

Care sunt prețurile pentru asemenea analize? Și le poate permite, să zicem așa, și omul de rând?

Prețul este în general mai mare la o evaluare primară, dar poate conduce la o scădere semnificativă a costurilor generale

Comparativ cu alte analize din piață, prețul este în general mai mare la o evaluare primară, totuși, având în vedere ca aceste teste pot fi utilizare inclusiv în prevenție și, atunci când este vorba de diagnostic, nivelul informativ obținut este maxim, nu de puține ori am dovedit în practică faptul că evitarea unui tratament medicamentos de durată sau alegerea unui tratament cu eficiență maximă pot conduce la o scădere semnificativă a costurilor generale.

Este nevoie de „trimitere“ de la medicul veterinar, pentru aceste teste?

Este nevoie de „trimitere“ de la medicul veterinar

Da, acest lucru este obligatoriu din două mari motive, primul fiind acela că medicul veterinar este cel care este instruit pentru recoltarea conformă a probelor biologice, a tipului/tipurilor de probe biologice necesare analizelor, fiind totodată persoana avizată în ceea ce privește transportul și o eventuală depozitare a probelor în condiții corespunzătoare. În al doilea rând, medicul clinician este, în majoritatea covârșitoare a cazurilor, persoana care, prin coroborarea tuturor informațiilor de pe toate nivelurile (clinic, paraclinic, examen de laborator) poate emite un diagnostic definitiv.

Cum vă propuneți să vă extindeți în viitor activitatea, pentru asigurarea unui diagnostic cât mai precis?

Aici putem vorbi de mai multe direcții de acțiune și a anume: extinderea gamei de teste pentru o paletă cât mai largă de patogeni și eventual pentru mai multe specii de animale de companie, introducerea testării pentru principalele boli cu origine genetică la animalele de comanie (ADPKD la pisica de exemplu – boala polichistică renală), introducerea unor alte categorii de teste cu acțiune sinergică față de cele existente și obținerea unui nivel informativ maxim atât pentru proprietar cât și pentru medical clinician (ca exemplu principal introducerea testelor imunologice pentru diagnosticul Toxoplasma gondii la pisică).

În final, unde puteți fi găsit pentru mai multe informații?

Ne puteți contacta fie pe adresa de mail (biolmoleculara a rond yahoo punct com), fie pe pagina noastră de Facebook.

Interviu realizat pentru Animalutze.COM de Dr. Gabriela Bagrinovschi Scarlet

Leave a Reply