Maine Coon – pisica americană cu păr lung

Rase de pisici - pisicile Maine Coon
Pisici Maine Coon

Maine Coon este o pisică cu păr lung, originară din America, rasa fiind recunoscută în regiunea Maine din Statele Unite, unde era crescută în special pentru abilitățile deosebite de vânător de șoareci. Această rasă s-a stabilizat natural, Maine Coon fiind o pisică solidă, rezistentă, extrem de bine adaptată condițiilor naturale ale zonei sale de proveniență, cu ierni friguroase și variații mari de temperatură de la un anotimp la altul.

Aspectul general

Blana pisicii Maine Coon este stufoasă, netedă și deasă, mai scurtă pe umeri și mai lungă pe burtă și pe pulpe; corpul este solid și foarte bine proporționat – chiar dacă este o pisică de talie mare, Maine Coon nu are în nici un caz un aspect „butucănos” ci o suplețe dublată de forță și agilitate. Pieptul este lat și solid.

Rase de pisici - pisicile Maine Coon
Pisica Maine Coon

Capul este de dimensiuni medii, rotund, cu botul pătrat și pomeți ridicați. Lungimea botului este în perfectă armonie cu dimensiunile capului iar forma sa pătrată nu trebuie să dea pisicii un aspect de duritate. Bărbia este puternică și bine marcată. Privită din profil, linia nasului este ușor marcată, fără a fi foarte pronunțată. Urechile sunt mari, late la bază și ascuțite, cu un smoc de păr în vârf. Ochii sunt mari și expresivi, așezați la suficientă depărtare unul de celălalt, ușor oblici, în nuanțe de la galben la căprui-roșcat.

Membrele sunt puternice, bine legate de corp și în perfectă armonie cu acesta. Văzută din spate, Maine Coon trebuie să aibă picioarele drepte. Labele sunt mari, rotunde și bine îmbrăcate cu păr; cele din față au 5 degete, cele din spate, 4.

Coada este lungă, mai lată la bază, acoperită de blană lungă, stufoasă, dar nu zburlită, „ca o perie”.

Culori

Rase de pisici - pisicile Maine Coon
Pisica Maine Coon

Varietăți uni: Alb (cu nasul și pernuțele roz); negru (cu nasul negru și pernuțele negre sau maro închis); albastru (gri închis) – cu nasul și pernuțele albastre; roșcat (cu nasul și pernuțele roșcate); crem (cu nasul și pernuțele roz).

Varietăți tigrate (tabby): negru, argintiu, maro, albastru, crem, auriu: marcaje mari, late (clasic) cu aspectul pielii de macrou (mackerel) sau pătrate, ca o carapace de broască țestoasă (torție).

De asemenea, există varietăți bicolore și tricolore în diverse combinații.

Temperament

Maine Coon este o pisică afectuasa, foarte inteligentă și jucăușă. Este o pisică pe care o puteți lăsa fără griji în preajma copiilor, deoarece, datorită naturii sale extrem de sociabile, nu este agresivă.

Foto: pixabay.com