Originile rasei Korat
Această rasă originară din Tailanda este una din cele mai vechi rase cunoscute – primele scrieri despre ea au apărut în jurul anului 1350, fiind considerată una din cele 17 rase de pisici care aduce noroc. Denumirea rasei a fost dată de regele Thailandei Rama al V-lea. Conform legendelor populare, cu cât pisica are mai multe noduri pe coadă, cu atât este mai norocoasă… standardele însă nu acceptă aceste noduri decât dacă ele nu sunt vizibile.
În ciuda vechimii rasei abia în 1966 a fost acceptată în consursuri.
Pisicile din această rasă nu sunt doar niște pisici albastre – culoarea lor nu se mai întâlnește la nici o altă rasă – argintiu cu reflexii albastre. De către specialiști, culoarea a fost descrisă ca “albastrul unui nor de ploaie” și “argintiu ca spuma marii”.
Pisica cu cinci inimi
Privind o pisică Korat din față, capul pare a avea formă de inimă, nasul de asemenea iar a treia o vedem privind capul de sus în jos. Cea de-a patra inimă este formată de mușchii pieptului iar cea de-a cincea, care nu este la vedere, este, bineînțeles, organul intern denumit inimă.
Ochii sunt mari, “larg deschiși”, luminoși și întotdeauna atenți la ce se întâmplă în jur. Culoarea lor variază în funcție de vârsta pisicii – puii au ochii de culoare verde-gălbui, la maturitate ajungând verde închis.
Urechile completează imaginea de pisica întotdeauna în alertă prin forma lor rotunjită la vârf și ridicate în permanență.
Ce face o Korat atât de specială?
Toate pisicile prin natura lor sunt animale inteligente dar Korat-ul nu mai are nevoie să demonstreze acest lucru; doar privind-o îți poți da seama ce dorește și ce este cel mai important, privind-o, ai senzația că știe ce gândești tu.
Sunt extrem de loiale stăpânilor, dăruindu-le multă afecțiune și dragoste. Nu se adaptează foarte ușor la schimbări și, prin urmare, cine dorește o pisică Korat e bine să se gândească de două ori inaninte dacă o poate ține pe tot parcursul vieții acesteia sau nu.
Sunt foarte jucăușe și au nevoie de multă mișcare, fiți atenți când mergeți prin casă sau prin curte, vor fi în permanență în preajma dumneavostră dorind să se joace. Poate părea ciudat pentru o pisică să alerge, exact ca un câine, după o jucărie pe care i-o aruncați, dar Korat-ul adoră acest gen de jocuri și nu se va opri chiar dacă este foarte obosită.
Persoanele care doresc să cresca o astfel de pisică trebuie să aibă multă răbdare, să fie meticuloase, să iubească animalele, să cunoască tehnicile de îngrijire ale acestei pisici și să îi acorde foarte multă atenție și timp.
AndreeaP.
JuniorEditor
Animalutze.COM
Foto: pixabay.com