Sănătatea pisicii se vede – blana este deasă, lucioasă, care cade frumos pe corp, părul este mătăsos și plăcut la atingere. O pisică hrănită sănătos va arată acest lucru prin frumusețea blănii. Cum hrănim pisica sănătos?
Există încă printre posesorii de pisici convingerea că pisica poate mânca absolut orice – de la resturile rămase de la tranșarea unui pui până la resturile de mezeluri de la masa omului-ori, acest lucru nu este adevărat-hrana pisicii nu trebuie să fie alcătuită numai din proteină și, mai ales, este total contraindicat să conțină ceea ce conțin mezelurile: condimente!
Astfel, putem opta pentru varianta cea mai simplă (și de multe ori chiar mai ieftină!), aceea de a hrăni pisica cu mâncare specială pentru pisici, care se găsește în comerț în cele mai variate sortimente, la prețuri mai accesibile sau mai piperate, pentru buzunarul fiecăruia. De la hrana uscată, care poate sta în bolul pisicii toată ziua, fără grijă ca se strică, până la hrana umedă, la conservă sau la pliculeț, despre care producătorii spun că este deliciul pisicilor, opțiunile pentru alegerea unei alimentații echilibrate și sănătoase special pentru pisică sunt practic inepuizabile.
Problema alimentației zilnice, de bază, este astfel asigurată – dar ce facem când pisica vine lângă noi la masă și, cu ochii mari, umezi și rugători, al căror efect înduioșător este dublat de mieunaturi prelungi și disperate (de parcă n-ar mai fi mâncat de o lună!), cerșește ceva, orice, numai să fie direct din farfuria noastră? Este aproape imposibil să-i rezistăm! De aceea, dacă știi că nu poți să nu cedezi insistențelor pisicii tale, păstrează la îndemână la masă o gustare pentru pisică. Astfel, nu îi vei da mâncare nesănătoasă pentru ea și nici nu vei avea mustrări de conștiință că ai fost insensibil/ă la insistențe!
ALIMENTE PERMISE:
- carne de pasăre, vită-crudă, fiartă;
- ficat de pasăre, vită-crud, fiert
- ficat de porc, carne de porc-numai fiartă și în cantități mici;
- pește crud sau fiert;
- ou fiert;
- brânză de vaci, brânză telemea desărata;
- smântână (cu măsură), iaurt, lapte (cu măsură și numai dacă pisica tolerează laptele-contrar credinței că pisicii îi face bine laptele de vacă, acesta poate fi greu digerabil pentru pisică și acest lucru se vede în scaunele moi);
ALIMENTE INTERZISE:
- carne de porc sau vânat crudă;
- pește marinat, afumat;
- mezeluri, afumături (cârnați, șuncă, slănină, kaizer, parizer, salam etc.);
- carne friptă, prăjită, condimentată;
- sosuri, rântașuri;
- tocănițe