Prima femelă de dobermann din România a fost Sovarady Anni (COR 1) și avea ca soră pe Sovarady Kitty (COR 13). Prima canisă s-a numit de Tomis iar prima literă a fost “L”.
Din Lady de Tomis cu Mundian Gox a rezultat canisă de Kronag care cu masculul Alex Trol Treff Blak (nepotul lui Doberhill Earl Song) l-a scos pe puternicul Ro. Ch. Bengal Dositri, bunicul femelei de mai tîrziu Ch’ 95 Valencia Arena, care coboară matern tot din Mundian Gorsim (cu aceeași ascendența Weinberge) și Arany Sarcany Darlan (descendentă prin Doberhill Earl Song din însuși Guy’s Hilo și frumoasă Gissele Veste Otsberg). Darlan a fost un valoros reproducător autohton, dindu-l pe Ayrac de Albac (tatăl puternicului și echilibratului Ro. Ch. Megyasreme Aris anii 1990) și pe Asir de Tiffana.
Acesta este coloana vertebrală a liniei autohtone care însă a cunoscut bifurcații și multe linii paralele. Această coloană vertebrală există la fiecare crescător.
Desigur că au intrat alte linii noi, dar au fost asimilate. Tradiția spunea că fiecare linie intrată, mai devreme sau mai tîrziu să fie asimilată. Poate nu imediat fiindcă existau curente de sînge și atunci, existau razboiaie în ring, dar în final totul se unea și oamenii își dădeau mîna că apoi să o ia de la capăt. Și tot așa.
Anii 1986-1994 au fost anii de înflorire a rasei dobermann în România. Există un dobermann frumos, cu o ascendență poate nu așa mediatizată și titrată dar valoroasă, se reușise prin eforturile crescătorilor români și mai ales unguri din ardeal să se obțină un dobermann echilibrat și inteligent. Acest dobermann plăcea și cucerea.
Anii 1988-1990 au fost anii în care s-a simțit nevoia de sînge nou, puternic. Acesta a apărut prin doi coloși Timișoreni: Int. Ch. Dino V. Vienerwald (foto) –proprietar: Spînu Florin (era poreclit Dinozaurul) și Brissili V. Abc. Public-proprietar: Matici Radivoi, acesta din urmă fiind fiul multiplului Campion Mondial Baron Bryan Harow’ s Berg.
Ca o descriere personală: Dino avea ceva unic, o forță impresionantă și o formă a pieptului care încă nu am văzut-o nicăieri. Era ȘOCANT. Am așteptat vreme de 15 ani să aflu secretul formei pieptului. Aveam să-l aflu acum, de curînd:
„Nici eu nu știu!” avea să fie răspunsul celui supra-numit “Dinozaurul”.
Primăvara anului 1992 a fost anul nașterii cistigatorului Magna Cum Laude Valencia Brissili. Acesta a deschis calea modernului și a arătat calea victoriei: tradiție, pasiune, dăruire și sînge nou. A fost încununarea muncii tuturor celor care au iubit rasa, începînd de la Sovarady Anni-COR Nr.1. , sînge tradițional combinat cu al celor doi coloși Timișoreni. Brissili a fost un campion puternic, frumos, și echilibrat. A rezistat presiunilor noilor importuri pînă în anul 1997, cînd s-a retras din viața expozițională. A murit la vîrsta de 11 ani.
Astazi, după 30 de ani, mai trăiește doar o singură ramură din tot ce a fost. Trăiește încă coloana vertebrală prin Nimeea El Valaho-Ultimul Mohican al Valenciei și cîțiva frați și surori.
Pe scurt cam asta ar fi Istoria. De aici a plecat totul în Romania. Asupra liniilor noi intrate după 1995 are cine să vorbească. Eu rămîn consecvent Tradiției.
Articol trimis de Alin Saga, Valencia Kennel