Ciobănesc Belgian – Chien de Berger Belge

Standard FCI nr. 15 / 19.04.2002

Origine: Belgia

Data publicării standardului valid original: 22.06.2001

Utilizare: Inițial câine ciobănesc, astăzi Ciobănescul Belgian este un câine de lucru (pază, apărare, urmă etc.), de asemenea utilizat pentru diverse alte servicii, inclusiv ca animal de companie.

Clasificare FCI: Grupa 1, Ciobănești și câini de turmă (exceptând câinii de turmă elvețieni) / Secțiunea 1 Ciobănești / Cu probă de lucru.

Scurt istoric: În Belgia, la finalul anilor 1800, există o mare varietate de câini ciobănești cu tipologii diferite și a căror blană varia foarte mult de la un exemplar la altul. Pentru a rezolva această situație, un grup de entuziaști pasionați de câini s-au reunit și au căutat ajutorul Profesorului A. Reul de la Școala de Medicină Veterinară Cureghem, considerat a fi un adevărat pionier, că fondator al rasei Ciobănesc Belgian.

Rasa s-a născut oficial între anii 1891 și 1897. Pe 29 septembrie 1891 a fost fondat la Bruxelles Clubul de Ciobănesc Belgian (Club du Chien Berger Belge); în același an, pe 15 noiembrie, Profesorul A. Reul a organizat un eveniment în cadrul căruia a adunat laolaltă un număr de 117 Ciobănești Belgieni în Cureghem, fapt ce l-a ajutat să aleagă cele mai bune exemplare ale rasei. În anii care au urmat a fost început un real proces de selecție care a implicat îndeaproape câțiva masculi reproducători.

Până pe 3 aprilie 1892 Clubul de Ciobănesc Belgian (Club du Chien Berger Belge) a reușit să schițeze un prim standard detaliat pentru această rasă, permițându-se 3 varietăți de blană. În orice caz, întrucât Ciobănești Belgieni se regăseau numai în posesia oamenilor de rând, rasa Ciobănesc Belgian nu avea încă formată o imagine corespunzătoare.

Ca rezultat, de-abia în 1901 primii Ciobănești Belgieni au fost înregistrați în L.O.S.H..

De-a lungul anilor care au urmat entuziaștii rasei Ciobănesc Belgian s-au străduit să unifice tipologia și să corecteze defectele; astfel, se poate spune că până în 1910 s-au stabilit tipologia și temperamentul Ciobănescului Belgian.

De-a lungul istoriei Ciobănescului Belgian problema varietăților și culorilor diferite dar acceptabile a dus la o serie de discuții aprinse și controverse; pe de altă parte, tot ceea ce implică morfologia, temperamentul și aptitudinile de lucru ale rasei Ciobănesc Belgian au fost subiecte asupra cărora toți cei implicați au căzut întotdeauna de acord.

Aspect general: Ciobănescul Belgian este un câine mediolineal, armonios proporționat, combinând eleganța cu forța, este de talie medie, cu musculatură puternică și uscată, potrivindu-se perfect unei vieți rustice, în aer liber și construit să reziste frecvențelor variații atmosferice ale climatului belgian.

Prin armonia formelor sale și prin felul în care își poartă capul, sus, Ciobănescul Belgian ar trebui să dea întotdeauna impresia acelei forțe elegante care a devenit moștenirea reprezentanților selecționați ai unei rase de lucru. Ciobănescul Belgian trebuie judecat în starea sa naturală, fără contact fizic cu handlerul.

Proporții importante: Silueta Ciobănescului Belgian poate fi înscrisă într-un pătrat. Pieptul este adus până jos la nivelul coatelor. Lungimea botului este egală sau puțin mai mare decât jumătatea lungimii capului.

Comportament/Temperament: Ciobănescul Belgian este un câine activ și atent, radiind energie explozivă și mereu gata de a se avânta în mijlocul acțiunii. Pe lângă abilitățile sale înnăscute de a păzi turmele de oi, posedă și calitățile extrem de apreciate la un câine ideal pentru pază. Fără nicio ezitare, este un încăpățânat și dedicat protector al stăpânului său. În Ciobănescul Belgian se regăsesc laolaltă toate acele calități necesare pentru un câine ciobănesc, un câine de pază, un câine pentru apărare și un câine de serviciu.

Temperamentul său vioi și alert și natura încrezătoare a Ciobănescului Belgian, fără urmă de teamă sau agresivitate, ar trebui să fie evidente în postura corporală și în expresia de mândrie atentă din ochii săi strălucitori.

Capul: Purtat sus, lung fără a fi exagerat, rectiliniu, bine cizelat și uscat. Craniul și botul sunt oarecum egale în lungime, botul fiind puțin mai lung, armonizând proporțiile întregului cap.

Regiunea craniană: de lățime medie, în proporție cu lungimea capului, cu o frunte mai degrabă plată decât rotundă, stopul puțin marcat; în profil, paralel cu linia imaginară care extinde linia botului; creasta occipitala puțin dezvoltată; arcele supraorbitale și zigomatice nu sunt proeminente.

Stop: moderat

Regiunea facială

Nasul: negru

Botul: De lungime medie și bine profilat sub ochi, îngustându-se progresiv către nas, ca o piramidă alungită; osul nasului este drept și paralel cu continuarea liniei superioare a frunții; gura este bine demarcată, ceea ce înseamnă că, atunci când este deschisă, comisurile buzelor sunt împinse înspre înapoi, fălcile fiind bine despărțite.

Buzele: Subțiri, ferme și puternic pigmentate.

Fălcile/dinții: Dinți puternici, albi, poziționați regulat și solid în fălcile bine dezvoltate. Mușcătura în foarfecă; mușcătura în clește, preferată de ciobani și alți crescători de animale de fermă, este tolerată. Dentiția trebuie să fie completă, conform cu formula dentară; absența a doi premolari 1 (2 P1) este tolerată și molării 3 (M3) nu sunt luați în considerare.

Obrajii: uscați și destul de plăti, deși musculoși.

Ochii: de dimensiuni medii, nici exoftalmici, nici înfundați în orbite, ușor migdalați, așezați oblic, căprui, preferabil căprui închis; pleoape mărginite de gene negre; privire directă, vioaie, inteligentă și atentă.

Urechi: Destul de mici, poziționate sus, vădit triunghiulare, urechea externă bine rotunjită, vârfuri ascuțite, tari, purtate erect și vertical când câinele este atent.

Gâtul: Bine reliefat, ușor alungit, destul de ridicat, bună reprezentare musculară, se lărgește progresiv către umeri, fără pliu, zona cervicală ușor arcuită.

Corpul: Puternic fără a fi greoi; lungimea, de la umeri la crupă este aproximativ egală cu înălțimea la greabăn.

Linia spatelui: linia superioară a spatelui și a șalelor este dreaptă.

Greabăn: pronunțat.

Spate: ferm, scurt și musculos.

Șale: Solide, scurte, suficient de largi și musculoase.

Crupa: musculoasă; cu o pantă foarte ușoară; suficient de largă dar nu excesiv.

Piept: puțin larg, dar bine coborât; partea superioară a coastelor este arcuită; văzut din față, partea frontală a pieptului este puțin largă, dar fără să fie îngustă.

Linia inferioară a corpului: Începe sub piept și se ridică ușor într-o curbă armonioasă către burtă, care nu este nici căzută nici suptă, ci ușor ridicată și dezvoltată moderat.

Coada: Bine inserată, puternică la bază, de lungime medie, ajungând măcar până la jaret dar preferabil și mai jos de acesta, în repaus purtată jos, cu vârful curbat către înapoi la nivelul jaretului, mai ridicată în mișcare dar fără să depășească orizontala, curba către vârf devine mai accentuată, fără că niciodată să formeze vreun cârlig sau să prezinte vreo deviere.

Membrele

Anterior

Privire de ansamblu: Osatură solidă dar nu greoaie, musculatură uscată și puternică, din orice direcție privite, membrele anterioare sunt drepte și perfect paralele când sunt privite din față.

• Umerii: Omoplați lungi și oblici, bine atașați, formând un unghi suficient cu humerusul, în mod ideal 110-115 grade.
• Braț: lung și suficient de oblic.
• Cot: Ferm, fără a aluneca în afară sau a fi orientat înspre interior.
• Antebraț: lung și drept.
• Încheietura (carp): foarte fermă și curată.
• Metacarp: Puternic și scurt, cât de perpendicular pe sol posibil sau numai foarte puțin înclinat către înainte.
• Labe: Rotunde, de pisică; degete arcuite și bine închise, pernițe groase și elastice; unghii închise la culoare, puternice.

Posterior 

Privire de ansamblu: Puternic, dar nu greoi; în profil membrele posterioare sunt drepte; văzute din spate, sunt perfect paralele.

• Coapsa (zona fesieră): De lungime medie, largă și musculoasă.
• Genunchiul: aproximativ în linie verticală dreaptă cu șoldul, angulație normală.
• Gamba: De lungime medie, largă și musculoasă.
• Jaretul: Apropiat de sol, larg și musculos, angulație moderată.
• Metatarsul: Solid și scurt, gheara fosilă indezirabilă.
• Labe: pot fi ușor ovale; degetele arcuite și bine închise, pernițe groase și elastice; unghii închise la culoare, puternice.

Aplomb/mișcare: Mișcare liberă și vioaie în orice pas; Ciobănescul Belgian este un bun câine de galop dar pasul lui normal este mersul și în special trapul; membrele se mișcă paralel cu planul median al corpului. La viteză mare labele ajung în apropierea planului median; la trap apropierea este medie, mișcarea egală și ușoară, cu conduct posterior bun iar linia spatelui rămâne strânsă în timp ce membrele anterioare nu se ridică prea sus. Mereu în mișcare, Ciobănescul Belgian pare neobosit; pasul este rapid, elastic și vioi. Este capabil ca, la viteză maximă, să își schimbe brusc direcția. Datorită caracterului său exuberant și a dorinței de a păzi și proteja, are o tendință clară de a alerga în cercuri.

Pielea: Elastică dar tensionată (bine întinsă) pe întreg corpul; marginile buzelor și pleoapele sunt puternic pigmentate.

Culori și varietăți de blană: Întrucât blana diferă ca lungime, direcție, aspect și culoare la Ciobănescul Belgian, această caracteristică a fost aleasă pentru a face distincția între cele patru varietăți ale rasei: Groenandel, Tervueren, Malinois și Laekenois.

Aceste patru varietăți sunt arbitrate separat și pot, fiecare în parte, să primească titlul de C.A.C., C.A.C.I.B. sau rezervă.

Roba: La toate varietățile părul trebuie să fie întotdeauna dens, strâns pe corp și cu textura corespunzătoare, cu subpar lânos alcătuind o acoperire de protecție excelentă.

A. Părul lung: părul este scurt pe cap, pe partea exterioară a urechilor și pe partea inferioară a picioarelor, excepție făcând partea posterioară a antebrațului care este acoperită de la cot la încheietură de fire lungi numite franjuri. Părul este lung și neted pe restul corpului și mai lung și mai abundent în jurul gâtului și pe partea din față a pieptului, unde alcătuiește un „guler”, un „jabou”, un „colier” sau un „sorț”. Smocuri groase de păr. De la baza urechii părul este erect și încadrează capul. Spatele coapselor este acoperit cu păr lung și foarte abundent, formând „pantaloni” sau „chiloți”. Coada este garnisită cu păr lung, abundent, alcătuind o formă de pană groasă.

Varietățile cu păr lung sunt Groenandelul și Tervuerenul.

B. Părul scurt: Părul este foarte scurt pe cap, pe exteriorul urechilor și în partea inferioară a picioarelor. Este scurt pe restul corpului și mai plin la coadă și în jurul gâtului, unde alcătuiește un „colier” sau un „guler” care începe la baza urechilor și se întinde până pe gât. Coada are formă panuselor de porumb, dar nu formează o pană groasă.

Malinois este varietatea cu păr scurt.

C. Păr aspru: Ceea ce caracterizează în mod special varietatea cu părul aspru este asprimea și uscăciunea părului care, în plus, este ciufulit și ondulat. Firul de păr are cca 6 cm lungime pe toată suprafața corpului, fiind mai scurt pe vârful botului, pe frunte și pe picioare. Părul din jurul ochilor și perii care împodobesc nasul trebuie să nu fie prea lungi, astfel încât să nu mascheze forma capului. Totuși, este esențial ca acești peri să existe. Coada nu trebuie să aibă formă de pană groasă.

Varietatea cu părul aspru este Laekenoisul.

Culoare

Masca: La Tervueren și malinois masca trebuie să fie foarte pronunțată și să tindă să incorporeze, într-o singură arie de culoare neagră, buza de sus, cea de jos, colțurile buzelor și pleoapele. Un minimum strict de șase puncte de pigmentare a pielii este cerut pentru: ambele urechi, ambele pleoape superioare și pentru ambele buze, cea de sus și cea de jos, care trebuie să fie negre.

Înspicare neagră: La Tervueren și Malinois aceasta înseamnă ca firul de păr să aibă vârful negru, ceea ce dă un efect de umbrire a nuanței de bază a blănii. Această înnegrire este în orice caz „ca de la foc” și nu trebuie să fie prezentă în pete mari și nici în dungi (brindle-tigrat). La Laekenois umbrirea neagră este prezentă mai discret.

Groenandel: Numai negru uniform.

Tervueren: Numai brun-roșcat cu umbre negre (înspicat cu negru) sau gri-cenușiu cu umbre negre (înspicat cu negru), cu masca neagră. Brunul-roșcat trebuie să aibă o nuanță bogată, nu spălăcită sau prea deschisă. Un câine a cărui robă este de orice altă culoare în afară de brun-roșcat cu înspicare neagră sau care nu are intensitatea potrivită a culorii nu poate fi considerat un specimen de elită.

Malinois: Numai brun-roșcat cu umbre negre (înspicat cu negru) și cu masca neagră.

Laekenois: Numai brun-roșcat cu urme de umbre negre, în special pe bot și coadă.

Pentru toate varietățile: mici zone de alb sunt tolerate pe partea anterioară a pieptului și pe degete.

Talie, greutate și măsurători:

Înălțimea la greabăn:

Înălțimea ideală la greabăn este în medie:

• 62 cm (masculi)
• 58 cm (femele)

Limite admise: 2 cm mai puțin, 4 cm mai mult.

Greutate:

• Masculi: cca 25-30 kg.
• Femele: cca 20-25 kg.

Măsurători: Măsuratorile medii normale pentru un Ciobănesc Belgian mascul adult de 62 cm la greabăn:

• Lungimea corpului (de la umeri la crupă): 62 cm.
• Lungimea capului: 25 cm.
• Lungimea botului: 12,5 – 13 cm.

Defecte

Orice abatere de la punctele menționate anterior trebuie considerată defect și trebuie tratat la arbitraj în funcție de gravitatea situației defectuase.

• Aspect general: Șleampăt, fără eleganță; prea subțire sau prea fragil; mai mult lung decât înalt; dacă proporțiile se încadrează într-un dreptunghi.
• Cap: greu, prea puternic, fără paralelism, insuficient cizelat sau uscățiv; fruntea prea rotunjită; stop prea accentuat sau prea plat; botul prea scurt sau ciupit; nas roman; sprâncene sau arcade prea proeminente.
• Nas, buze și pleoape: urme de depigmentare.
• Dentiție: incisivi aliniați incorect. Defect major: lipsa unui incisiv 1 (1 I), lipsa unui premolar 2 (1 P2), a unui premolar 3 (1 P3) sau 3 premolari 1 (3 P1).
• Ochi: deschiși la culoare, rotunzi.
• Urechi: mari, lungi, prea late la bază, așezate jos, purtate în afară sau înăuntru.
• Gât: subțire; scurt sau poziționat adânc.
• Corp: prea lung; cușcă toracică prea largă (cilindrică).
• Greabăn: plat, lăsat.
• Linia spatelui: spate sau sale lungi, slabe, căzute sau arcuite.
• Crupă: cu pantă prea mare, prea reprezentată.
• Linia inferioară: prea lăsată sau prea ridicată; burta prea mare.
• Coada: inserată prea jos; purtată prea sus, dacă formează un cârlig sau dacă prezintă devieri.
• Membre: osatura prea ușoară sau prea grea; poziție defectuoasă în picioare privită din profil (de exemplu, chisitele anterioare cu pantă prea mare sau încheieturi slabe), din față (picioare orientate către interior sau către exterior, coate de vacă etc.), sau din spate (membrele posterioare prea apropiate unul de celălalt, prea depărtate sau în „O”, jaretii prea apropiați sau ieșiți în afară etc.); prea puțin angulat sau prea angulat.
• Labe: cu degete desfăcute, laba neînchisă.
• Aplomb: pași prea mici, prea apropiați în mișcare, avânt prea mic, transmisie posterioară proastă, pași prea înalți în acțiune.
• Roba: la toate varietățile: subpar insuficient.
• Groenendael și Tervueren: păr lânos, ondulat, creț; păr insuficient de lung.
• Malinois: păr semilung în zonele unde ar trebui să fie scurt; păr neted; fire de păr aspre răspândite în blană scurtă; roba ondulată.
• Laekenois: păr prea lung, mătăsos, ondulat, sârmos sau scurt; smocuri de păr moale în părul aspru; fire prea lungi în jurul ochilor sau pe bărbie; coada stufoasă.
• Culoare: pentru toate cele patru varietăți: marcaje albe pe piept în formă de cravată; marcaje albe pe labe care se întind dincolo de degete.
• Groenendael: nuanțe roșcate în blană; coapse cenușii.
• Tervueren: cenușiu.
• Tervueren și Malinois: brindle (tigrat); nuanțe insuficient de calde; insuficient sau prea multă înspicare cu negru sau localizare în pete pe corp; mască insuficientă.
• Tervueren, Malinois și Laekenois: brun-roșcat prea deschis; o culoare de bază foarte diluata sau spălăcită este considerată un defect major.
• Temperament: specimene care arată lipsa de încredere în sine sau care sunt prea nervoase.

Defecte eliminatorii:

• Temperament: specimene agresive sau timide.
• Aspect general: lipsa tipicității.
• Dentiție: brevignatism, prognatism, chiar dacă nu se pierde contactul (mușcătura în foarfecă inversă); mușcătura nealiniată (încrucișata, dinți încălecați); absența unui canin (1 C), a unui carnasier-premolar 4 (1 P4), a unui carnasier inferior-molar 1 (1 M1), a unui molar (1 M1-pe falca superioară-sau 1 M2; M3 nu se iau în considerare), un premolar 3 (1 P3) plus alt dinte dintr-un total de 3 (excluzând premolarii 1) sau mai mulți.
• Nas, buze, pleoape: depigmentare puternică.
• Urechi: căzute sau ținute ridicate artificial.
• Coadă: lipsă sau scurtată din naștere sau prin cupare; purtată prea sus și curbată sau încârligată.
• Roba: lipsa subparului.
• Culoare: orice culoare care nu corespunde cu cele ale varietăților descrise; marcaje prea întinse pe piept, în special dacă ajung la gât; alb pe labe înaintând mai mult de jumătatea chisitelor anterioare și/sau posterioare și alcătuind „șosete”; marcaje albe oriunde altundeva decât pe partea anterioară a pieptului și pe degete; lipsa măștii, inclusiv botul de culoare mai deschisă decât restul blănii la Tervueren și Malinois.
• Talie: în afara limitelor stipulate.

N.B.: Masculii trebuie să aibă două testicule normale aparente complet coborâte în scrot.

Încrucișări – monte între varietăți: Orice încrucișări între varietăți sunt interzise, cu excepția circumstanțelor excepționale, când interdicția poate fi ridicată de consiliile de rasă corespunzătoare și oficiale (Text 1974, redactat la Paris).

Traducere: Messa
După Standardul Oficial al Federației Chinologice Internaționale (www.fci.be)
Notă: Dacă observați greșeli de traducere și/sau interpretare, vă rugăm să ni le semnalați, pentru a le putea corecta.

Foto: pixabay.com