Unii stăpâni se gândesc cu groază la concedii sau vacanțe. De cele mai multe ori, aceste perioade sunt asociate cu plecările din localitate, când proprietarii de patrupede se gândesc ce să facă în acest timp cu animalele lor de companie. Ideea de a-ți lua pisica sau cățelul cu tine când pleci din localitate te poate duce cu gândul la o corvoadă și pentru tine, și pentru animăluțul tău. Însă aceste situații pot fi foarte ușor anticipate și chiar evitate total dacă luați în considerare câteva detalii înainte de a vă planifica mult-așteptata vacanță.
V-ați gândit să plecați cu mașina și să vă luați și cățelușul cu dumneavoastră, dar nu știți ce presupune această experiență? Vă spunem noi ce ar trebui să faceți pentru ca totul să decurgă fără vreun incident.
În primul rând, mergeți cu el la medicul veterinar pentru un consult amănunțit. Este foarte important ca patrupedul să aibă toate vaccinurile la zi, iar medicul îi poate prescrie și o formă ușoară de sedativ dacă știți că este extrem de agresiv sau nervos în timpul călătoriei. În cazul în care urmează un tratament, aveți grijă să vă aprovizionați cu tot ce vă trebuie pentru întreaga perioadă cât veți fi plecat. De asemenea, puteți cere informații suplimentare medicului veterinar în privința zonei unde mergeți, cum să acționați în cazul unor situații extreme etc. Asigurați-vă că puteți să îi telefonați oricând aveți o problemă sau o nelămurire în privința cățelușului dumneavoastră.
Odată primit OK-ul din partea medicului veterinar, puteți să continuați cu celelalte pregătiri pentru plecare. Dacă aveți un puiuț, obișnuiți-l din timp cu mersul cu mașina, folosindu-vă de plimbări scurte care au ca destinație mereu un loc unde câinele se simte bine și în siguranță, de mângâieri, laude și răsplăți din plin atunci când puiuțul dumneavoastră se dovedește cuminte și ascultător în mașină.
Procurați-i animalului dumneavoastră de companie orice formă rezistentă de identificare doriți (adresiera, medalioane gravate etc.) pe care să specificați numele dumneavoastră și al cățelului, numărul dumneavoastră. de telefon, adresa și ce alte date mai considerați importante. Câinele trebuie să aibă în permanență la el o astfel de formă de identificare în cazul în care se pierde. De altfel, n-ar strica să aveți la dumneavoastră. și o poză recentă a patrupedului pe care să o puteți multiplica în cazul unei pierderi.
Așa cum dumneavoastră. vă faceți bagajul, aveți grijă să beneficieze de același tratament și prietenul dumneavoastră. necuvântător. Este cel mai indicat să îi luați vasele în care s-a obișnuit să mănânce și să bea apă, jucăriile preferate, perna sau coșulețul în care doarme, lesa, zgarda sau hamul (eventual și de rezervă), botnița dacă este cazul. De asemenea, este foarte bine să aveți o trusă de prim-ajutor și pentru patrupedul dumneavoastră. Aceasta ar trebui să conțină: pansamente sterile, apă oxigenată pentru dezinfectarea tăieturilor, înțepăturilor etc, picături pentru ochi în cazul vreunei alergii, pensetă pentru îndepărtarea așchiilor sau particulelor care pot rămâne în piele, Imodium împotriva diareei, orice altă medicamentație de care știți că are nevoie cățelul dumneavoastră. pe toate perioada vacanței. NU luați și NU îi administrați medicamente “după ureche”. Întrebați întotdeauna medicul veterinar ce să îi dați, pentru că nu toate medicamentele pentru uz uman pot fi date și la câini, plus că este foarte important și dozajul în funcție de starea câinelui, de greutate etc.
Alături de obiectele cu care câinele dumneavoastră s-a obișnuit deja, bagajul animalului dumneavoastră de companie trebuie să conțină și suficientă mâncare care să îi ajungă pe toată durata concediului (este cel mai bine să fiți precaut, nu aveți de unde să știți dacă veți găsi aceeași marcă de mâncare și la destinație; nu este indicat să experimentați o schimbare alimentară pentru că îi poate provoca patrupedului probleme digestive). De asemenea, este bine să aveți și o mică provizie de apă potabilă (2-3 sticle sau mai multe, în funcție de durata drumului cu mașina). Compoziția apei de la robinet diferă în unele zone ale țării și în străinătate, iar acest lucru poate provoca cățelului dumneavoastră diaree. Pentru a preveni deshidratarea câinelui, acesta trebuie să bea apă în cantități mici în timpul călătoriei cu mașina. I se va oferi apa pe care el era obișnuit să o bea acasă, iar sticla se va completa cu apa potabilă de la popasurile unde vă opriți. Astfel, trecerea de la un tip de compoziție a apei la alta se va face într-un mod gradat, iar pericolul ca patrupedul dumneavoastră să sufere de diaree scade foarte mult. O altă variantă pentru prevenirea deshidratării este oferirea unor cuburi mai mari de gheață spre ros (dacă aveți posibilitatea menținerii temperaturii necesare). Aceasta metodă îi oferă cățelușului un dublu avantaj: pe de-o parte îl ține ocupat, pe de altă parte nu asimilează o cantitate mare de apă dintr-o dată, lucru care îi poate dăuna.
Un alt aspect pe care trebuie să îl aveți în vedere îl reprezintă siguranța câinelui dumneavoastră pe toată durata călătoriei cu mașina. Spre deosebire de om, care poate beneficia de siguranța airbagurilor și a centurii de siguranță, cățelul nu este la fel de norocos: nu va sta cu centura pusă, iar puterea propulsării airbagului mai degrabă îl va răni în cele mai multe cazuri decât îl va proteja. Astfel, este necesară adoptarea unor măsuri de siguranță specifice. Una dintre ele ar fi cuștile de călătorie, prevăzute cu sisteme speciale prin care să poată fi trecută centura de siguranță. Acestea pot fi din plastic (pentru câini de talie mică) și din plasă de metal (pentru câini de talie medie sau mare). O altă variantă o constituie hamurile de călătorie. Acestea sunt indicate mai ales în cazul câinilor de talie medie sau mare, care sunt deja obișnuiți cu mersul cu mașina și sunt relativ liniștiți; altfel, un câine agitat se va încurca în hamuri și riscă să se rănească. Cea de-a treia variantă o constituie barele de metal. Acestea pot fi achiziționate din comerț sau sunt chiar opționale în cazul achiziționării unor tipuri de mașini. Această metodă de siguranță îi oferă câinelui dumneavoastră o mobilitate mare, pentru că îngrădește o anumită zonă în care patrupedul se poate mișca liniștit, fără vreo restricție. Oferă o izolare bună, însă prezintă și dezavantajul că, în cazul unui impact, barele îl pot răni pe câine sau vă pot împiedica pe dumneavoastră. să ajungeți la el. În cazul în care transportați mai mulți căței care nu se înțeleg între ei și sunt agresivi, cel mai indicat este să folosiți cuști separate pentru fiecare exemplar.
Alte probleme cu care vă puteți confrunta:
- răul de mașină: nu doar oamenii pot suferi de rău de mașină, ci și patrupedele. Ca și în cazul omului, și cățelul va reacționa la fel: va voma. În cazul câinilor, răul de mașină se datorează în cele mai multe cazuri unui stres psihic și nu mișcării. Dacă primele sale experiențe cu mașina au fost drumuri la veterinar, dacă au fost duși și abandonați undeva s.a.m.d, câinele rămâne cu traume de pe urma acestor experiențe și va asocia întotdeauna drumul cu mașina cu finalul nefericit. De aceea este important să vă obișnuiți câinele cu experiențe plăcute cu mașina încă de pui; în cazul în care aveți un exemplar deja matur, trebuie lucrat în timp asupra acestor traume și eliminate pe cât posibil. Ce puteți face însă înainte de drumul cu mașina pentru a preveni răul de mașină este să nu îi dați foarte multă mâncare și apă cu câteva ore înainte de plecare. Astfel, în cazul în care totuși vomită, măcar va fi mai ușor de curățat pentru că nu conține și mâncare parțial digerată. De asemenea, este indicat să aveți pe locul unde stă el o husă, o păturică, un preșuleț sau orice alt material doriți pentru a nu umple mașina de păr; plus că, în cazul vomei sau al salivatului excesiv, se curăță mult mai ușor și mai ieftin.
- scosul capului pe geam: cățeilor le place senzația de vânt care le flutură prin blană, iar stăpânilor le place cum arată cățeii lor în această ipostază. Nu este însă indicat să îi lăsați să meargă cu capul afară din mai multe considerente: viteza relativ mare de rulare a automobilului în combinație cu un aer rece poate duce la probleme cu plămânii și la răceală; diferite insecte și particule de praf pot să le între în ochi sau în urechi și să cauzeze o infecție; câinii pot apăsa din greșeală pe butonul de activare/dezactivare a geamului electric și se pot răni dacă își prind capul în geam.
- în cazul unor temperaturi ridicate sau foarte scăzute, nu vă lăsați câinii singuri și nesupravegheați mai mult de câteva minute în mașină. Temperatura poate crește sau scădea foarte repede în cazul în care motorul nu este pornit, iar cățelul poate suferi un șoc termic care îi poate fi fatal. De asemenea, poate deveni agitat și poate roade tot ce prinde sau se poate chiar răni.
- aveți mare grijă cu ce alimente și substanțe vine în contact. Antigelul este extrem de toxic și cauzează moartea. Gustările pe care dumneavoastră le luați pot să îi facă rău (ciocolata, alune etc.). Jucăriile prea mici pot fi înghițite.
Dacă drumul este mai lung, faceți opriri cam o dată la 2-3 ore și plimbați câinele pentru câteva minute pentru a se putea dezmorți. Nu îl scoateți niciodată fără lesă, pentru că riscați să-l pierdeți! În cadrul opririlor de genul acesta, oferiți-i și apă și mâncare în cantități mici; este bine să nu mănânce sau să bea foarte mult, mai ales dacă drumul este mai lung, pentru a nu avea neplăceri mai încolo. Rezervați-i masa de bază la sfârșitul călătoriei.
Acestea fiind spuse, cred că deja ați început să vă răzgândiți și să căutați un loc de vacanță unde să puteți sta alături de patrupedul dumneavoastră preferat. Chiar ar fi păcat să nu îl aveți lângă dumneavoastră într-o astfel de vacanță. Drum bun!
Pink
Senior Editor
Animalutze.COM