Câinele tău nu este numai cel mai bun prieten al tău, poate fi și un „medicament” foarte bun. Este deja bine știut faptul că un câine îi ridică moralul stăpânului și, cu toate că nu vorbește, de multe ori din privirea lui poți înțelege mai mult decât spun o mie de cuvinte; cercetări recente au demonstrat că persoanele care trăiesc în compania unui câine beneficiază de o circulație a sângelui mult mai bună decât cei care nu cresc câini, glicemia și colesterolul au un nivel mai bun decât al celor care nu au un prieten necuvântător.
Câinele familiei, vaccinat și supravegheat, în preajma copiilor dumneavoastră în nici un caz nu este o sursă de pericol, sistemul imunitar al copiilor crescuți în compania unui câine este mult mai puternic, gradul de socializare este mai crescut la acești copii.
Având un câine, minimul de exercitiil fizice zilnice în aer liber pe care ar trebui să le facă oricine, vor veni de la sine și nu vor mai fi percepute ca o îndatorire, ci ca o plăcere și un mod de a interacționa cu alți oameni care au aceeași pasiune – creșterea câinilor – în același timp, efortul fizic ajută la reducerea cortizolului – o substanță asociată cu stresul – și de asemenea ajută la eliberarea hormonilor responsabili de starea de bine a organismului și a minții.
A avea un câine poate fi și unmod de îmbunătățire a vieții sociale și de a face noi cunoștințe.
Relația dintre copii și animalele de casă aduce multe beneficii atât copiilor, cât și animalelor – copii fiind mai atenți și având mai mult timp la dispoziție de petrecut cu prietenul lor. Crescând alturi de un câine, copiii capătă mai multă încredere în ei, leagă mult mai ușor prietenii cu persoane noi, învață să-și asume respnsabilitati și dau dovadă de mai multă atenție la tot ceea ce se întâmplă în jurul lor.
Proprietarii unui câine beneficiază de pe urma lui și de mai multă armonie în cadrul familiei, studii efectuate arată că după achiziționarea unui câine posesorii lui petrec mai mult timp împreună într-un cadru mai relaxat.
Creșterea unui câine poate fi o experiență încântătoare pentru toată lumea, atâta timp cât atât stăpânul cât și câinele se comportă într-o așa manieră încât relația lor să fie plăcută și sigură.
Andreea P.
Junior Editor
Animalutze.COM