Un singur porcușor de Guineea sau mai mulți?

Dacă intenționați să vă luați sau aveți deja un porcușor de Guineea, este bine de știut că, spre deosebire de alte rozătoare, sunt animalutze foarte sociabile și dependente de afecțiunea stăpânului, care se atașează repede de acesta. În mai puțin de două luni, porcușorul va învăța să vă recunoască, va emite sunete specifice la auzul foșnetului pungii de mâncare sau în apropierea orei la care trebuie hrănit.

Însă au nevoie de multă atenție, trebuind să fie cel puțin o dată pe zi scoși din cușcă (timp de cel puțin o oră), mângâiați, alintați și lăsați să se joace într-un spațiu mai mare. Un porcușor de Guineea ignorat de stăpân va deveni apatic și riscă să se îmbolnăvească. Dacă programul nu va permite să le acordați suficient timp, poate ar fi bine să vă gândiți să îi luați porcușorului un prieten. Când sunt doi, se vor juca împreună și prezența stăpânului nu va mai fi atât de necesară ca în cazul unuia singur. Contactul vizual și olfactiv cu membri ai aceleiași specii este important, dat fiind că porcușorii, chiar și cei crescuți în captivitate, și-au păstrat instinctul de a trăi în comunitate din libertate.

Se recomandă să nu alegeți drept tovarăș de cușcă pentru porcușor un rozător din altă specie (iepure, hamster), pentru că nevoile lor sunt diferite.

Dacă ați cumpărat doi porcușori de Guineea în aceeași zi, adaptarea între ei se va face mult mai repede, dar îmblânzirea va dura ceva mai mult decât pentru unul singur.

Dacă aveați deja unul și v-ați hotărât să cumpărați un al doilea porcușor de Guineea, va trebui să țineți cont de vârsta și sexul celui pe care deja îl aveți. Dacă este pui, el se va obișnui mai ușor cu un “coleg de apartament”, așa cum și noul-venit pui se adaptează mai ușor, pentru că nu emite pretenții ierarhice pe teritoriul celui deja existent.

În cazul adulților, cea mai bună combinație este cea formată din două femele. Ele se vor înțelege imediat, iar micile mușcături și împingeri nu trebuie să ne sperie, fiind doar semne de stabilire a ierarhiei. Disputele se vor stinge repede, conviețuirea dintre ele fiind liniștită.

Combinația mascul – femelă, chiar dacă funcționează perfect, nu se recomandă decât în cazul în care vă doriți o familie de porcușori numeroasă!

Un conflict serios poate apărea în cazul a doi masculi, dat fiind că sunt foarte posesivi în privința teritoriului propriu, bătăile dintre ei putându-le provoca răni grave. Cu cât spațiul din cușcă este mai mare, cu atât posibilitatea de a apărea lupte scade. Primele semne ale ritualului de luptă constau în mirosirea atentă a adversarilor. Dacă încep să scoată un zgomot de tonalitate joasă, pregătiți un prosop și țineți-l la îndemână. Zgomotul devine din ce în ce mai puternic, părul de pe spate li se ridica, își dezvelesc incisivii. Dacă încep să clănțăne din dinți și se retrag pentru a-și lua elan, nu ezitați să aruncați prosopul asupra lor. Se vor opri, speriați de întunericul brusc și veți putea astfel să-i despărțiți.

În mod obligatoriu, după ce ați cumpărat alt porcușor de Guineea, acesta trebuie ținut separat de cel pe care-l aveți deja, timp de o luna, în carantină, și pentru evitarea unor boli contagioase, dar și pentru obișnuirea lor progresivă unul cu celălalt. Dacă ați atins unul dintre animale și urmează să-l atingeți și pe celălalt, spălarea mâinilor este obligatorie în această perioadă.

După trecerea a două-trei săptămâni, animalutzele vor fi scoase împreună pe un teren neutru câteva minute pe zi, sub supraveghere. Întotdeauna va exista un prim conflict, de impunere a ierarhiei așa că, atâta timp cât lucrurile nu necesită intervenție în modul mai sus prezentat, este bine să-i lăsați să-și regleze conturile între ei.

În ziua în care urmează să se producă mutarea noului colocatar, spălați cușca și accesoriile, pentru a îndepărta mirosurile, apoi așezați noul porcușor în cușcă, lăsându-l singur cel puțin o oră, pentru a se obișnui cu locul, după care îl puneți și pe “proprietarul” locuinței. Pot apărea în continuare conflicte, dar după 2 săptămâni ele se vor stinge. În primele săptămâni, când îi mângâiați, acordați atenție întâi celui mai vechi. În continuare, nu uitați niciodată, de fiecare dată când mângâiați sau răsfățați un porcușor, să îi acordați și celuilalt același tratament. Dacă nici după trecerea a mai mult de două săptămâni nu se pot înțelege, este bine să lăsați porcușorii în aceeași cușcă, dar să o despărțiți în două printr-un grilaj, urmând să încercați mai târziu din nou apropierea. Cazurile în care împăcarea dintre cei doi este imposibilă sunt foarte rare, și numai când este vorba despre doi masculi.

Mult succes!

Gabi D
Senior Editor
Animalutze.COM