Microciparea câinilor și pisicilor: regulă la nivel european.

Ce prevede noua legislație pentru microciparea câinilor și pisicilor și ce înseamnă pentru proprietari

Câinii și pisicile vor intra într-un sistem european comun de identificare și trasabilitate, după adoptarea Regulamentului (UE) 2026/1818 privind bunăstarea câinilor și a pisicilor și trasabilitatea acestora. Actul legislativ stabilește pentru prima dată la nivelul Uniunii Europene reguli comune privind identificarea animalelor de companie, înregistrarea lor în baze de date naționale, reproducerea, vânzarea și circulația acestora, măsurile urmărind inclusiv reducerea comerțului ilegal și creșterea nivelului de protecție a animalelor.

Cu alte cuvinte, vom ști mai multe despre câinii și pisicile din țară și, mai ales, unde se află și ce se întâmplă cu ele.

Regulamentul a fost semnat la 17 iunie 2026 și a intrat în vigoare la 30 august 2026, însă cea mai mare parte a prevederilor sale se va aplica începând cu 31 august 2028, adică abia peste doi ani, iar obligațiile referitoare la identificarea și înregistrarea animalelor de companie au termene diferite, în funcție de categoria de proprietar și de activitatea desfășurată.

Cine intră sub incidența noilor reguli

Regulamentul se aplică persoanelor fizice și juridice care dețin câini sau pisici în Uniunea Europeană, precum și operatorilor care desfășoară activități cu aceste animale, deci proprietarilor și celor care se ocupă cu reproducerea comercială a câinilor și pisicilor. Prin urmare, sistemul ne cam privește pe toți: atât pe crescătorii și comercianții de animale, cât și pe adăposturi și, în anumite condiții, pe proprietarii obișnuiți de animale de companie.

O excepție explicită este prevăzută pentru fermierii care oferă adăpost unor pisici fără stăpân care trăiesc liber pe exploatație și contribuie la combaterea dăunătorilor, atunci când aceste pisici nu sunt introduse pe piață, iar fermierii respectivi nu desfășoară activități de operator în sensul regulamentului. Deci dacă ai o fermă și aciuezi câteva pisici să-ți prindă șoarecii, scapi de obligația de a le microcipa.

Cum va funcționa microciparea

Regulamentul prevede ca fiecare câine și fiecare pisică aflată în domeniul său de aplicare să fie identificată individual printr-un transponder injectabil care conține un microcip lizibil, iar implantarea să fie realizată de un medic veterinar, statele membre având posibilitatea de a permite efectuarea procedurii și de către alte persoane calificate, dacă stabilesc prin legislația națională cerințele minime de calificare. Adică, este vorba de un fel de injecție care va plasa microcipul sub pielea animalului, iar operațiunea este minim-invazivă și nu cauzează în mod normal disconfort.

Pentru animalele deținute de persoane fizice, regula stabilită de regulament este ca identificarea să fie realizată cel târziu atunci când câinele sau pisica ajunge la vârsta de trei luni, iar în situația în care animalul este introdus pe piață, identificarea trebuie efectuată înainte de momentul respectiv. În cazul animalelor născute în unități de reproducție, operatorul trebuie să se asigure că acestea sunt identificate în maximum trei luni de la naștere și, în orice caz, înainte de introducerea pe piață.

Pentru câinii și pisicile care ajung în adăposturi, unități de vânzare sau case de îngrijire temporară, identificarea trebuie realizată în cel mult 30 de zile de la sosire și înainte de introducerea pe piață.

Un element important pentru proprietarii care au deja animale este perioada de tranziție prevăzută de regulament. Câinii și pisicile care au fost identificați prin microcip înainte de 31 august 2028, în conformitate cu legislația europeană sau națională aplicabilă, sunt considerați conformi cu noile cerințe, cu condiția ca microcipul să fie în continuare lizibil.

Termenele diferă pentru proprietari și pentru cei care vând animale

Aplicarea efectivă a obligațiilor de identificare și înregistrare nu începe simultan pentru toate categoriile. Pentru operatorii și persoanele fizice sau juridice care introduc câini și pisici pe piață, prevederile respective se aplică începând cu 31 august 2030, adică abia peste 4 ani.

Pentru proprietarii de animale de companie și celelalte persoane fizice sau juridice care nu sunt operatori și care nu introduc câini pe piață, obligația se aplică începând cu 31 august 2036, adică abia peste 10 ani.

În cazul pisicilor deținute de proprietari care nu le introduc pe piață, termenul este mai îndepărtat, respectiv 31 august 2041, adică abia peste 15 ani. Aceste termene sunt stabilite expres în articolul 20 alineatul (7) al Regulamentului.

Prin urmare, informațiile potrivit cărora toți proprietarii români de câini și pisici ar trebui să își microcipeze animalele imediat sau începând cu 2026 nu reflectă calendarul prevăzut în forma finală a legislației europene.

Microcipul trebuie să fie legat de o bază de date

Identificarea animalului reprezintă doar o parte a sistemului, deoarece regulamentul prevede și înregistrarea într-o bază de date națională. În mod normal, înregistrarea trebuie realizată de un medic veterinar în termen de două zile lucrătoare de la identificare, iar pentru animalele deținute de persoane fizice sau juridice înregistrarea se face în numele persoanei respective. Statele membre pot permite și altor persoane să efectueze înregistrarea, cu condiția existenței unor mecanisme prin care să fie garantată corectitudinea informațiilor introduse.

Această componentă este esențială pentru funcționarea sistemului, deoarece un număr de microcip, luat singur, nu oferă informații despre proprietar. Legătura dintre identificatorul electronic și datele din baza națională este cea care permite stabilirea responsabilității asupra animalului și facilitează identificarea acestuia atunci când este găsit.

Regulamentul prevede și actualizarea evidențelor în anumite situații, astfel încât schimbarea proprietarului sau a responsabilității asupra animalului trebuie înregistrată în termen de două săptămâni în cazul transferurilor ocazionale realizate de persoane fizice fără publicitate online. De asemenea, decesul animalului trebuie înregistrat, iar dacă microcipul devine ilizibil, acesta trebuie înlocuit și noul număr trebuie introdus în baza de date, iar asta înseamnă că trebuie verificat periodic dacă poate fi citit corect.

Ce beneficii poate avea sistemul pentru proprietarii responsabili

Pentru proprietarul unui animal de companie, un sistem de identificare funcțional are în primul rând o utilitate practică. Un câine sau o pisică pierdută poate fi identificat prin scanarea microcipului, iar asocierea numărului cu datele proprietarului poate facilita recuperarea animalului, în special atunci când acesta ajunge la un cabinet veterinar, într-un adăpost sau în grija unei organizații de protecție a animalelor.

Microcipul oferă și un avantaj important în situațiile în care animalul este transferat unei alte persoane, deoarece schimbarea responsabilității poate fi consemnată oficial, reducând incertitudinile legate de statutul animalului. În cazul comerțului cu animale, trasabilitatea poate contribui la verificarea originii și a circuitului acestora, aspect relevant într-un context european în care autoritățile urmăresc să limiteze comerțul ilegal și practicile de reproducție care afectează bunăstarea animalelor. Consiliul UE a indicat în mod explicit combaterea traficului ilegal și creșterea trasabilității printre obiectivele noilor norme.

Pentru proprietarii care își îngrijesc corect animalele, existența unei baze de date actualizate poate deveni astfel un instrument suplimentar de protecție, mai ales în cazul pierderii animalului sau al unor situații în care este necesară demonstrarea responsabilității asupra acestuia.

Ce se întâmplă dacă microcipul nu mai poate fi citit

Regulamentul ia în calcul și situația în care transponderul se defectează sau devine ilizibil. Persoana sau entitatea responsabilă de animal trebuie să asigure implantarea unui nou transponder, iar numărul noului microcip trebuie introdus în baza de date, astfel încât identificarea să rămână funcțională.

Această prevedere arată că obligația este concepută ca un proces continuu de identificare și actualizare a informațiilor, nu ca o procedură efectuată o singură dată în viața animalului. Mergi la veterinar, verifici și microcipul! (Iar asta înseamnă că trebuie să mergi periodic la veterinar, chiar dacă animalul este sănătos.)

Ce sancțiuni sunt prevăzute

Regulamentul european nu stabilește o amendă unică, exprimată într-o anumită sumă, pentru proprietarul care nu își microcipează animalul. Articolul 32 stabilește că fiecare stat membru trebuie să adopte propriile norme privind sancțiunile pentru încălcarea Regulamentului și să ia măsurile necesare pentru aplicarea lor, iar sancțiunile trebuie să fie „efective, proporționale și cu efect de descurajare” (credem că este o eroare de traducere în textul oficial, probabil trebuia să fie tradus cu „eficiente”). 

Statele membre trebuie, de asemenea, să notifice Comisiei Europene aceste norme și orice modificări ulterioare.

Prin urmare, cuantumul concret al amenzilor și procedura prin care vor fi aplicate în România nu pot fi stabilite doar prin citarea Regulamentului (UE) 2026/1818, urmând să fie determinate prin cadrul național de aplicare. Este importantă această distincție, mai ales în condițiile în care în România există deja reguli naționale privind identificarea și înregistrarea câinilor (Registrul RECS), iar sancțiunile existente pentru încălcarea acestor obligații trebuie analizate separat de noul regim european.

Un sistem european construit pentru trasabilitate

Noua legislație privind câinii și pisicile face parte dintr-un cadru mai amplu care include reguli privind reproducerea, condițiile de adăpostire, îngrijirea animalelor, vânzarea și publicitatea online, precum și importurile din afara Uniunii Europene. Identificarea prin microcip și înregistrarea în baze de date interoperabile reprezintă componenta care permite ca aceste reguli să poată fi urmărite mai eficient de-a lungul circuitului animalului. Parlamentul European a descris noile norme drept primele standarde comune ale UE privind creșterea, adăpostirea, trasabilitatea, importul și manipularea câinilor și pisicilor.

Pentru proprietarii de animale de companie, schimbarea se va produce treptat, cu termene care depind de situația animalului și de activitatea proprietarului. Până atunci, verificarea microcipului existent, păstrarea datelor de identificare actualizate și discutarea situației câinelui sau pisicii cu medicul veterinar rămân măsuri utile pentru orice persoană care dorește să se asigure că animalul poate fi identificat și recuperat în cazul în care se pierde.

Pe scurt

Regulamentul (UE) 2026/1818 introduce la nivelul Uniunii Europene un sistem comun de identificare și trasabilitate a câinilor și pisicilor, bazat pe microcip și înregistrarea într-o bază de date națională. Regulamentul se aplică începând, în principal, cu 31 august 2028, însă obligațiile de identificare pentru proprietarii care nu comercializează animale se aplică mai târziu: 31 august 2036 pentru câini și 31 august 2041 pentru pisici, în timp ce operatorii și cei care introduc animale pe piață intră sub aceste cerințe începând cu 31 august 2030. Animalele deja microcipate înainte de 31 august 2028 sunt considerate conforme dacă microcipul rămâne lizibil. Sistemul poate facilita recuperarea animalelor pierdute, actualizarea responsabilității asupra lor și combaterea comerțului ilegal, iar sancțiunile concrete vor fi stabilite de fiecare stat membru, cu condiția ca acestea să fie efective, proporționale și disuasive.

Regulamentul (UE) 2026/1818 pe EUR-Lex  https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/?uri=CELEX:32026R1818

 

Leave a Reply