Descriere
Câinii ciobănești sunt de fapt „câini de turmă”, cu aptitudini deosebite pentru a asigura „ordinea și disciplina” turmelor, ajutându-i pe ciobani încă din vremuri imemoriale. Acești câini au un temperament extraordinar de curajos și sunt întru totul devotați turmei și ciobanilor, neezitând să sară la bătaie cu animale mult mai mari sau cu intruși. În zilele noastre, câinii ciobănești se folosesc mai mult pentru pază și protecție.
Istorie
La începutul raselor, câinii ciobănești erau de talie mare, însă ulterior tipologia s-a diversificat considerabil. astfel încât există în zilele noastre și ciobănești de talie mijlocie (Pumi, Ciobănescul Suedez, Welsh, Sheltie). Pe vrmeuri, ciobanii s-au orientat către exemplarele mai albicioase, pentru a putea deosebi câinii de lupi sau de urși în timpul atacurilor, inclusiv noaptea.
Temperament
Temperamentul unui ciobănesc trebuie să fie echilibrat, hotărât, dinamic și ferm; câinele trebuie să îndeplinească corect și fără întârziere comenzile, trebuie să fie inteligent și să fie capabil de orice sacrificiu pentru stăpânul său. Aceste caracteristici sunt native la câinii ciobănești, dar numai dresajul adecvat le pune cu adevărat în valoare.
Rasele românești
Există și trei rase românești de câini ciobănești – Ciobănescul Românesc și Ciobănescul Mioritic, omologate de FCI (Federația Chinologică Internațională) în 2005, și Ciobănescul Românesc de Bucovina, care încă nu este omologat FCI.