O problemă cu care se confruntă toți proprietarii de câini este obiceiul, cel puțin bizar, al câinilor, de a se tăvăli în locuri în care se află… materii rău mirositoare. Acest obicei canin nu este încă explicat, există însă câteva presupuneri; astfel, este posibil ca animalul să încerce să-și „ascundă mirosul”, fie pentru a nu fi simțit de o eventuală pradă, fie pentru a nu fi reperat de alți câini prin teritoriul cărora trece. Astfel, orice gunoi, excrement sau altă materie cu miros fetid pare să atragă ca un magnet exemplarele speciei canine.
În cazul în care nu obișnuiți să va îmbăiați câinele prea des (nici nu se recomandă mai mult de două băi pe an) veți observă foarte rar acest obicei neplăcut; în cazul în care obișnuiți să vă îmbăiați câinele mai des, poate tocmai pentru a scăpa de „mirosul de câine” din casă, veți constata că după fiecare baie, câinele dumneavoastră va căuta cu insistență locuri rău mirositoare în care să se tăvălească.
Întrucât această manifestare este perfect normală pentru canide, orice încercare de corectare a acestui obicei este sortită eșecului. Instinctul este mult prea puternic pentru a fi reprimat prin dresaj, indiferent de câtă răbdare sunteți dispus/ă să dați dovadă.
Astfel, unica soluție este să nu-i dați ocazia să o facă; trebuie să observați câinele pentru a ști care sunt momentele în care are tendința de a căuta locurile rău mirositoare (primele două-trei zile după o baie, de exemplu) și să nu lăsați câinele liber.
Este, de asemenea, util, să vă asigurați de însușirea corectă a comenzii „Vin’ aici” – în cazul în care câinele este obișnuit să răspundă de fiecare dată la chemare, dacă îl vedeți că se apropie de vreun loc „suspect”, îl puteți chema și este foarte posibil să „uite” de intenția de a se tăvăli, până vă îndepărtați de locul respectiv.