Vreme de decenii, iubitorii de pisici, dar mai ales oamenii de știință s-au întrebat ce anume face ca unele feline de companie să aibă blana portocalie. Recent, două echipe de cercetare, una de la Universitatea Stanford din Statele Unite și alta de la Universitatea Kyushu din Japonia, au reușit să ofere răspunsuri convingătoare.
Ambele echipe au lucrat separat, dar complementar, și au publicat articole în Current Biology despre ceea ce au descoperit. În cadrul studiilor, au colaborat cu sute de proprietari de pisici care au furnizat probe de ADN (prin prelevare noninvazivă de celule din interiorul gurii sau fire de păr, care oricum sunt disponibile la discreție, cum orice proprietar de pisică știe prea bine!), dar și fotografii și informații despre pisicile lor.
În urma analizelor, cercetătorii au identificat o mică regiune lipsă din ADN-ul pisicilor portocalii — o mică porțiune de material genetic care lipsește în comparație cu pisicile de altă culoare. Această modificare este situată lângă gena ARHGAP36 și activează acea genă în celulele producătoare de pigment, care, în mod normal, nu ar fi activă.
Deși traseul implică gene responsabile pentru culoare și moduri de semnalizare celulară, mecanismul este diferit de modul în care alte mamifere (inclusiv oameni) dezvoltă culoarea de păr roșcată sau blondă. În cuvintele profesorului Greg Barsh, de la Stanford, „intersectează aceeași cale care este responsabilă pentru părul roșu la oameni, dar o afectează într-un mod complet diferit.”
Un alt aspect interesant este modul de colectare al probelor: proprietarii au trimis tampoane cu celule prelevate noninvaziv din gura pisicilor lor, iar unele clinici veterinare au contribuit și ele, cu eșantioane de țesut de la populațiile de pisici sălbatice. Cu ajutorul acestor surse, cercetătorii au acumulat mii de probe, punând cap la cap informațiile comparative între pisici portocalii și cele de altă culoare.
Importanța descoperirii merge dincolo de blana portocalie: oamenii de știință cred că mecanismul observat este relevant pentru semnalizarea hormonală în multe tipuri de celule și țesuturi. Cu alte cuvinte, ceea ce se întâmplă în pigmentul pisicilor poate avea aplicații mai largi, în înțelegerea modului în care genetica reglează funcții celulare în general.
De asemenea, colaborarea cu publicul – cu proprietarii de pisici – a fost un element esențial. Cercetătorii au subliniat cum implicarea comunității a facilitat strângerea de probe și, în paralel, a creat o punte între lumea științifică și ne-specialiști interesați însă de genetică.
Astfel, ceea ce părea cândva un mister sau doar o curiozitate („De ce unele pisici au blană portocalie?”) a devenit acum o cale deschisă către descoperiri mai profunde în biologia celulară și genetică.
Referințe: https://www.theguardian.com/us-news/2025/may/22/ginger-cats-mystery-solved
Foto: Gemini NanoBanana