Urolitiaza (acumularea de calculi, denumită popular „pietre” în vezica urinară) este o afecțiune felină dintre cele mai frecvente, a cărei consecință și unic tratament este în majoritatea cazurilor intervenția chirurgicală.
Există mai multe cauze care duc la formarea calculilor!
Minerale în exces
În cazul în care urina este saturată cu un exces de săruri minerale (magneziu, fosfor, calciu), există un risc crescut de formare de calculi, care în principiu sunt alcătuiți dintr-o structură proteică acoperită de depuneri de minerale cristalizate.
Pentru a evita formarea calculilor de origine minerală, se recomandă administrarea unei alimentații echilibrate, fără alimente care conțin săruri minerale în exces.
PH-ul urinei
PH-ul este un indicator de aciditate și valoarea sa se obține prin măsurarea concentrației de ioni de hidrogen; valoarea neutră este 7; orice valoare aflată sub această limită indică aciditate iar orice valoare situată peste această limită indică alcalinitate. Calculii se formează când în vezica urinară au loc reacții chimice între acid / bază și diverse substanțe, riscul crescând pe măsură ce valoarea PH-ului urinei se îndepărtează de valoarea neutră.
În mod normal, urina pisicii este acidă; datorită acestui fapt demonstrat statistic, pentru a reduce riscurile formării de calculi, se recomandă introducerea alimentației cu „PH-control”. În cazuri rare urina pisicii poate fi alcalină; în această situație, administrarea alimentelor cu „PH-control” care se găsesc în comerț poate complica situația, accentuând riscul formării de calculi în loc să-l diminueze.
Bacterii
Urina pisicii sănătoase este sterilă; anumite infecții de natură bacteriană pot favoriza apariția calculilor. Orice infecție bacteriană a tractului urinar se diagnostichează în urma analizelor de laborator ale urinei și se tratează cu antibiotice, recomandate de către medicul veterinar în funcție de bacteriile prezente în urină (cele mai frecvente fiind Escherichia coli, Staphilococus spp. și Proteus) și concentrația lor.
Afecțiuni ale ficatului
Amoniacul este o substanță care se formează în organismele vii prin activitatea bacteriană normală din intestin și atunci când musculatura utilizează proteina ca sursă de energie. În mod normal, amoniacul ajunge prin sânge direct în ficat, unde este metabolizat și transformat în uree, care se excretă prin rinichi. În cazul în care circuitul natural al amoniacului prin ficat este tulburat și practic amoniacul nu se mai metabolizează corect, acesta ajunge în urină nedescompus, creînd un mediu propice pentru dezvoltarea calculilor.
Substanțe medicamentoase
Unele medicamente cresc nivelul concentrației de calciu în urină sau influențează nivelul PH-ului acesteia, astfel crescând riscul formării de calculi, cum am arătat mai sus. Printre medicamentele care favorizează apariția calculilor sunt: cortizonul și derivați ai acestuia, acidul ascorbic (vitamina C), sulfamide, tetracicline.
Alte cauze importante
Frecvent însă, cea mai importantă cauză a urolitiazei la pisici este cantitatea insuficientă de apă consumată (pisica trebuie să aibă permanent la dispoziție apă proaspătă) și sunt mai predispuse pisicile care primesc exclusiv hrana uscată.
De asemenea, „ladița” trebuie să fie permanent curată – pisica va evita să urineze într-o lădiță murdară și „se va ține” cât mai mult timp. O situație asemănătoare, de continență forțată, se poate întâlni și la pisicile care au acces restrâns la încăperea unde se află lădița (în baie, de exemplu, dacă se ține în general ușa închisă).
Explicația este următoarea: fie din cauză că rinichii nu au ce să proceseze, din cauza apei insuficiente consumate, fie că pisica „se ține” și nu urinează decât când este absolut imperativ, datorită igienei precare a lădiței, dacă golirea vezicii nu se face suficient de frecvent, eventualele bacterii și substanțele chimice responsabile de formarea calculilor stagnează la nivelul acesteia, crescând riscul urolitiazei.
Foto: Public Domain