Sterilizarea pisicilor

Inepții de genul „o pisică trebuie neapărat să aibă pui înainte de castrare” sau „așa vrea Dumnezeu, trebuie să-i lăsăm dreptul de a se înmulți” le-am auzit deseori, câteodată chiar din gura medicului veterinar. Feluritele dizertații pe tema dreptului de procreere al pisicii ori explicații de genul „vreau pui de la ea, să-mi umplu casa de jucării vii” nu denotă altceva decât lipsa de responsabilitate atunci când e vorba de pisici ce nu aparțin vreunei rase (nu mai vorbesc de cele care au defecte genetice transmisibile, cum ar fi surzenia, malformații osoase etc.) și a căror pui își vor găsi, atât de greu, stăpâni. În condițiile în care pe străzi sunt atât de multe năpăstuite ale sorții, suflete ce cad zilnic pradă răutății semenilor noștri ori sunt victime ale accidentelor de circulație, mi se pare o cruzime ca cineva să-și dorească a le spori numărul. Sigur, cei mai mulți o fac fără intenție, convinși fiind că vor găsi stăpâni puilor născuți sub acoperișul lor, fără a se gândi că, prin gestul făcut, ocupă – poate – locul pe care l-ar fi putut avea unul din miile de pui fără stăpân ce mor răpuși de frig, de boli și de foame pe străzi.

Există și stăpâni de pisici care au convingerea că e o plăcere pentru femela lor să facă pui când, de fapt, monta, gestația, fățărea și alăptarea sunt factori de stres, suferință și epuizare fizică. La fel de prost informați sunt și proprietarii de motani, care consideră că e neapărat necesar să-i „facă și băiatului o plăcere”, căutând cu o încăpățânare de neînțeles, prin intermediul anunțurilor de mică publicitate, „neveste” pentru băieții lor. Rezultate? După scurtele momente de satisfacție ale „băieților” (însumând câteva secunde!) vor urma pentru stăpânii de motani perioadele de nesomn datorate chemărilor masculului părăsit de „iubită”, vor avea surpriza să găsească în fiecare zi un nou colțișor al casei marcat de „stăpânul teritoriului” și vor constata cu stupoare că acesta slăbește pe zi ce trece, oricâte suplimente vitaminice îi va administra. Cei care locuiesc la curte, a căror pisici au acces și în exteriorul locuinței, vor avea alte „bucurii”: motanii lor se întorc acasă cu răni foarte grave, cu urechi sfâșiate sau cu ochii scoși în urma luptelor cu alți virili ai speciei.

Probabil mulți dintre dumneavoastră ați avut din partea prietenilor solicitări de genul „împerechează-ți pisica, vreau și eu un pui de la ea„, tot ei găsind, atunci când puiul era disponibil, scuze de tot genul pentru a-l refuză. Cei mai mulți dintre cei ce primesc în dar un pui, după doar câteva nopți în care n-au putut dormi de mieunăturile acestuia sau după ce le-a spart minunăția de peste din sticlă colorată ce-l aveau „de atâția ani”, aleg-în cel mai fericit caz!-să aducă puiul înapoi. Alții, însă, îl fac cadou mai departe sau, după o vreme, îl aruncă în stradă.

O parte din cei care adoptă o pisică au impresia că aceasta e un organism asexuat și tragedia începe în momentul în care, după vârsta de 6-9 luni, femela intră în călduri. Urmează nopți de nesomn-atât pentru stăpâni cât și pentru vecinii lor-urmate, în majoritatea cazurilor, de cea mai proastă alegere cu putință: stoparea căldurilor cu ajutorul tratamentelor hormonale! Inconștienții stăpâni își supun astfel pisica unui alt risc: piometrul, adică puroierea uterului, boală ce impune o intervenție chirurgicală de urgență, implicând castrarea, operație refuzată, până în acel moment, de stăpân. Piometrul nu ocolește nici femelele care au avut pui, cele de peste 7 ani fiind des afectate,motiv pentru care chiar și cele mai valoroase pisici de rasă sunt sterilizate după această vârstă.

Tot de la o anumită vârstă, femelele pot dezvolta chisturi la ovare sau uter, tumori mamare, iar masculii — hiperplazia de prostată, probleme grave ce pot fi ușor prevenite prin operația de sterilizare.

Alte avantaje pe care le oferă castrarea sunt acelea că operația va avea o puternică influență și asupra caracterului pisicilor, transformându-le în exemplare mult mai calme, mai drăgăstoase ca înainte, că va stopa tendințele de marcare a teritoriului, agresivitatea masculilor ce trăiesc sub același acoperiș și, totodată, mirosul puternic al urinei acestora, crizele puternice specifice femelelor în perioadele de călduri etc

În situația în care proprietarul va avea înțelepciunea de a opta pentru sterilizarea companionului său, e bine de știut că, în cazul femelelor, e preferabil ca aceasta să se facă înainte de primul ciclu de călduri, adică în jurul vârstei de 7-8 luni (cercetările din ultimii ani au relevat faptul că o sterilizare practicată înaintea primelor călduri reduce cu 80% riscul apariției tumorilor mamare; în plus, e eliminat riscul îngrășării postoperatorii). Nu e o problemă nici dacă aceasta se face mai târziu, cu precizarea că ar trebui să se ceară medicului o ovariohisterectomie — îndepărtarea atât a ovarelor cât și a uterului.

În cazul masculilor, asupra vârstei optime pentru castrare părerile sunt împărțite. Majoritatea medicilor consideră că orhidectomia trebuie făcută după împlinirea vârstei de un an, vârstă la care organele sexuale sunt complet dezvoltate, implicit diametrul uretral e mai mare și nu va fi obturat la primele semne de apariție a litiazei-problema majoră a motanilor, greu de evitat de cele mai multe ori și care apare atât în cazul celor castrați cât și al celorlalți, fără deosebire (deși se crede că operația ar avea o influență asupra acestei probleme, adevărul este că hrana joaca cel mai important rol, ca și predispoziția genetică). Alți medici ignoră această posibilitate, recomandând o castrare a masculului înainte de pubertate, astfel încât comportamentele sexuale secundare să nu fie deja experimentate și instalate (din experiență personală cunosc însă faptul că marea majoritate a masculilor își pierd proastele obiceiuri la câteva săptămâni după operație).

Un efect advers – e drept, rar întâlnit este incontinența urinară pe care o dobândesc unele animale în urma operației de castrare, problemă ce poate fi ușor ținută sub control printr-o medicamentație adecvată. Un alt dezavantaj, des adus în discuție atunci când se vorbește de sterilizare, este tendința animalului de îngrășare. Acest lucru e ușor de evitat, cunoscut fiind faptul că această tendință există doar în primele săptămâni (până la două luni) după operație, când organismul trece prin importante schimbări hormonale și când e de-ajuns a se limita rația de hrană ori a se oferi o hrană Light, specială pentru pisici castrate ori cu tendința de îngrășare.

Așadar, atunci când înțelepciunea vă va îndemna să priviți deținerea unui animal de companie ca pe o mare responsabilitate și când, în sfârșit, vă veți hotărî să apelați la veterinar pentru sterilizare, nu ezitați să-i cereți,dacă acesta va încerca să-și prezinte convingerile învechite că femela trebuie să facă două rânduri de pui înainte de castrare, să precizeze pentru cine e mai bine: căci pentru pisică și pentru stăpân în nici un caz!

Camelia Murgocea
Expert Editor
Animalutze.COM

Leave a Reply