Despre rasa Scottish Fold
Scottish Fold (numită și Coupari de crescătorii canadieni) este o rasă de pisici cu o mutație genetică, vizibilă prin faptul că urechile au cartilagiul îndoit. Această mutație face ca urechile pisicii să fie aplecate în față, dându-i acesteia un aspect asemenator unei bufnițe. Numele rasei a devenit Scottish Fold în 1966, până atunci fiind cunoscută ca „Flops” (de la forma urechilor).
Originea
Prima Scottish Fold a fost o pisică albă cu blana lungă, crescută într-un grajd, pe nume Susie. Pisica a fost găsită în Perthshire, Scoția, în 1961. Urechile lui Susie erau îndoite într-un mod curios la mijloc, făcând-o să semene cu o bufniță. Când Susie a avut pui, doi dintre aceștia s-au născut cu urechile aplecate. Unul dintre acești pui a fost adoptat de William Ross, un iubitor de pisici. Ross a înregistrat nouă rasă în cadrul Asociației felinologice din Marea Britanie și a început să crească pisici din această rasă cu ajutorul doctorului genetician Pat Turner.
Programul de înmulțire a rezultat în 76 de pisicuțe în primii trei ani, dintre care doar 42 aveau urechile aplecate. Concluzia trasă era că pentru a obține Scottish Fold era nevoie doar de o genă dominantă care să producă apartia mutației în cartilagiul urechilor. Singurul pui cu urechile aplecate al lui Susie care s-a putut reproduce a fost o femelă, numită Snooks. Trei luni după ce a avut puii, Susie a murit lovită de o mașină. Toate Scottish Fold împărtășesc aceeași origine cu Susie și Snooks, dând astfel posibilitatea unui control important în păstrarea purității rasei.
Caracteristici
Toate pisicile din rasa Scottish Fold se nasc cu urechile drepte. După aproximativ 21 de zile, urechile puilor care poartă gena rasei, încep să se îndoaie. Pisicile cu urechi mai mici și ferme sunt preferate celor cu urechi mari și cu un aspect „lăsat”. Chiar și având această îndoire a cartilagiului, pisicile se exprimă la fel de mult ca și celelalte rase cu ajutorul urechilor. Ochii mari și rotunzi, capul în formă rotundă dau pisicilor din rasa Fold un aspect particular.
Pisicile Scottish Fold au gâtul scurt, corpul rotunjit, nasul scurt și lat, o coadă de lungime medie, blana deasă și moale, care poate avea orice culoare (maro, negru, argintiu, crem, roșcat sau orice combinație). Durata de viață a pisicilor Fold este între 9 și 15 ani și cântăresc, la maturitate, între 3 și 6 Kg.
Temperament
Scottish Fold, cu urechi aplecate sau nu, sunt, de obicei, foarte liniștite și se înțeleg foarte bine cu alte animale de casă. Au tendința să devină foarte atașate de stăpân, sunt jucăușe, inteligente și foarte adaptabile. Pisicile din această rasă sunt recunoscute și pentru faptul că dorm pe spate. Aspectul distinct, combinat cu reputația pisicilor ca fiind foarte afectuase, fac din Scottish Fold o pisică foarte căutată, iar puii din această rasă sunt considerabil mai scumpi decât puii altor rase mai întâlnite.
Aspecte medicale
Inițial s-a crezut că pisicile Scottish Fold vor fi predispuse la boli ale urechilor și rasa nu a fost acceptată la expoziții în Marea Britanie. Crescătorii au mers în Statele Unite ale Americii și au continuat să încrucișeze exemplarele de Fold cu rase precum British Shorthairs sau American Shorthairs. Dintre eventualele problemele de sănătate cauzate de forma urechilor (cum ar fi infecții sau surzirea) singura care s-a adeverit, în cazul Scottish Fold, se referea la acumularea de ceară în urechi, mai mare decât în cazul altor rase.
Scottish Fold sunt predispuse la boli ale rinichilor, probleme ale articulațiilor și cardiomiopatie. Pentru ca urechile puilor sunt drepte la naștere, aceștia nu pot primi calificative decât după trei săptămâni. Unul din patru pui se va naște cu urechile aplecate. Atunci când ambii părinți poartă gena Fold, puii se pot naște cu malformații grave (cauzate, probabil, de gena care determină și îndoirea cartilagiului urechilor).
Mihail Grigore
foto: pixabay.com