Originea Rasei Saint Bernard
Este una din cele mai cunoscute rase, având ca strămoș Dogul tibetan; omul de știință Keller susține că acest dog s-a răspândit în Nepal și India, apoi în China; mai târziu a trecut în Orientul Apropiat. S-au găsit în Assiria diferite basoreliefuri, vechi de peste 2500 de ani, pe care sunt înfățișați câini cu păr scurt, car au o asemănare perfectă cu Sain Bernardul de astăzi. Este cunoscut în Egipt din epoca faraonilor.
Războaiele și relațiile comerciale din timpul lui Alexandru cel Mare au adus acest câine, peste Grecia și Italia, în Europa centrală. În Elveția a fost adus de coloniștii romani, care-l foloseau la paza proprietăților lor. Prin încrucișări cu câinii din Munții Alpi s-a obținut un exemplar deosebit, Saint-Bernardul de astăzi.
La început, s-a stabilit în cantoanele Waadt și Wallis, unde câinii au trăit, mai mult sau mai puțin izolați, în tot cursul Evului Mediu, prezența lor fiind dovedită de picturile și sculpturile care au rămas din acele timpuri. De-abia în anii 1650 – 1670 a fost luat de călugării de la spitalul din muntele Saint Bernard – de unde i se trage și numele, dresat și utilizat la salvarea oamenilor de sub avalanșe.
Aici s-a dezvoltat sub grija și ocrotirea acestor calogari și s-a răspândit apoi în toată Elveția, în Austria, Italia, Franța, Anglia, Canada, S.U.A. etc. Un câine din această rasă, pe numele său Barry, a salvat, în decursul a 12 ani de viață, patruzeci de vieți omenești. În semn de omagiu, după moarte, Barry a fost împăiat și astăzi poate fi văzut în Muzeul de Științe Naturale și Istorice din Berna. Saint Bernardul sau Bernardinerul a fost numit și “Câinele de Barry”, cuvantul bari, în dialectul local însemnând urs.
Trăsăturile rasei
Saint Bernardul este un câine de munte, de talie mare, puternic, musculos și viguros, cu capul mare, impozant, cu pliuri ca-i brăzdează față, cu privirea deosebit de inteligentă, uneori serioasă, alteori tristă, dar niciodată răutăcioasă. Urechile sunt fixate sus și îndoite se lipesc de obraz formând un triunghi ușor rotunjit și alungit.
Totul exprimă vigoare și noblețe. Spatele este drept și foarte lat, pieptul puternic, bine rotunjit, umerii înclinați și lați, membrele foarte solide. Coada, lată și puternică la bază este lungă și atârnă dreaptă sau cu vârful cozii puțin îndoit.
Această rasă se prezintă în două varietăți care au aceleași caractere morfologice, deosebindu-se numai prin aspectul și lungimea părului: una cu păr lung, mai puțin des, neted, puțin ondulat, înspre șale și crupe ceva mai ondulat, și alta cu păr scurt, aspru, des și bine lipit de corp, la baza cozii oarul fiind mai des și mai lung.
Temperamentul
Cu o alură nobilă, Saint Bernardul are un temperament blând și un caracter vesel. Dotat cu simț olfactiv deosebit, este curajos, devotat și afectuos cu stăpânul și, mai ales, cu copiii.
Folosit la început ca paznic al locuințelor, mai târziu, datorită puterii, simțului sau remarcabil de orientare și calităților olfactive, a fost dresat și utilizat la salvarea oamenilor prinși sub avalanșe sau rătăciți în munte, pe care îi găsește, le semnalează prezența sau îi conduce pe rătăciți spre locuri sigure. Este de asemenea un foarte bun cane însoțitor.
Înălțime
- Mascul – 70 cm
- Femele – 65 cm
Greutate
Mascul/Femelă – 55 – 80 kg
Culoarea părului:
Roșu cu alb, alb-roșu; toate nuanțele de roșu în pete; roșu, galben, brun; pete albe pe bot, piept, labe, abdomen și ultima treime a cozii; o pată albă pe frunte și pe bot – acestea sunt caracteristicile rasei.
Andreea P.
Senior Editor
Animalutze.COM
Foto: pixabay.com