Istoria ogarului Barzoi
Dacă în Vestul Europei, “Barzoi” desemnează rasă propriu-zisă, în Rusia același cuvânt este numele generic pentru toți Ogarii (numele rasei fiind “Rsuskaia Psovaya Borzaia”).
Barzoiul este un levrier selecționat de vânătorii și nobilii ruși, care posedau foarte mulți câini de acest fel, folosiți în general la vânătoarea de lupi, vulpi și iepuri. Ca majoritatea levrierilor, originile barzoiului sunt foarte vechi.
Născut pentru vânătoarea de lupi, Barzoiul are o rezistentă și o forță incredibile, și este deosebit de curajos. Dar rămâne un Ogar deosebit de elegant, cu o mișcare aeriană.
Într-un text publicat în 1890 la Moscova de către M. Gubinin citim că în secolele XVII și XVIII existau câteva tipuri de Barzoi în Rusia. Ceea ce îi diferenția era roba: unii aveau roba mai bogată, erau ceva mai mari și se găseau în partea de Nord a Rusiei, iar alții aveau roba mai puțin bogată și se găseau în partea de Sud a Rusiei. Mai există și o varietate cu blana ondulată și nu foarte lungă, numită Kurland, varietate folosită la vânătoarea de iepuri și de mistreț. Se pare că acest câine mare și puternic a contribuit mai mult decât oricare altă rasă existența la ora respectivă în Rusia la formarea Barzoi-ului modern (care apare în sec. XIX).
La vremea respectivă, Barzoi-ul era crescut în canișe mari și erau selecționate exemplarele cele mai robuste și mai puternice. Metodele de selecție și de dresaj pentru vânătoare erau păstrate în mare secret de fiecare crescător.
Ogarul Barzoi
Dupa 1860, odată cu renunțarea treptată la sistemul feudal, dispare încet încet și ritualul de vânătoare, ceea ce duce la scăderea numărului de crescători și, implicit, a exemplarelor de Barzoi. În 1873, pentru a împiedica dispariția acestei rase, se înființează la Moscova o “Societate de propagare a rasei adevărate de Barzoi și de susținere a crescatorilor”. La data respectivă existau șapte crescători de Barzoi în toată Rusia, lucru neschimbat până în 1917, când Revoluția a pus capăt superbei lor producții.
Rasa este salvată de la dispariție de către englezi
În 1870, Țarul a oferit un cuplu de Barzoi viitorului Rege Eduard VII (Molodetz și Owaldzka), acesta a început prezinte cadrul unor expoziții canine. 1890, de Newcastle pune bazele unei crescătorii de sub afixul “Notts”. acest fel, patrimoniul genetic fost salvat.
Rawdon Lee descrie Barzoiul în detaliu în cartea sa « Modern Dogs » (1893), insistând asupra frumuseții capului, asupra calității robei, asupra culorii ochilor (întotdeauna asortată cu culoarea robei) și asupra calităților cele mai importante la aceasta rasă: marimea (trebuie sa fie mai mare decat un deerhound, spune el), musculatura, profunzimea toracelui, și, foarte important, forța maxilarului (dotat cu dinți mari și puternici).
Temperament
Ogarii au caracter minunat, foarte apropiați de stăpân (de multe ori de un singur membru al familiei, pe care îl aleg ei), liniștiți, echilibrați, răbdători cu copiii și foarte atenți în compania lor, pot fi câteodată încăpățânați, se supără dacă sunt certați pe nedrept dau de înțeles că se simt nedreptățiți. Pot conviețui cu pisici, cu condiția să fie învățați de mici sau să primească educația adecvată (răbdare și consecvență), dacă sunt adoptați la o vârstă mai înaintată.
Barzoiul este un câine cu caracter blând, rezervat, liniștit; este un câine inteligent și devotat. Pe lângă faptul că este un bun câine de vânătoare, barzoiul este și un bun câine de curse, bun însoțitor și paznic.
Standardul F.C.I. nr. 193
Aspectul general al ogarului Barzoi este caracterizat de ținuta să impozantă și talia zveltă, blana bogată, culorile frumoase, proprtiile aromonioase, mișcarea elegantă ce îi asigură o distincție deosebită.
Țara de origine: Rusia
Talia:
- femele 68 – 78 cm
- masculi 75 – 85 cm
- femelele sunt în general mai mici cu aproximativ 5 cm decât masculii. Standardele nu precizează o greutate acceptată dar, în medie, un Barzoi are aproximativ 35-45 kg.
Corpul este ușor alungit, lungimea lui depășind cu câțiva centimetrii înălțimea.
Capul este lung, îngust, proporțional cu lungimea și lățimea corpului, precum și cu cea a membrelor. Craniul este aproape plat, ușor alungit și pare foarte îngust din cauza pomeților foarte puțin dezvoltați.
- Buzele sunt fine și uscate, având marginile pigmentate cu negru.
- Dantura trebuie să fie completă, bine dezvoltată și bine închisă.
- Ochii sunt mari, migdalați, cât mai închiși la culoare; expresia lor este blândă dar vioaie; deschiderea pleoapelor este oblică.
- Urechile, înserate sus și spre înapoia capului, sunt relativ mici, fine, înguste și ascuțite, îndreptate spre spate, vârfurile lor atingându-se.
Gâtul este lung, musculos, plat pe laturi, cu partea superioară ușor arcuită.
Spatele este arcuit, formând la masculi un arc proeminent; femelele au spatele ceva mai plat.
Membrele, atât cele anterioare cât și cele posterioare, sunt lungi, uscățive dar musculoase. Membrele posterioare sunt mai puternice decât cele anterioare. Barzoiul pășește lung și degajat, atât la pas cât și în alergare.
Părul este lung, mătăsos, ondulat sau cu bucle mari, deosebit de abundent în jururl gâtului, în partea inferioară a toracelui, pe spatele membrelor anterioare și posterioare, pe coadă; este scurt pe cap, pe urechi și pe partea anterioară a membrelor. Părul scurt, încrețit mărunt constituie un defect de frumusețe.
Culoarea – alb, auriu, auriu-argintat, roșcat cu reflexe negre, botul și memberele având culori mai închise.