Unele pisici nu manifestă niciodată interes pentru plantele de apartament însă foarte multe dintre ele își fac un obicei în a roade frunzele sau tulpinile acestora.
Acest obicei poate fi datorat în cel mai bun caz plictiselii și în cel mai rău caz faptului că pisica acumulează gheme de păr în stomac și, pentru a le elimina, folosește plantele pe post de „vomitiv”.
ATENȚIE – Plantele de apartament pot fi toxice!!
Întrucât, pe lângă neplăcerile cauzate de aspectul inestetic al plantelor distruse, mai există și posibilitatea ca pisica să se intoxice sau chiar să se otrăvească în urma ingestiei unora dintre ele, această tendință trebuie reprimată încă de la primele încercări, înainte de a deveni un obicei, iar plantele trebuie plasate într-o zonă în care pisica nu are acces.
O metodă simplă de a limita accesul pisicii la plantele de apartament este aceea de a plasa plantele în ghivece suspendate. În cazul în care aveți plante mari (cum ar fi ficusul și oleandrul), care au nevoie de ghivece pe măsură și care nu pot fi suspendate, plasați-le într-o cameră în care pisica nu va avea acces deloc sau în care va putea intra numai în prezența dumneavoastră.
Dintre plantele toxice sau iritante le enumerăm aici pe cele care se găsesc în mod frecvent în casele noastre: poinsettia, azalee, dracena, crizantema, narcisa, ficus, mușcata, feriga, oleandru, aloe, lalea, crin.
Simptomele intoxicării cu astfel de plante sunt variate: vărsături, diaree, pierderea echilibrului, căderea părului, spasme și, în cazurile cele mai grave, se poate produce chiar moartea. În cazul în care pisica a ingerat o plantă cu potențial toxic sau despre care nu știți dacă este toxică sau nu, este indicat să vă prezentați imediat la medicul veterinar.
Depistarea și eliminarea motivelor
-
Plictiseala
Dacă pisica ronțăie plantele de apartament din plictiseală, va trebui să găsiți o metodă prin care „să-și ocupe timpul” cu activități mai „constructive”-puneți-i la dispoziție mai multe jucării, jucați-vă cu ea cât mai des, dați-i mai multă atenție. Unele pisici ronțăie plantele de apartament numai când stăpânii nu sunt acasă, în general „în semn de protest” pentru că au fost lăsate singure prea multă vreme. În cazul în care aveți un program care vă solicită mult timp în afara domiciliului, o soluție ar fi să mai adoptați o pisică-astfel, după ce se obișnuiesc una cu cealaltă, jucându-se împreună, nu se vor mai plictisi.
-
Eliminarea ghemelor de păr
În cazul în care observați că pisica ronțăie plantele de apartament și apoi vomită gheme de păr (cu aspect lunguieț, de forma stomacului), înseamnă că va trebui să luați câteva măsuri pentru a reduce cantitatea de păr înghițită și pentru a ajuta pisica să elimine ceea ce totuși acumulează, în mod sănătos, fără riscuri de intoxicație sau otrăvire.
Una dintre cauzele căderii în exces a părului, în afară perioadelor de năpârlire sezonieră (primăvara și toamna), este alimentația prea bogată în proteine (prea multă carne și lactate). De asemenea, oasele de pui nu sunt recomandabile. Astfel, primul pas pentru a reduce cantitatea de păr înghițită de pisică este să încercați să reduceți căderea părului prin schimbarea alimentației și prin îngrijirea regulată a blănii (periere).
Pentru a ajuta pisica să elimine părul înghițit, este recomandabil să plantați iarbă (sau orz) într-o jardinieră la care pisica să aibă în permanență acces; deși se găsesc în pet-shop-uri casolete din plastic cu semințe de iarbă în rumeguș, este preferabil să plantați totuși iarbă în pământ deoarece rumegușul nu reține bine apa și nu conține substanțele nutritive necesare pentru ca iarba să supraviețuiască mai mult de două săptămâni. În același timp, timpul de creștere în cazul în care achiziționați o casoletă nouă este de aproximativ 7-10 zile.