Parvoviroza este o boală foarte gravă, adeseori mortală, produsă de unul dintre cei mai mici viruși ai familiei Parvoviridae. Descoperit abia în anii 1978, este alcătuit din capsida proteica și un fragment de ADN. Este deosebit de rezistent, fiind capabil să supraviețuiască în mediu la temperaturi extrem de scăzute, până la 6 luni.
În anul 1978, când a fost descoperit, se presupunea că ar fi “inrudit” cu virusul parvovirozei feline, mai exact, acesta suferise o mutație capabilă să infecteze și specia canină. Un an mai târziu, virusul suferă o mutație și devine mult mai virulent (CPV-2a). La vremea aceea singurul mijloc de luptă era vaccinul existent deja pentru feline, care a fost administrat și câinilor.
Forma actuală este o nouă “transformare” a acestei mutații, se cheamă CPV-2b, pentru care există vaccin.
Virusul parvovirozei canine nu este periculos pentru om, nici pentru feline, deoarece fiecare din aceste specii are propria formă de virus.
Transmitere și acțiune
Virusul pătrunde în organism în urma contactului cu fecale contaminate, prin hrana contaminată, și mai puțin prin contact direct.
Odată ajuns în organism, atacă limfonodulii, măduva hematogenă, distrugând celulele albe, și apoi, prin sânge, ajunge în intestinul subțire. Aici distruge celulele mucoasei intestinale, astfel încât bacteriile care se dezvoltă în mod normal în intestin ajung în sânge. Procesele normale de absorbție intestinală nu se mai produc, și în felul acesta se ajunge la deshidratare severă.
Parvoviroza atacă deci în două moduri: prin toxine eliberate de bacterii și prin deshidratare violentă (diaree cu urme de sânge și mucus, vomă).
Cei mai predispuși la această boală sunt puii (2-6 luni) și adolescenții, datorită insuficienței dezvoltări a sistemului lor imunitar. Puii primesc anticorpii prin colostru, adică laptele matern, supt în primele zile de viață, însă acești anticorpi nu sunt suficienți pentru lupta împotrivă unei eventuale infecții.
Prevenire
Se recomandă vaccinarea preventivă. Atenție, însă-există o perioadă în care puii sunt extrem de vulnerabili. Se știe că vaccinul conține viruși atenuați, modificați sau morți. Dacă în sânge mai sunt anticorpi prezenți, ucid virușii ca și cum ar fi infecție, urmând un interval când nu există suficienți anticorpi să lupte cu o infecție, dar nici să lase să acționeze vaccinul. După această perioadă, vaccinul este eficient și puiul este imunizat.
Vaccinarea se face la fiecare 2-4 săptămâni până la 16 săptămâni, vârsta puiului.
Semnele bolii
Există anumite rase cu o predispoziție mărită la această boală, cum ar fi: rottweiler, doberman, pit bull terrier.
Odată contactată boala, dacă animalul supraviețuiește, dobândește imunitate naturală, care se menține cel puțin 3 ani, sau chiar toată viață.
Semnele bolii apar la 5-6 zile după ce animalul a fost expus și se manifestă prin anemie, inapetență, oboseală, vomă, diaree, deshidratare. Febră nu este un simptom specific.
În primele două săptămâni după ce animalul a fost contaminat, cantitatea de virus eliminată prin fecale este maximă.
Testele hematologice sau testul ELISA fecale confirmă prezența virusului (în sânge, respectiv fecale).
Tratament
Tratamentul este complex, incluzând antibiotice (tetracicline, cefalosporine), pentru prevenirea infecțiilor bacteriene secundare, antidiareice, aport intravenos de lichide, glucoză,potasiu, datorită deshidratării la care este supus organismul, iar în ultimul timp se practică chiar administrarea unor hormoni care să stimuleze formarea celulelor albe, pentru întărirea sistemului imunitar.
Se pot administra și medicamente care reduc greața – metoclopramid, sau pentru prevenirea ulcerațiilor esofagiene (zantac).
Important de reținut este faptul că medicamentele nu se administrează pe care orală, în special antibioticele, datorită leziunilor intestinale existente.
Dieta la care va fi supus animalul în perioada de refacere va exclude hrana “solida”, fiind recomandată carnea fiartă (de pui), mărunțită, orezul alb fiert, brânza slabă. Mesele vor fi reduse cantitativ, dar administrate la intervale scurte (o oră, două).
Baia este recomandată – înlătură urme de virus și ajută la decontaminare.
Singurii agenți dezinfectați eficienți pentru igiena suprafețelor sunt înălbitorii (în special hipocloritul de sodiu), preparați în felul următor: o parte înălbitor, la 30 părți apă, soluție cu care se spală toate obiectele potențial contaminate (jucării, cușcă, covoare, vase pentru hrană).
Suprafețele închise sunt considerate contaminate timp de o lună, în timp ce suprafețele deschise (solul, curte, parc, etc) timp de 7 luni.
Foarte important este ca tratamentul să fie efectuat într-o clinică de specialitate, sub supravegherea unui medic.
Dar și mai important este să nu se ajungă aici. De aceea, vaccinați-vă animalele din timp!
Gabriela BAGRINOVSCHI
Senior Editor
Animalutze.COM