_______________________
Ne pare tare rău să citim o poveste atât de tristă… Perușii (și, în general, păsările), sunt ființe foarte sensibile și pot muri subit din foarte multe cauze.
Acum câțiva ani au murit subit 38 de peruși la un show de frumusețe (la care erau peste 350 de păsări). Pur și simplu, perușii cădeau în cuști, fără niciun alt simptom. Cei prezenți la expoziție au bănuit că era ceva în neregulă cu aerul din încăperea unde se ținea evenimentul, așa că au fugit afară, cu cuștile în brațe (și au salvat restul păsărilor, care, cel mai probabil, ar fi murit altfel. Ulterior, un medic care a analizat câțiva dintre perușii morți, a constatat că muriseră din cauza congestiei și hemoragiei pulmonare.
Adevărul e că, atunci când o ființă are un apărat respirator atât de mititel (și de sensibil la orice), cum au perușii, e suficient să nu fi aerisit suficient casa și pot începe să se simtă rău! Gândește-te că, pe vremuri, minerii foloseau canari ca să se asigure că în anumite zone din mină nu erau cantități periculoase de monoxid de carbon. Luau cu ei canari și, dacă mureau canarii, era clar că ceva nu era deloc în regulă în aerul din incinta în care munceau…
Știai, de exemplu, că până și o simplă tigaie de teflon pusă pe foc în aceeași încăpere cu un peruș poate fi fatală? Sau că sunt o mulțime de boli, cauzate de viruși, bacterii și ciuperci, care nu dau simptome decât când e prea târziu sau, pur și simplu, nu dau niciun semn înainte ca pasărea să moară subit?
În orice caz, din ce povestești, ai avut grijă cum trebuie de ei și ceea ce s-a întâmplat mai mult ca sigur nu putea fi prevenit în niciun fel. Și, chiar dacă nu știi de ce au murit (și nimeni nu va putea să-ți dea vreodată un răspuns sigur), este foarte important că ai avut grijă de ei cum ai putut mai bine.

