Panleucopenia felină (parvoviroza felină) este o boală gravă, chiar letală, provocată de un virus din familia Parvoviridae, virus asemănător parvovirozei canine. Virusul este deosebit de puternic, fiind capabil să reziste în mediul exterior perioade îndelungate, până la 10-12 luni. Nu este transmisibil la câine, și nici la om; pentru fiecare din aceste specii există un corespondent viral.
La fel ca în cazul parvovirozei canine, odată ajuns în organism, virusul atacă celulele albe și provoacă leziuni serioase în tractul digestiv, mai ales în intestinul subțire (absorbția intestinală este periclitată, ca urmare organismul este deshidratat puternic și invadat de toxine bacteriene).
Contaminarea se realizează în urma ingerarii unor particule din lichidele/materiile eliminate de un animal bolnav (salivă, vomă, fecale), de aceea mediul exterior este mult mai periculos decât contactul direct cu animalul infectat.
Evidențierea prezenței virusului în organism se face în urma unui test hematologic, sau în urma depistării virusului în fecale.
Boala este deosebit de gravă, rata mortalității în rândul animalelor infectate fiind de până la 90%.
Primele simptome apar la o săptămână după ce animalul a contractat virusul:
- stări de apatie, oboseală,
- anemie ușoară,
- senzație de foame, sete – animalul stă în fața hranei, dar nu poate mânca
- deshidratare,
- vomă,
- diaree, uneori cu sânge,
- febră.
Pe seama acestei boli se pun uneori cazurile de „dispariție misterioasă” a unor pisici – se presupune că acestea se duc să moară „undeva”.
Cei mai receptivi la această boală sunt puii, datorită sistemului imunitar incomplet dezvoltat. Dacă puii au fost infectați încă din perioada intrauterină, riscurile ca aceștia să se nască cu grave malformații sunt destul de mari (hipoplazii cerebeloase, dereglări locomotorii etc), dar șansele de supraviețuire sunt ridicate.
Animalele adulte sunt mai puțin predispuse la îmbolnăvire, iar în cazul celor vaccinate, riscul este minim.
Vaccinul se face începând cu vârsta de 6-8 săptămâni, cu repetare până la vârsta de 12-16 săptămâni. Odată ce animalul a supraviețuit afecțiunii, imunitatea se păstrează toată viața.
Tratament împotriva acestui virus practic nu există, în cazul îmbolnăvirii se aplică doar un tratament de susținere pentru hidratarea organismului:
- perfuzii (aport de nutrienți și electroliți),
- uneori chiar transfuzii de sânge,
- antibiotice cu spectru larg-pentru prevenirea infecțiilor secundare provocate de bacterii.
Igiena mediului în care trăiește animalul este deosebit de importantă, iar dezinfectarea este obligatorie (se folosesc înălbitorii utilizați în gospodărie, soluție conținând o parte înălbitor la 30 părți apă, cu care se spală/stropesc obiectele contaminate).
Având în vedere că boala este deosebit de gravă, tratamentul de durată și foarte costisitor, cea mai bună metodă, atât pentru stăpân, cât și pentru animal rămâne totuși PREVENIREA ei, adică VACCINAREA din timp a animalelor.
Gabriela BAGRINOVSCHI
Senior Editor
Animalutze.COM