Varietatea aspectului exterior
În funcție de rasă, câinele prezintă o mare varietate la aspectul exterior. Aceasta se datorează atât factorilor ereditari, cât și condițiilor mediului înconjurător și naturii serviciilor pentru care câinele este destinat. Forma, dimensiunile, așezarea și structura părților corporale externe, precum și raportul ce există între acestea, are o deosebită importantă în aprecierea constituției corporale a câinelui, în determinarea rasei și a aptitudinilor sale de lucru.
Înfățișarea generală, caracterele exterioare cât și atitudinea și mișcările câinelui reprezintă indicații prețioase despre sănătatea și rezistența constituțională a animalului, despre adaptarea lui biologică la mediu, despre calitățile și particularitățile de conformație utile serviciului pentru care este destinat.
Forma, dimensiunile și așezarea regiunilor corporale
Pentru aprecierea unui câine, din punct de vedere al exteriorului, trebuie să cunoaștem regiunile corporale, cu caracteristicile lor naturale, precum și diferitele dimensiuni ale acestora.
Forma, dimensiunile și așezarea diferitelor regiuni corporale se prezintă, în general, comparativ, o regiune raportându-se la o alta sau la întregul corp, între acestea trebuind să existe o anumită proporționalitate. Prin natura lucrurilor însă, datele cu privire la exteriorul câinelui sunt relative, ele neputând fi încadrate întotdeauna între anumite valori.
Capul
Este partea cea mai expresivă după care apreciem frumusețea, temperamentul și caracterul câinelui, elementul principal în determinarea rasei. El este constituit din mai multe regiuni, delimitate prin linii imaginare, satbilite în funcție de baza anatomică care susține regiunile respective.
Capul câinelui diferă ca dimensiune, greutate, formă, profil etc., în funcție de rasă, sex și vârstă. Raportat la restul corpului, capul câinelui poate fi mare sau mic, lung sau scurt, larg sau îngust, pătrat, conic, dreptunghiular, concav sau convex etc. Ca aspect general capul poate fi uscat, uscățiv sau sculptat, greu sau grosolan.
În general, capul câinelui trebuie să fie potrivit de mare, potrivit de încărcat și proporțional cu restul corpului, iar forma depinde în funcție de rasă.
Fruntea
Fruntea are ca bază anatomică oasele frontale și este limitată posterior de creasta occipitală, anterior de linia nasului la nivelul unghiului cranio-facial (stopul). Pe partea laterală este limitată de sprâncene și ochi, partea superioară a obrazului și a urechilor.
Regiunea cranio-frontală poate fi lungă, scurtă, largă, îngustă, plată, concavă, convexă.
Rotunjimea capului este dată de forma crestei occipitale. Această creastă este foarte rotunjită la Pechinezi, este netedă la Setteri și foarte proeminentă la Ogari.
Stopul
Stopul reprezintă unghiul dintre frunte și bot (linia nasului). Este o adâncitură în craniul feței, în fața liniei frunții, ca o treaptă în fața ochilor, al cărui unghi față de linia nasului determină profilul. El poate fi: adânc și scurt (ca la Bulldogul francez), bine dezvoltat și în unghi drept (ca la Pointer), puțin pronunțat (ca la Airedale Terrier) și șters (ca la Bullterrier). Aspectul stopului dă forma profilului și caracterizează marile tipuri morfologice.
Profilul cefalic poate fi: rectiliniu, la care stopul este marcat și linia frunții este oarecum paralelă cu linia nazală (ex: Cockeri); convex, la care stopul este șters și linia fronto-nazală este aproape continuă (ex: Ogari); concav, la care stopul este foarte adânc iar regiunea nazală este foarte scurtă (ec: Pechinezi).
Botul
Botul este limitat în sus de frunte și ochi, în jos de nas iar lateral de obraji și buze. Botul poate fi lung, scurt, pătrat, gros, larg, drept, ascuțit, foarte alungit (ex: Ogari) sau foarte scurt (ex: Bulldog). Lungimea botului este raportată la frunte; botul este scurt sau lung dacă este mai scurt sau mai lung decât fruntea. Silueta sau profilul liniei superioare a botului poate fi: dreaptă (Setteri), convexă și formează un bot coborât (Bullterieri) și concavă, care formează un bot ridicat, în vânt sau pointerin (Pointeri).
Nasul (trufa)
Linia nasului este linia superioară a regiunii nazale și este determinată în partea posterioară de stop și anterioară de trufă și nări. Este foarte lungă la Ogari și foarte scurtă la Pechinezi.
Trufa este porțiunea lipsită de păr de la începutul regiunii nazale. Este colorată în funcție de culoarea generală a câinelui. De obicei, este de culoare neagră: la câinii cu blană de culoare deschisă este cenușie; la câinii cu blană în mai multe culori este patată.
Trufa trebuie să fie pigmentată uniform, fără să aibă pete albe, care sonstituie un defect de frumuseste. Trufa roz este un defect grav, ea denotă lipsa pigmentului, apare frecvent la pui, dar progresiv trece cu vârstă. Trufa este mobilă și umedă și prezintă pe suprafața ei niște striații specifice fiecărui câine.
Amprenta acestor striații constituie mijlocul ideal de identificare a câinelui, ca și amprenta digitală la om. Luarea amprentei trufei este o operațiune simplă, se aplică un strat subțire de tuș și se apasă trufa cu o bucată de hârtie albă. Trufa trebuie să fie umedă, din această cauză are o temperatură mai scăzută decât cea a corpului.
Trufa caldă nu înseamnă neapărat o stare febrilă deoarece ea este caldă după somn, cum și trufa rece nu exclude o stare febrilă. Trufa uscată și crăpată indică întotdeauna o boală.
Nările au formă de virgulă întoarsă și trebuie să fie bine deschise. La câinii sănătoși nu sunt lipite și nici nu prezintă secreții.
Buzele
Buzele (superioară și inferioară), conferă profilului cefalic partea interioară. Buzele pot fi bine afrontate (proeminente) așa cum au Ogarii, sau buza superioară depășește buza inferioară și atunci aspectul botului este pătrat (Dog german). Buza superioară o acoperă pe cea inferioară iar la comisuri prezintă falduri, care atrna în lateral. Acestea sunt mai pronunțate la rasele de prepelicari și la Dogi.
Când faldurile sunt prea mari, constituie un defect. La Ogari și Fox Terrieri, buzele sunt sucrte și se închid perfect.
Obrajii
Obrazul constituie partea laterală a capului, este format din două părți: partea plată, care are ca bază anatomică mușchiul maseter, și buzunarul obrazului, care prelungește partea plată înspre partea anterioară.
Ochii
Ochii dau câinelui expresia feței. Sunt situați pe fețele laterale ale capului, de fiecare parte a frunții, între craniu și față. Sunt formați din globul ocular, cavitatea orbitară, mușchii ce fac ochiul să pivoteze pe diferitele lui diametre, pleoapele, corpul clignotant (a 3-a pleoapă) și aparatul lacrimal.
Ochii câinelui diferă de la o rasă la alta, forma lor este o particularitate caracateristica de rasă, poate fi ovală, alungită (migdală) și rotundă. Câinii nordici au, în general ochi migdalați. După cum sunt plasați deosebim ochi drepți, așezați pe același plan și cu unghiurile de aceeași linie dreaptă și ochi oblici, care au unghiurile externe mai sus decât cele interne, astfel încât linia dreaptă nu poate uni dăcât o pereche de unghiuri.
La câinii cu profil rectiliniu (Ciobănesc german), ochiul are o poziție ușor laterală și o formă alungită, la cei cu profil concav (Boxer), ochii sunt plasați mai în față și deschiderea este mai rotundă, la câinii cu profil convex (Bullterier), ochii sunt foarte migdalați și au o vedere laterală. Ca așezare în orbită se deosebesc ochi așezați adânc, ieșiți în afară și așezați normal.
Ochi holbați găsim mai frecvent la rasele pitice și la câinii cu față scurtă. Orbitele sunt orientate mai mult în față decât în lateral. Pupila este rotundă și se deschide în mod diferit. Irisul determină culoarea ochilor.
Arcadele orbitare sunt mai mult sau mai puțin proeminente. Pe ele se formează sprâncenele care, uneori, prin mărimea și așezarea lor, dau capului aspectul de zbârlit.
Urechile câinelui
Urechile sunt formate din cartilagiul auricular și mușchii auriculari și sunt situați pe părțile laterale și superioare ale capului. Mușchii pot fi atrofiati ca la om și, în consecință, urechile vor fi imobile sau, din contră, foarte dezvoltați și atunci urechile sunt foarte mobile îndreptându-se în direcția celui mai slab sunet. Marginea posterioară a urechii are pe partea inferioară un pliu al pielii.
Forma și felul în care sunt purtate sunt foarte diferite, în funcție de rasă. După felul cum sunt purtate, urechile se împart în: urechi drepte sau ridicate; urechi semiandoite sau semidecazute; urechi complet căzute sau atarnande.
Abaterile de la prevederile standardului privind forma, mărimea și portul urechii exclud câinele de la concurs.
Ceafa
Ceafa, aflată la extremitatea posterioară a capului, are ca bază anatomică osul occipital cu creasta lui. La rasele Brac, Setter irlandez și la alți câini de vânătoare, occipitalul formează o protuberanță bine vizibilă.
Gâtlejul
Gâtlejul este regiunea cuprinsă între jgheabul submaxilar și partea superioară a gâtului. Diferă, ca lungime, de la o rasă la alta.
Gâtul
Gâtul este regiunea care leagă capul de trunchi. Baza anatomica a gâtului o constituie vertebrele verticale cervicale și mușchii care pun în mișcare capul. Gâtul poate fi lung sau scurt, în raport cu lungimea capului și poate fi gros, subțire sau potrivit de gros; încărcat (masiv) sau uscățiv, după dezvoltarea și întinderea musculaturii; poate fi prins sus, prins jos, prins normal, purtat orizontal (Bulldogul englez), oblic sau vertical.
Gâtul cu salbă (pliu longtudinal al pielii, drept sau cutanat, pe fața inferioară a gâtului) este un defect. Gâtul are un rol dinamic în păstrarea echilibrului câinelui. De aceea, el trebuie să fie bine prins de cap și trunchi, să fie suficient de puternic și musculos pentru a asigura mișcări libere și ușoare ale capului.
Andreea P.
Junior Editor
Animalutze.COM
Foto: pixabay.com