Pus deseori să joace rolul celui rău în basmele și legendele multor popoare, lupul a fost mai mereu nedreptățit de literatură și chiar de istorie.
Povești celebre – ca Scufița Roșie sau Cei Trei Purceluși – i-au făcut pe copii de pretutindeni să se teamă de lupul cel rău care mănâncă oi, vite și chiar pe bunica, dacă se lasă păcălită de acesta și îl primește în casă. Acest sentiment transformat chiar în ură la nivelul oamenilor maturi, a dus la uciderea în masă a lupilor în cele mai multe țări din Europa și chiar din lumea întreagă, rudă sălbatică a câinelui fiind din ce în ce mai aproape de dispariție. Spre mândria noastră, în Munții Carpați continuă să trăiască în imediata vecinătate a oamenilor aproape o treime dintre lupii europeni, pe care World Wide Fund for Nature (Fondul Mondial pentru Natură) încearcă să-i protejeze prin campanii complexe.
În cadrul acestui proiect, s-a reușit prinderea apoi instalarea de radio-emițătoare pe un număr de 12 lupi din 7 haite diferite. Apoi, participanții la acțiune au petrecut nopți întregi în munți, dormind chiar sub cerul liber, pentru a putea observa comportamentul lupilor.
Luând în considerare toate aceste încercări de a-i salva de la dispariție, se pare că povestea lupilor din România va avea – în viitorul apropiat – un final fericit.
Lupul cenușiu (canis lupus) face parte din familia canidelor (care mai cuprinde vulpile, șacalii și coioții) fiind cel mai mare dintre cele 40 de rase de lupi cunoscute. Putând atinge până la 1 m înălțime și chiar 2 în lungime, acest masiv prădător vânează numai noaptea, în special căprioare, elani și reni, hrănindu-se în perioadele de criză și cu fructe de pădure, păsări, pești și castori. Aria de răspândire a lupului cenușiu este în principal nordul Americii, doar în câteva state din această zonă existând o populație de lupi destul de mare pentru a nu fi pe cale de dispariție. Haita este formată din din 2 până la 15 lupi, iar membrii sunt în principal familia și rudele mai apropiate.
Comunicarea este foarte importantă, lupul folosindu-și înfricoșătorul urlet pentru a-și chema puii, pentru a aduna haita „la masă” sau pentru a avertiza alte haite asupra unui posibil pericol. Din cauza omului (principalul dușman al lupului ) a bolilor și a foametei aceste animale nu trăiesc în sălbăticie mai mult de 10 ani.
Pe același continent, dar în sudul Americii de Nord trăiește lupul mexican (canis lupus baileyi), ajuns pe aceste meleaguri după ce a fost practic gonit de vânătorii din statele sudice ale S.U.A., ultimul exemplar fiind împușcat în 1970. De aceea în Mexic există o lege care interzice vânătoarea lupilor, pedeapsa pentru uciderea lor fiind 4 luni de închisoare. În prezent, singurii lupi care mai trăiesc în mediul lor natural provin din centrele speciale de creștere, de unde, când ating vârsta maturității (între 1 și 2 ani) sunt readuși înapoi în libertate sub supravegherea atentă a zoologilor. Lupul mexican este cea mai mică rasă dintre speciile cu blană gri, iar hrana lor constă din antilope, iepuri sau alte rozătoare.
Una dintre rasele cele mai interesante din punctul de vedere al zonei în care trăiește este lupul etiopian, deseori văzut în câmpiile cu vegetație ierboasă sau în munții cu altitudini de până la 4300 m din sudul acestei țări africane. De asemenea, în Etiopia există și un mare parc național, situat în munții Bale, unde trăiesc singurii 600 lupi etiopieni din lume; numărul celor care încă mai există în sălbăticie nu depășește 1000 exemplare. Având o coadă de 33 cm și o greutate de 15-18 kg, lupul etiopian se hrănește cu mamifere mici, în special cârtițe, iepuri sau șoareci de câmp, adulții mestecând mâncarea înainte de a o da puilor. Ca majoritatea lupilor din lume, și cel etiopian este pe cale de dispariție fiind ocrotit prin lege.
Singur pe un teritoriu foarte întins, lupul polar sau arctic este rasa care trăiește în cele mai grele condiții: la temperaturi cu mult sub 0 grade, 5 luni întuneric pe an și multe săptămâni fără hrană. De aceea lupii arctici nu sunt deloc mofturoși la mâncare, vânând orice animal pe care-l prind, hrănindu-se inclusiv cu oasele, pielea sau blana vietății respective. Deși trăiesc în zona polară blana lor nu este albă, putând varia de la roșu ,alb sau gri până la negru. Liberi pe un teren vast și departe de armele oamenilor, totuși lupii arctici nu trăiesc în medie mai mult de 7 ani.
Lupul roșcat (canis rufus) nu este o rasă propiu-zisă ci o încrucișare reușită între lupul gri și coiot. Deși este considerat un animal recent apărut, există totuși fosile care dovedesc prezența pe pământ a lupului roșcat încă de acum 750.000 ani, fiind cea mai apropiată rudă a primelor specii de câini americani. Trăiește în sud-estul Statelor Unite, preferând pentru culcuș zonele nisipoase situate de-a lungul coastelor sau scorburile copacilor. Hrana sa constă în păsări, iepuri și rozătoare mici, rar existând 2 sau 3 lupi care își unesc forțele pentru a ataca animale mai mari.
Am vorbit despre lupi albi, etiopieni, roșcați americani și am ajuns, în sfârșit, la fioroasele carnivore cu colți care trăiesc și în zonele noastre: lupii europeni. La fel ca și celelalte rase, și lupul cu blana șură din Europa este în multe țări pe cale de dispariție. Astfel cele aproape 250 exemplare din Italia sunt ocrotite de lege, la fel ca și în Norvegia, Suedia sau Marea Britanie, țara în care ultimul lup sălbatic a murit în 1743! De asemenea în Spania și Portugalia există o organizație numită „Grupa Lobo”, care are ca scop protecția lupilor din Peninsula Iberică.
Lupul românesc a fost și este în atenția multor cercetători din lumea întreagă. Mai mult de atât, din 1994, Fondul Mondial pentru Natură desfășoară un amplu program pentru salvarea lupilor din munții Piatră Craiului, printre singurii care trăiesc în vecinătatea omului. Zona în care „copii nopții „- cum îi numea Dracula în volumul cu același nume – vin cel mai des în contact cu omul este Brașovul, unde lupii coboară până la pubelele de gunoi, pentru a caută hrană.
Din acest motiv, organizația mai sus amintită a încercat să explice oamenilor că lupul nu atacă oameni decât în cazuri foarte rare, apropierea animalului de locuințe fiind mai mult o posibilă atracție turistică decât un pericol pentru viața omului.
the_forsaken
Editor Animalutze.COM