Site icon Animalutze.com

Infecție stafilococică cutanată la ciobănesc german de 5 ani

„Am un ciobănesc german, 5 ani, stă în curte, și de ceva vreme au început să-i apară niște răni pe tot corpul, mai întâi pe șolduri (câte una pe fiecare picior), apoi în diverse locuri. Am adus veterinarul, i-am luat sânge la analiză, are stafilococ alb hemolitic. Veterinarul a mai zis că ar putea avea și probleme de digestie.

Acesta ar fi motivul apariției rănilor? Am tatat-o cu unasyn, redigest și imunostim, pe plăgi am dat-o și cu un sprey verde, (kafe uno, vă rog să mă scuzați dar nu știu exact denumirea). Nu observ nici o îmbunătățire. Unele răni se vindecă dar apar altele. La început pielea se învinețește,apoi apare plaga și cade și părul din locul respectiv.

Va rog să-mi spuneți ce-aș mai putea face, ce tratament să-i administrez.”

________________________________

Problema stafilococului este separată de cea digestivă; practic, câinele are două probleme de sănătate diferite. Medicul a recomandat medicație pentru ambele probleme, astfel:

Este necesar să știți că stafilococii sunt bacterii foarte greu de învins și eliminat din organism, odată ce au apucat să se înmulțească mai mult decât a putut face față sistemul imunitar al câinelui; foarte multe tulpini au dezvoltat rezistență față de substanțele antibiotice des folosite și, în cazul câinelui dumneavoastră, este foarte important ca, pe lângă tratamentul antibiotic care trebuie continuat pe durata a 5-14 zile (în funcție de recomandarea medicului veterinar), câinele să primească stimulentul imunitar (Imunostim) și protectorul hepatic și gastric (Redigest) deja prescrise. De asemenea, alimentația trebuie să fie foarte bogată în substanțe nutritive, în cantitate mai mare și împărțită în mese mai dese; pentru refacerea florei bacteriene benefice din tractul digestiv care poate fi afectată de administrarea prelungită de antibiotic, puteți da câinelui iaurt cu culturi lactice vii (probiotic) sau îi puteți administra câte un flacon de Ecoflorina (supliment nutritiv care conține bacterii lactice vii), deși este un preparat destul de scump, pe toată durata tratamentului antibiotic.

În cazul în care plăgile continuă să apară, în pofida vindecării celor vechi, este recomandabil să cereți medicului veterinar să facă o antibiogramă, pentru a vedea care alte antibiotice, în afară de Unasyn, ar putea fi eficiente pentru eliminarea bacteriei din organismul câinelui dumneavoastră; în această situație, este posibil să fie necesar să continuați tratamentul antibiotic cu o altă substanță antibiotică, pe o durată pe care o va prescrie medicul, după ce terminați tratamentul cu Unasyn.

O recomandare suplimentară este aceea de a primi câinele în casă până la vindecarea completă, de a-i face băi cu șampon antibacterian pentru câini și, ca o măsură suplimentară pentru sănătatea dumneavoastră, de a va spăla întotdeauna pe mâini după fiecare contact cu câinele și plăgile respective. Dacă nu puteți primi câinele în casă, cel puțin dezinfectați complet cușcă acestuia, cu apă și detergent de vase, limpezind cu alcool sanitar și apoi cu apa curată, înlocuiți pătura, perna și orice alt obiect textil pe care acesta doarme sau spălați-le foarte bine, preferabil în apă clocotită, pentru a-i asigura un așternut curat, în scopul de a preveni reinfectarea. De asemenea, asigurați-vă că așternuturile câinelui și cușca sunt în permanență uscate, întrucât bacteriile se dezvoltă cel mai bine în medii umede.

Exit mobile version