Ihtiosporidiaza este o boală specifică peștilor, datorată unei ciuperci, Ichthyosporidium (Ichtyophonus Hoferi), care generează infecții oportuniste în cazul populațiilor afectate de lipsa unei igiene corespunzătoare și a hranei suficiente, se transmite prin ingestia de fecale de la peștele infestat sau dacă peștele sănătos mănâncă dintr-un pește care a avut boală și a murit și este extrem de greu de tratat, unele surse afirmând chiar că este imposibil și recomandă să se arunce peștii bolnavi, dar este foarte ușor de prevenit.
În mod normal, peștii bine hrăniți, care înoată într-o apă corespunzătoare și curată într-un acvariu bine îngrijit nu se îmbolnăvesc de ihtiosporidiaza; în cazul în care condițiile optime lipsesc, aceasta este însă una dintre cele mai des întâlnite boli, care afectează predominant peștii vârstnici și cei sensibili (femelele gravide sau care au născut de curând). Cei care se confruntă cu această boală în acvariile lor sunt în general acvariștii începători și cei care nu acordă suficientă atenție igienei acvariului, schimbărilor de apă, ventilării și filtrării corespunzătoare. Dacă știți că acvariul dumneavoastră face parte dintre cele neglijate, eliminați cât de curând motivul pentru care nu aveți suficient timp și obișnuiți-vă să schimbați regulat apa, să asigurați o filtrare bună a acesteia și să va îngrijiți de curățenia acvariului, pentru că, mai devreme sau mai târziu, Ichtyophonus nu va întârzia să apară.
Cel mai neplăcut pentru acvariști este faptul că boala debutează cu simptome nespecifice, întrucât ichthyiosporidium afectează inițial organele interne ale peștelui bolnav, în special ficatul și rinichii, afectând ulterior întregul organism și regăsindu-se și în inimă, splină, ovare, ca și în țesutul muscular și ocular, precum și în piele și în creier. Acvariștii atenți observă inițial, în stadiul bolii de inflamare și proliferare, o încetinire a mișcărilor peștelui bolnav, care devine apatic, înoată leneș și uneori pare fără direcție. Unii pești arată de parcă nu ar fi mâncat nimic în ziua respectivă, abdomenele lor se subțiază și au un aspect înfundat. Ulterior, peștii încep să înoate dezechilibrat, „cad” pe o parte și se redresează, înoată greu sau în derivă, sinuos, complet diferit de modul în care se mișcă în mod normal un pește sănătos sau zac apatici pe fundul acvariului. Stadiul final al bolii, stadiu în care de obicei orice tratament este inutil, presupune apariția de chisturi și răni deschise (ulcerații) pe suprafața corpului, vizibile cu ochiul liber. Unii pești încearcă să se hrănească dar nu pot, alții prezintă exoftalmie, iar unii pot muri subit fără să manifeste niciun simptom de boală.
Ichtyophonus se înmulțește prin diviziune și formează chisti din care ies noi și noi spori care se răspândesc în țesuturile învecinate chistilor, continuând procesul de înmulțire. Chistii maturi, producători de spori, sunt de dimensiuni vizibile cu ochiul liber, ajungând și la 2 mm în diametru; chistii mici, nematurați, nu sunt vizibili cu ochiul liber. Ciuperca preferă mediile răcoroase, caz în care devine mai virulentă, astfel încât o primă măsură de protecție este creșterea temperaturii apei la un nivel corespunzător pentru speciile pe care acvaristul le crește în acvariul sau. Interesant și de ajutor este faptul că odată ce condițiile optime de viața ale peștilor sunt restabilite prin creșterea temperaturii și filtrarea bună a apei, chistii se încapsulează și nu mai răspândesc spori, ceea ce îi fac inofensivi pentru peștele afectat atâta vreme cât condițiile de viață rămân cele ideale. De îndată însă ce acvariul este neglijat din nou, dacă se acumulează murdărie în acvariu și dacă temperatura scade sub nivelul optim, chistii redevin activi și continuă să prolifereze, iar peștele infestat este din nou pericol.
Tratamentele care se pot încerca nu garantează vindecarea, deoarece aceasta depinde de stadiul bolii și măsura în care organele sunt afectate, în general boala fiind foarte avansată la apariția simptomelor. Astfel, după izolarea absolut recomandată a peștelui suspect într-un acvariu separat, în care nu vor sta alți pești decât cei aflați în tratament pentru aceeași boală, se pot încerca:
- băi scurte și lungi cu soluții de albastru de metil și verde malachit
- creșterea salinității în acvariu dacă speciile din acesta o permit
- creșterea temperaturii apei peste 28 de grade (pentru a stopa răspândirea bolii și proliferarea sporilor în țesuturile deja afectate ale peștilor),
- administrarea de Chloromycetin sau Phenoxethol 1% amestecate în mâncare.
Peștii aflați într-un stadiu avansat al bolii, deja slăbiți, nu vor rezista tratamentului și, cel mai probabil, vor muri. Chiar dacă totuși simptomele dispar, țineți peștii aparent vindecați într-un acvariu carantină cel puțin 3-4 săptămâni.
Articol de: A. S.