Principalele regiuni ale trunchiului sunt:
- Greabănul – partea superioară a spatelui, la baza gâtului. Este punctul cel mai înalt al câinelui și, de aceea, aici se măsoară înălțimea (talia) animalului.
- Spinarea – este delimitată înainte de greabăn, înapoi de șale și lateral de coaste. Spinarea poate fi lungă, scurtă și potrivit de lungă; largă, îngustă și potrivit de largă; dreaptă, lăsată, înșeuată și convexă (spinare de crap). Este de preferat spinarea dreaptă, potrivit de lungă și de largă, musculoasă.
- Șalele – trebuie să fie elastice și musculoase, drepte și largi, cu excepția Ogarilor la care șalele sunt ușor boltițe.
- Crupa – este situată înapoia șalelor și are ca bază anatomică osul sacral, oasele bazinului și mușchii fesieri. Ea prelungește regiunea lombară. Poate fi dreaptă sau orizontală (la Terrieri), oblică (la Ciobănești) și teșită (la Levrieri); lungă, largă, rotundă sau îngustă. Este preferabil să fie lungă, suficient de largă (în special la cățel) oblică și bine îmbrăcată cu mușchi.
Pentru aprecierea unui câine, din punct de vedere al exteriorului, trebuie să cunoaștem nu numai regiunile corporale cu caracteristicile lor naturale, ci și diferitele dimensiuni ale acestuia, pe care le vom aprecia executând diferite măsurători.
În funcție de diferitele proporții în care se fac măsurătorile regiunilor corporale, aspectul general al câinelui se referă la înscrierea într-o tipologie.
- Tipul longilin – formele sunt alungite, corpul este zvelt, format pentru curse: unghiul dintre spata și humerus este închis (Ogari).
- Tipul mediolin – formele sunt echilibrate, corpul este proporționat (Caniche).
- Tipul brevilin – câine robust, format pentru apărare și tracțiune, cu unghiul dintre spata și humerus deschis; formele corpului sunt compacte, adunate (Bulldogul).
Toracele are un volum limitat de coloana vertebrală, coaste și stern. Intersectează trei dimensiuni: înălțimea, lungimea și lărgimea.
La câinii mediolini, între aceste dimensiuni este o proporție perfectă. La câinii longilini, toracele se aplatizează dar crește în lungime și înălțime. Coastele sunt articulate oblic la coloana vertebrală; câinele are aspectul alungit. La câinii brevilini, lărgimea toracelui este aproape egală cu înălțimea, iar coastele se înșiră pe coloana vertebrală perpendicular, ceea ce îi dă un aspect adunat.
Coada
Coada are ca bază anatomică vertebrele coccigiene. Ea este un “ornament” al câinelui și, prin poziția pe care o are arată starea acestuia: frică, bucurie, activitate, repaos etc. Toți câinii își manifestă plăcerea și bucuria prin mișcarea puternică a cozii. Coada ajută și la menținerea echilibrului la mers, cu deosebire la întoarcerile bruște. Coada poate fi prinsă sus, prinsă jos, sau normal. Direcția cozii este în funcție de rasă și de dispoziția câinelui. Se întâlnesc situații când există defecte de osificare sau slăbiciune musculară, care duc la un port defectuos al cozii.
La unele rase se obișnuiește amputarea cozii, operație care are mai mult valoare estetică și se practică din ce în ce mai puțin.
Membrele anterioare
Membrele anterioare au ca bază anatomică următoarele oase: spata (pentru umăr), humerusul (pentru braț), radius și cubitus (pentru antebraț), oasele carpiene (pentru genunchi), metacarpul (pentru fluierul piciorului) și falangele (pentru labă).
- Umărul are ca bază anatomică spata, dar este legat funcțional și de humerus, deci de braț. Umărul este scurt și foarte oblic la câinii longilini, care au unghiul dintre spata și humerus foarte închis și care, în consecință, au fuleul mare. La câinii brevilini, umărul este scurt și gros, cu unghiul deschis.
- Brațul este prins în același grup funcțional cu spata.
- Antebrațul – Importantă este articulația dintre braț și antebraț. Această articulație trebuie să aibă o poziție fixă față de torace. Dacă poziția este modificată se vor produce defecte de aplomb la mambrele anterioare. Antebrațul trebuie să aibă o direcție verticală. De obicei antebrațul este afectat de rahitism și se poate curba.
- Articulația prea lipită de torace va determina o răsucire a membrelor în afară; dacă este prea depărtată de torace, membrele anterioare se vor răsuci înăuntru.
- Genunchiul este preferabil să fie larg și mobil. Se produc deseori defecte ale genunchiului din cauza oboselii sau a retracției unor tendoane; în aceste situații genunchiul este împins în afară (arcat).
- Metacarpul este foarte scurt și unește genunchiul cu labă.
- Laba – la membrul anterior, câinele are cinci degete. La unele rase, degetele sunt unite cu o membrană și au un aspect palmat, în special câinii care trăiesc în locuri cu zăpadă. Forma labei este alungită la câinii longilini și rotunjită la brevilini. Pe talpă există niște pernițe – cuzinetul plantar – care amortizează șocul de la sol prin elasticitatea sa. Cuzinetul plantar este format din mai mulți tuberculi: tuberculul plantar sau centrul și tuberculii digitali.
Membrele posterioare
Sunt organele principale de propulsie a câinelui. Sunt prevăzute cu oase groase și mari, articulații largi și musculatură puternică. Membrele posterioare au ca bază anatomică următoarele oase: femurul (pentru coapsă), tibia și peroneul (pentru gambă), oasele tarsiene (pentru jaret), metatarsiene (pentru fluierul piciorului) și falangele (pentru labă).
- Articulațiile mai importante sunt articulația grasetului, femuro-tibio-rotuliană și articulația jaretului, formată din oasele tarsiene (articulația tibio-tarsio-metatarsiana).
- Coapsa diferă ca formă și mărime, după rasa câinelui și este foarte puternică și musculoasă la rasele longiline. La rasele mai sedentare, musculatura nu este evidențiată datorită grăsimii.
- Jaretul este un punct important în sprijin și în forța propulsivă a câinelui. Trebuie să fie uscat, larg, puternic, mobil, cu osul călcâiului lung și îndreptat înapoi, formând un unghi de 135 – 150 grade. Jaretul este locul unde apăr numeroase defecte. Jaretul drept este caracterizat printr-un unghi prea deschis, iar jaretul flexat printr-un unghi prea închis.
- Fluierul piciorului (tarsul) trebuie să fie puternic, lung și uscat, în poziție cât mai apropiată de cea verticală.
- Laba (metatarsul) la membrele posterioare sunt 4 degete; la numeroase rase apare și degetul suplimentar, atrofiat, cunoscut sub denumirea de pinten. Laba trebuie să fie bine dezvoltată, largă, iar degetele să fie ușor curbate, scurte, strânse unul lângă altul, cu unghii tari. Ca și la membrele anterioare, degetele lungi și lăbărțate, formând așa zisă labă de iepure constituie un defect.
- Aplomburile. Aplombul este direcția membrelor – dată de direcția fiecărei raze osoase – atunci când animalul stă pe un plan orizontal, în picioare. Ca să apreciem exact direcția membrelor, imaginăm niște linii verticale care, pentru membrele anterioare pleacă de la punctul umărului (al spetei), la sol și pentru memprele posterioare pleacă de la punctul fesei la sol. În general, aplomburile la câini nu variază de la o rasă la alta. Pentru a aprecia aplombul, animalul trebuie privit din față, din spate și din profil. Câinele are aplomb corect când membrele sale nu prezintă devieri de la verticală.
Andreea P.
Senior Editor
Animalutze.COM
Foto: pixabay.com