Pielea câinelui
Pielea, care acoperă în întregime corpul câinelui, are rolul de a proteja organismul împotriva factorilor externi și de menține constantă temperatura corpului.
În piele se află glandele sebacee care secretă grăsimea necesară ungerii epidermei și a părului, pentru menținerea elasticității, luciului și impermeabilității firelor. Tot în piele, numai pe părțile moi ale labelor, se găsesc și glandele sudoripare, în număr foarte redus, precum și o rețea deasă de vase capilare și terminații nervoase.
Pielea nu are o grosime uniformă pe toate regiunile corporale: pe spate este mai groasă, pe abdomen și la încheieturi, mai subțire. Grosimea pielii variază și în funcție de rasă și de vârsta câinelui: la câinii tineri este mai subțire decât la cei bătrâni.
La câinii din ținuturile reci, pielea suplă, de culoare deschisă a cateilor, se pigmentează treptat, pe măsura înaintării în vârstă a câinelui, se îngroașă și se îmbogățește în glandele sebacee. La câinii fără păr, pielea devine groasă, grasă și puternic colorată, mijloc de apărare contra căldurilor tropicale și ecuatoriale.
În partea superioară, pielea este acoperită cu fire de păr, ale căror rădăcini se găsesc în dermă, și care, împreună cu pielea, apără organismul de acțiunile nefavorabile ale mediului și menține constantă temperatura corpului.
Blana câinelui
Blana sau îmbrăcămintea câinelui este formată din totalitatea producțiilor piloase ce acoperă suprafața corpului.
Învelișul păros al câinelui cuprinde trei feluri de păr: păr protector lung, aflat pe părțile mai expuse ale corpului, pe gât, pe spinare și pe părțile laterale, și care formează baza compoziției blănii; păr semilung, mai scurt și mai subțire decât primul; puful sau subpărul, fin scurt și des, care formează un fel de pâslă protectoare. După felul părului și culorile lui se apreciază aspectul exterior al câinelui.
În funcție de lungimea părului, putem clasifica câinii în următoarele categorii: câini cu păr lung; câini cu păr semilung și câini cu păr scurt. Există și rase de câini fără păr (golașe) sau cu un smoc de păr pe cap și la vârful cozii: levrierii pitici din Africa și China, câinii golași din Mexic, America de Sud și Australia.
După felul sau natura părului avem: păr gros, subțire, moale, fin sau mătăsos, pâslos, tare, aspru, păr neted, ondulat, buclat, creț, zbârlit, des sau rar.
Părul câinelui se schimbă de obicei primăvara și toamna. Iarna, părul este mai lung, mai des, mai moale și de culoare mai închisă; vara este mai scurt, mai rar, mai aspru, mai slab izolator. Năpârlirea începe de obicei cu sub-părul.
Cățeii își schimbă părul numai după vârsta de 4 luni. La cei din rasele cu păr scurt, le crește, după această năpârlire, un păr de lungime și culoare normală, de câine adult, în timp ce câinii din rasele cu păr lung năpârlesc de câteva ori – adesea după vârsta de 1 an sau chiar 2 ani -, până la îmbrăcarea cu păr de lungimea și culoarea celui de câine adult.
Culoarea părului (Roba)
În lucrările de specialitate, când se descrie culoarea părului la câini, se folosește, de obicei, împărțirea în culori simple și culori compuse.
Pentru că nu corespunde suficient cu datele genetice, în locul împărțirii clasice, în arbitrajul practicat în expozițiile canine internaționale se folosește un nomenclator mai larg, mai diversificat, care împarte culorile părului la câini în următoarele trei grupe fundamentale: culori primare, culori derivare și culori combinate.
Culorile Primare
Culorile primare – când firele de păr care acoperă corpul animalului sunt de culori identice. Aceasta poate fi unicoloră, când părul câinelui are o singură culoare dând blănii un aspect uniform, sau poate fi bicoloră, când culoarea firului de păr este formată din asocierea a două culori, cel mai adesea negru și roșcat.
La originea diferenței de colorit se află doi pigmenți: eumelanina, care dă culorile închise și fenomelanina, cea care de culorile deschise.
Monoculorile
Monoculorile pot fi închise, când părul conține eumelanina, deschise, când sunt colorate de fenomelanina și albe, rezultate din absența pigmenților în păr.
Bicolorele
Bicolorele sunt esențialmente compuse din păr bicolor: pe firul de păr se întâlnesc zone cu două culori, una deschisă, altă închisă. Repartizarea acestor culori pe firul de păr este diferită de la un animal la altul. Ele pot fi net separate în două zone: una deschisă, situată la baza firului de păr, alta închisă, situată la extremitatea firului. Acestea sunt cazurile cele mai frecvente, dar există și alte moduri de repartizare. De exemplu, o bandă închisă este mărginită de două zone mai deschise; o alternanță mai mult sau mai puțin uniformă de benzi închise și deschise etc.
Derivatele
Derivatele provin din asocierea firelor de păr de culori diferite și derivă din culorile primare prin asocierea acestora, fără nici o pată albă. Dacă amestecul firelor de păr este profund, rezultatul este o tentă aproape uniformă – roba unicoloră. De cele mai multe ori însă există o justapunere de pete colorate – robele pluricolore, împărțite și ele în trei categorii: bălțate, pătate și dungate (sau tigrate).
Combinatele
Combinatele se caracterizează prin prezența petelor albe, de întindere și repartiție variabilă, pe o culoare primară sau derivată. Ele pot fi repartizate în trei grupe, după importanța petelor albe: cu amestec limitat, unde fondul robei este dominat de culoarea inițială, pe care se găsesc semne albe; cu amestec mediu, unde porțiunile colorate și cele albe sunt relativ egale, și cu amestec preponderent, unde domină albul.
Alte culori
Culorile părului la câine, altele decât cele prevăzute de standardul rasei, de exemplu culoare albă la Ciobănescul Briard, culoarea gălbuie la Kuvasz, culoarea brun – roșcat la Ciobănescul românesc constituie defecte care trag excluderea câinelui de la reproducție pentru că ele indică, întotdeauna, fie infuzie de sânge străin rasei fie procese de degenerare.
Andreea P.
Junior Editor
Animalutze.COM
Foto: pixabay.com