Istoricul Marelui Danez
Great Dane, adică Marele Danez – aceasta este denumirea oficială sub care este cunoscut și acum Dogul German în țările anglo-saxone.
Dar de unde „danez”, când el este recunoscut drept rasă germană și nu există nici o dovadă istorică că el ar avea vreo legătură cu Danemarca? Istoria acestei rase este, poate, cea mai complicată din istoria raselor canine.
Prima explicație privind denumirea de Marele Danez ne-o dau lucrările de specialitate franceze unde acest câine era numit «danoise», cuvânt ce în franceză înseamnă câine cu pete – dogul arlechin. Apoi numele de Marele Danez i-a revenit dogului galben, explicația privind acest nume este de-a dreptul hilară – acești câini sunt înalți și «blonzi» asemenea poporului danez.
Originile rasei
Privind originile rasei, există mai multe teorii. Una dintre ele, susținută de mulți specialiști, este că, în secolul al V-lea, alanii, un popor migrator, au invadat Galia, Italia și Spania, aducând cu ei și câinii lor mari și puternici, folosiți în luptă, câini ai căror urmași sunt tocmai Dogii Germani. De altfel, pornind de la acesta poveste, și acum, În Italia, denumirea oficială a Dogului German este Alano.
Indiferent cine ar fi introdus în Europa molosii asemănători Dogului, cert este că, la începutul perioadei medievale, ei erau crescuți în două scopuri principale: pentru luptă și pentru vânătoare. Câinii de război trebuia să aibă curaj extraordinar și ferocitate, pentru a înfrunta inamicul, calități dublate de o mare forță fizică. Cei folosiți la vânătoare, în special la urși și mistreți, trebuia să fie suficient de puternici pentru a ataca și chiar ucide animalele mari, dar aveau nevoie și de viteză și agilitate. Începând de prin secolul al XVII-lea, mai apare și denumirea de Dog (Dogue, În franceză, și Dogge, În germană), care o înlocuiește treptat pe cea de Alan. Totuși, i se spunea Dog aproape oricărui câine de talie mare, cu corp și cap puternice.
În 1879, un grup de șapte crescători și arbitri germani au hotărât să reunească diversele tipuri și varietăți existente într-o singură rasă, căreia i-au dat numele Dog German. În 1888 se Înființează și Deutscher Doggen-Club, Clubul german al rasei, iar 1891 a fost redactat primul Standard. Reacțiile nu au încetat să apară, englezii au refuzat să adopte numele de Dog German iar Danezii au încercat printr-o serie de acte să demonstreze că această rasă aparține de drept poporului lor. Pe baza actelor prezentate danezilor li s-a atribuit o altă rasă molossoida, Broholmerul, care, într-adevăr, era fără dubiu originară din Danemarca. Astăzi însă, nimeni nu mai contestă faptul că Dogul German modern s-a dezvoltat pe teritoriul Germaniei.
Standardul FCI
Clasificare: Grupa a ÎI-a FCI, rasă fără probă de lucru obligatorie
PROPORȚII IMPORTANTE
Corpul, în special cel al masculilor, se înscrie într-un pătrat. Lungimea trunchiului (măsurat de la vârful umărului până la capătul fesei) nu trebuie să depășească, la masculi, înălțimea la greabăn cu mai mult de 5%, iar la femele cu mai mult de 10%.
Culoare: culorile sunt grupate în trei varietăți independente: galben și tigrat, negru și arlechin, albastru.
Tipurile de Dog German
Dogul german galben: culoarea robei cuprinde întreaga paletă de la galben-auriu deschis, până la galben-auriu intens; masca neagră este foarte apreciată. Sunt de nedorit marcajele albe pe piept sau pe labe.
Dogul german tigrat: culoarea de fond cuprinde întreaga paletă de la galben-auriu deschis, până la galben-auriu intens, prezentând dungi negre, net desenate, în direcția coastelor, repartizate cât se poate de regulat; masca neagră este foarte apreciată. Sunt de nedorit marcajele albe pe piept sau pe labe.
Dogul german arlechin: culoarea de fond este alb pur, lipsită pe cât posibil de cea mai mică urmă de stropi colorați și prezentând pete negre, cu contur neregulat, de dimensiuni variate, bine repartizate pe toată suprafața corpului. Petele parțial gri, precum și cele brune sunt de nedorit.
Dogul german negru: negru strălucitor; se admit marcajele albe. Din această varietate de culoare fac parte și Dogii cu manta, adică cei la care negrul acoperă trunchiul precum un mantou, În timp ce botul, gâtul pieptul, abdomenul, membrele și extremitatea cozii sunt albe, precum și exemplarele a căror culoare de fond este albul, acoperit cu plăci mari negre (Plattenhunde).
Dogul german albastru: roba de culoare albastru-oțel pur; sunt admise marcajele albe pe piept și pe labe.
TALIE
Înălțimea la greabăn:
- masculi – min. 80 cm
- femele – min. 72 cm.
SĂNĂTATE
Prin anii 1970, a apărut un adevărat val de așa numită «dog-manie», în toată lumea Dogul German era printre cele mai cerute rase, astfel că împerecherile fără a se ține cont de calitatea părinților și a culorii au dus la repercursiunui din cele mai grave: puii de slabă calitate, cu probleme de sănătate dobândite sau ereditare, câini abandonați de stăpânii care își achiziționau un Dog German doar pentru că era la modă darnu puteau sau nu știau să-l crească. Mulți crescători cu experiență spun că și acum rasa mai are de suferit de pe urmă celor 10 ani de «dog-manie».
Nevoile Dog-ului German
Oricine își dorește un Dog German trebuie să fie sigur că îi poate asigura hrana, educația și spațiul vital de care are nevoie un câine uriaș. Dacă ați hotărât să luați un pui de Dog German, investiția este pe măsură taliei lui. Și veți avea de investit mulți bani, timp și răbdare. Puiul de Dog German crește repede, dar nu atât de repede ca un câine de talie mică sau medie: abia pe la trei ani ajunge la maturitate. Pui fiind, Dogul German are nevoie de hrană de cea mai bună calitate, vitamine și de o atenție sporită din partea stăpânului.
Până la vârstă de 1 an și jumătate va mânca de 3-4 ori pe zi, apoi, doar de 2 ori pe zi. Acest obicei se păstrează pe toată durata vitetii. Dacă îi dați toată porția zilnică la o singură masă, în stomacul lui intră deodată o mare cantitate de mâncare (plus apă) și îl supuneți unui risc fantastic: sindromul dilatație-torsiune gastrică. Or acest sindrom este principală cauza a morții Dogilor Germani adulți. Chiar la o frecvență de două mese pe zi, riscul nu este eliminat, așa că, după fiecare masă, câinele va trebui să aibă o perioadă de repauz fizic de minimum o oră și jumătate.
Particularități privind rasa
Datorită constituției lui corporale speciale (înălțime mare, gât lung, trunchi scurt) Dogul nu trebuie să primească mâncarea pe sol, ci îi veți pune castronul pe un suport, astfel încât să nu fie obligat să coboare prea mult capul pentru a mânca. În caz contrar, principala problemă care apare este îngreunarea digestiei.
În privința mineralelor și vitaminelor, este clar că va avea nevoie de un aport corespunzător taliei și ratei lui de creștere, dar trebuie să știți sa excesele pot fi chiar mai nocive decât carențele (în special excesul de vitamină D, numit și „fals rahitism”). Pentru a stabili rația zilnică de minerale și vitamine a câinelui, este obligatoriu să vă adresați unui medic (preferabil unul cu experiență în problemele raselor de talie mare).
Până și activitatea fizică trebuie făcută cu măsură, nici excesele nu sunt permise nici sedentarismul, are nevoie de spații largi de exercițiu și joacă, poate fi crescut și în apartament dar doar în condițiile în care i se asigură câteva ore zilnice de plimbare. Iarna nu poate fi ținut afară pentru ca nu suportă frigul, așa că și spațiul din interior trebuie să permită mișcarea liberă a unui câine de talie mare așa cum este Dogul German. Dacă doriți să creșteți o femelă, luați în considerare faptul că într-o zi veți dori că ea să aibă și pui, soarta puilor depinde în mare măsură și de cum a fost îngrijită mama încă dinainte de împerechere.
În cazul iubitorilor de câini care dispun de resursele necesare, indiferent de natura acestora, de a crește un astfel de câine, efortul lor va fi răsplătit înzecit. Dog-ul este prin exceleta un câine ideal de companie iar forța, eleganța și prestanța sa sunt dublate de un caracter echilibrat, de bunătate și respect față de stăpâni.
Temperamentul Dog-ului German
Poate părea ciudat că un câine de o asemenea talie să fie atât de sensibil față de stăpâni, este foarte sensibil la comportamentul stăpânilor și la stările trăite de aceștia, care-l afectează în mod direct. Atmosfera tensionată din familie, certurile, agitația, îl marchează profund. Dacă îl certați prea des, dacă țipați, dacă vă purtați brutal cu el, Dogul devine un câine profund deprimat, apatic, fără poftă de viață.
O educație elementară este obligatorie dar, dacă aceasta este făcută printr-o atitudine autoritară rezultatele nu vor fi cele scontate, chiar dacă este un câine puțin încăpățânat, va învăța repede și va executa comenzile măcar de dragul mângâierilor pe care le va primi din partea stăpânilor.
Nu este un câine care poate fi lăsat singur multe ore, nu suportă singurătatea, în același timp nici nu își «sufocă» stăpânii, în mare este de ajuns să fie cineva în preajma lui indiferent dacă acea persoană își petrece timpul jucându-se cu el sau făcând altceva, important este să ia parte la activitățile familiei. Adoră copiii și le tolerează absolut orice, este un excelent companion atât pentru cei mici cât și pentru cei mari.
Pentru că este extrem de grijuliu și protector față de stăpâni, de mutle ori ia o atitudine defensivă și aparent agresivă în fața necunoscuților, cu toate acestea nu reacționează violent decât în cazuri extrem de rare, în mare parte își îndepărtează posibilul inamic doar prin lătratul său puternic. Învață foarte repede care sunt persoanele agreate de familie și este foarte prietenos cu ele, chiar și cu alte animale este extrem de sociabil, dacă educația sa este desăvârșită va accepta și prezența altor masculi din aceeași rasă în preajmă sa fără probleme.
Andreea P.
JuniorEditor
Animalutze.COM
Foto: pixabay.com