Displazia de șold este o afecțiune des întâlnită la câinii de talie mare și a fost un domeniu de cercetare al medicilor o bună perioadă de timp. În prezent se cunosc atât simptomele cât și modul în care poate fi prevenită sau tratată această afecțiune.
Displazia de șold este o dezvoltare anormală a articulațiilor, capul femurului nu se îmbină perfect în cavitatea șoldului și astfel șoldul se deformează și devine instabil, ducând la inflamații și slăbirea oaselor. În funcție de gravitatea disfuncției poate duce la dureri, artrită și chiar deplasarea articulației.
Displazia de șold este considerată o afecțiune ereditară, dar simptomele nu apar la naștere, ci în decursul vieții. Medicii veterinari nu pot să depisteze afecțiunea până în jurul vârstei de 6-10 luni, când displazia se dezvoltă și apar primele semne; înainte de această vârstă însă se pot face teste care să determine procentul în care câinele este pasibil de a suferi de displazie de șold. Tratamentul preventiv prin acupunctură poate ameliora sau chiar vindeca displazia de șold.
Trebuie să rețineți că, în general, câinii nu dau semne că ar suferi de displazie de șold; dacă de obicei, în cazul unor dureri, vor “plânge”, în cazul displaziei de șold, pentru că apare încă de la o vârstă fragedă, câinele se obișnuiește să trăiască cu durerea și doar în cazul unui control poate fi diagnosticat, singurul semn ar fi acela că dintr-un câine activ și vesel se va transforma în unul sedentar. Dacă afecțiunea se extinde la ambele șolduri veți observa că, în timp ce aleargă, ridică ambele picioare din spate în același timp, ca un iepure.
După ce afecțiunea este eliminată prin operație, atitudinea câinelui se va îmbunătăți considerabil, iar cheful de joacă va reveni și el. Operația ajută și la eliminarea riscului de apariție a artritei, în cazul în care aceasta apare reabilitarea este mai dificilă. Pentru rasele care au o mai mare incidență de apariție a displaziei de șold se recomandă proceduri cu raze-X o dată la vârsta de 6 luni, 10 luni și 18 luni.
Pentru displazia de șold există patru tipuri de operații – excizia (tăierea) capului femural, înlocuirea totală a șoldului, tenotomie, osteotomie pelviană triplă.
Oricare din aceste intervenții chirurgicale este aleasă de către medic, după operație câinele va avea nevoie de o perioadă lungă de recuperare în care efortul fizic va fi redus la minim. Chiar după ce perioada de recuperare trece, activitățile care implică un efort fizic mărit, cum ar fi urcarea scărilor sau parcurgerea de distanțe lungi sau în viteză, vor fi evitate până recuperarea este completă.
Andreea P.
JuniorEditor
Animalutze.COM