„Bună ziua.
Am o cățea cocker spaniel în vârstă de 2 ani jumate, căreia îi cade părul. Ori că e vară ori că e iarnă, pe unde stă lasă păr; nu pot să mă joc cu ea că imediat sunt plin de păr pe haine.
Am fost la doctor și mi-a dat ceva soluție de culoare albastră cu care a trebuit să o dau peste tot dar nu i s-a oprit.
Din cauza mâncării nu cred să fie, că i-am dat hrană umedă și nu a încetat căderea și acuma îi dau hrană uscată și cade în continuare.
Să fie din cauza că ea este puțin mai grasă, toată ziua doarme dar mai are momente în care și aleargă și nu de fiecare dată când vreau să o duc la plimbare vrea să vină, stau la casă, deci ar avea loc în curte să alerge.
Vă mulțumesc anticipat. „
________________________
Căderea părului este normală în câteva situații:
- atunci când este sezonieră; primăvara și toamna năpârlirea masivă este normală pentru că în acest fel animalele își adaptează „haina” pentru vremea caldă sau rece;
- atunci când animalul stă numai în casă, caz în care, în loc să năpârlească sezonier, naparleste în cantități constante tot timpul anului; aceasta se datorează faptului că temperatura la care stă animalul respectiv este relativ constantă și nu mai este necesară o „îmbrăcăminte” mai groasă pentru iarnă, deși firele de păr vechi se înlocuiesc totuși cu fire de păr nou.
Dacă însă câinele ( orice animal de cu ) o cădere , este posibil fie de o de sănătate care trebuie tratată corespunzător.
Prin urmare, cea mai sigură soluție este vizita la veterinar, care va consulta animalul și va pune un diagnostic. Dacă este vorba de carențe nutriționale, veterinarul va recomanda fie suplimentarea hranei cu vitamine și minerale, fie schimbarea mărcii de hrană folosită (nu toată hrana uscată este și de calitate permium sau superpremium). Dacă este vorba de manifestarea unei alergii cutanate, veterinarul va încerca să stabilească factorul alergogen la care este expus animalul și care generează reacția alergică, pentru ca acesta să fie pe cât posibil evitat; animalele pot dezvolta alergii la praf, la diverse substanțe sau la alimente. Dacă este vorba de o bacterie, de o ciupercă sau de alt parazit, veterinarul va recomanda medicația necesară, administrată local (unguente, creme) și oral și, în cazul în care consideră necesar, suplimente nutritive (vitamine și minerale) care să ajute organismul să se refacă mai repede și părul să crească sănătos după vindecare.