Pisica fură din instinct; instinctul ei de vânător îi spune că, fără nici un fel de îndoială, dacă este ceva de mâncare prin zonă, trebuie măcar să vadă despre ce e vorba. Nu contează cât e de sătulă sau dacă are în permanență la dispoziție delicatese-pur și simplu acel ceva de mâncare trebuie „vânat”, „câștigat”, „adjudecat”, nu neapărat… mâncat! Dacă ar fi vorba de un raționament oarecare petrecut în mintea ei curioasă, acesta ar fi cam așa: „Mmmm… miroase a ceva bun. Mmmm… sigur e ceva de mâncare. Unde e? La mine în bol? Nu. Hm… Înseamnă că e atât de bun încât îl păstrează pentru ei. Bine… Lasă că mai vedem noi. E pe masă. Se uită? Nu, nu se uită! LA ATAAAAAAC!„
Ok… așa ar raționa pisica, dar noi știm că „nu tot ce zboară se mănâncă” și că, în același timp, nu tot ce miroase apetisant este și recomandabil pentru pisică (de exemplu, mezelurile condimentate, pentru care pisicile au o adevărată pasiune). Astfel încât, trebuie să învățăm pisica să nu mai fure. Ușor de zis, greu de făcut, pentru că pisicile, pe lângă faptul că sunt îngrozitor de curioase, sunt și încăpățânate!
În nici un caz nu vom bate pisica pentru că a acționat conform cu instinctele ei de vânător înnăscut-rezultatul va fi că nu va mai fura… decât dacă nu suntem de față. Așadar, trebuie să abordăm problema mult mai „diplomatic” și putem fi chiar foarte inventivi la acest capitol. Scopul este să facem pisica să creadă că pe masă, acolo unde ea știe că sunt de obicei bunătățile interzise, sunt și câteva motive de spaimă sau îngrijorare-apă, de exemplu.
METODA 1 – Până la pradă, ai de trecut de tăvile cu apă!!!
Înarmează-te cu răbdare și câteva tăvi nu foarte adânci, pe care le vei umple cu apă timp de 5-10 zile (depinde de cât de încăpățânată este pisica sau de cât de convinsă este, prin obiceiul deja format, că obstacolul e temporar). Pregătește și „momeala”, care trebuie să fie ceva irezistibil în mod normal pentru pisica ta-o felie de parizer, o bucățică de carne, orice, numai apetisant să fie. Așează tăvile cu apă în jurul momelii și pleacă din bucătărie. Vei constata la un moment dat cu surprindere că pisica ta țopăie prin casă scuturându-și indignată toate cele patru lăbuțe, nu foarte lămurită de ceea ce i s-a întâmplat. Dacă perseverezi, în câteva zile pisica va fi foarte circumspectă și va ezita să mai sară pe masă-dacă da iarăși de apă??? Brrrr!
De ce este eficientă această metodă? În primul rând, pisicilor nu le place apa. În al doilea rând, contactul pernițelor feline, pe neașteptate, cu apa rece, este cu siguranță foarte neplăcut. În al treilea rând, tu nu ești în bucătărie, deci pedeapsa pentru hoție nu vine de la tine! Cum primul impuls va fi să sară înapoi, pe „uscat”, „momeala” va rămâne neatinsă. După ce se va usca, va avea ezitări înainte să mai încerce a doua oară – bineînțeles că va mai încerca – dacă între timp a dispărut obstacolul? Însă, cu fiecare încercare eșuată, pisica va fi din ce în ce mai convinsă că pe masă există în permanență tăvi cu apă – și în final, va renunța să mai încerce.
METODA 2 – POC! Asta ce-a mai fost???
Metoda 2 se recomandă numai în cazul în care, prin absurd, dă greș prima. La fel ca la metoda 1, ne vom folosi de ceva ce nu place pisicii deloc – zgomotele puternice, neașteptate. Când aude un zgomot puternic, neașteptat, orice pisică cu auzul intact va da bir cu fugiții. De această dată așadar, în loc de tăvi cu apă, vom folosi… baloane. Și nu ne vom îndepărta prea tare de locul faptei – pentru că trebuie să stăm pregătiți cu balonul într-o mână și cu un ac în cealaltă.
În momentul în care infractoarea a sărit pe masă, POC! Balonul va exploda în mâna ta. Pisica, absolut șocată de astfel de hărmălaie, va fugi în cel mai adăpostit colț al casei. Va fi atât de preocupată să fugă, încât nu va observa de unde a venit zgomotul infernal! Dacă repeți procedeul de câteva ori, ar trebui să fie suficient pentru ca pisica să renunțe la furat pentru totdeauna!
SUCCES!