Site icon Animalutze.com

Câinele chinezesc cu moț (Chinese Crested Dog)

Originile Rasei

Câinele Chinezesc cu Moț

Chinese Crested Dog este o rasă foarte veche, primele informații despre această rasă le avem din jurul anului 1500 i.Hr. Această rasă se prezintă sub forma a două varietăți, amândouă născute din aceeași părinți, cu condiția ca aceștia să fie de varietăți diferite, adică un exemplar fără păr și unul cu păr.

Îngrijire

Exemplarele cu păr, numite Powderpuff și cele fără păr sunt aduse pe lume de aceeași părinți.

Cele cu păr au la naștere corpul acoperit în întregime cu blană, în timp ce exemplarele celelalte au numai capul, vârful cozii și extremitățile acoperite cu păr. Ambele “modele” au nevoie de îngrijiri speciale în ceea ce privește curățenia pentru că sunt dispuse afecțiunilor dermatologice. Din această cauză este nevoie de o spălare și o îngrijire regulată a pielii.

De asemenea, se recomandă protejarea pielii cu o cremă specială împotriva arsurilor solare. Exemplarele cu păr au nevoie de toaletarea zilnică a blănii pentru că aceasta se încurcă des.

Fiind câini de talie mică au nevoie de îngrijire atentă și de protecție. Câinii de talie mică au oasele fragile și se pot accidenta ușor. Oasele lor se sudează mai greu decât în cazul celorlalți câini, de aceea trebuie să-l supravegheați atent, mai ales când stă pe suprafețe mai înalte; pentru un astfel de câine chiar și un scaun reprezintă o suprafață înaltă. Nu-l lăsați nesupravegheat pe o astfel de suprafață, având în vedere că este un câine căruia îi place compania va vrea să vină după dumneavoastră și se poate accidenta.

Temperamentul

În ceea ce privește comportamentul, acesta se aseamănă la ambele varietăți; sunt câini timizi cu străinii, dar nu temători. Sunt foarte atașați de stăpâni și vor sta lipiți de aceștia oriunde s-ar duce. Puii au nevoie de un proces de socializare bine susținut, altfel devin neliniștiți, chiar depresivi.

Trăsăturile

Varietatea fără blană trebuie să aibă o piele perfect netedă, cu excepția extremităților care sunt acoperite e păr; pentru Powderpuff standardul prevede ca blana exterioară să fie ușoară iar subparul să fie des și mătăsos.

Falsuri

Ținând cont că acești câini sunt exemplare scumpe ni rare există mulți “binevoitori” care vor încerca să vândă varietăți cu păr pe post de varietăți fără păr, câinii sunt epilați și prezentați ca fiind o varietate fără păr. Pentru a evita astfel de incidente, în cazul în care doriți un astfel de câinie este bine să-l achiziționați de la crescători cunoscuți.

Andreea P.
Senior Editor
Animalutze.COM

Foto: pixabay.com

Exit mobile version