Istoricul rasei
În 1950 crescătoarea Nikki Horner, originară din America, a vrut să creeze o pisică cu aceeași conformație că și Birmaneza dar cu blana neagră, foarte lucioasă, și cu ochii aurii – un fel de panteră în miniatură. Numele rasei vine de la Bombay – India, țara leoparzilor negri.
Pentru prima sa încercare a împerecheat o femelă birmaneză cu un mascul negru din rasa American Shorthair, rezultatul însă a fost dezamăgitor; puiul obținut nu semăna deloc cu ceea ce și-ar fi dorit Nikki Horner. Ulterior, a ales mult mai atent pisicile pe care urma să le împerecheze, astfel încât, din cea mai bună Birmaneză din crescătoria proprie și tot un Amercan Shorthair negru, după mai multe încercări, a reușit să obțină ceea ce își dorea-o pisică cu blana fină ca a birmanezei dar de culoarea antracitului, cu ochii galbeni, strălucitori.
Chiar dacă din punct de vedere estetic pisica era deosebită, acceptarea ei de către ceilalți crescători nu a fost ușoară. Pentru a putea participa la concursuri și a se face remarcată cu noua rasă Nikki Horner a mai avut de așteptat aproape 20 de ani.
În 1976 rasa a fost înregistrată oficial. Chiar dacă sunt pisici foarte frumoase în 1996 numărul celor înregistrate era foarte mic, mai puțin de 100 de exemplare.
Caracteristici și aspect:
Blana lor satinata parcă te invită să le mângâi și să le răsfeți. Curios este faptul că la naștere coloritul balnii și al ochilor pare mai degrabă cel al unei pisici obișnuite, pe măsură ce înaintează în vârstă își schimbă trăsăturile în cele ale unei veritabile “mini-pantere” – în jurul vârstei de 4 luni. Dacă fizic seamănă leit cu un animal de pradă, comportamentul ei este total opus, nu este nici pe deprate un vânător, este mai degrabă o pisică căreia îi place să fie alintată și iubită.
Pisica Bombay este o pisică de talie medie, cu osatură grea și puternică (datorită căreia greutatea acestei pisici este mai mare decât a uneia obișnuite, de talia ei) și mușchi bine dezvoltați.
Capul pisicii Bombay este mediu ca dimensiuni, fără unghiuri ascuțite sau zone aplatizate, mai mult rotund decât oval. Profilul este proporționat, nici foarte adâncit, ca la persane, nici foarte alungit și aproape drept, ca la siameze. Urechile, de dimensiuni medii, sunt plasate la distanță una față de cealaltă, late la bază și cu vârfuri rotunjite. Nasul este rotund către vârf și ușor turtit către bot. Botul este scurt fără a fi pătrat sau unghiular, bine rotunjit, în proporție cu întregul cap.
Ochii pisicii Bombay sunt rotunzi, poziționați distanțat unul față de celălalt, culorile permise variind de la toate nuanțele de galben-auriu până la culoarea cuprului, auriu-roșcat. Se preferă culorile cât mai intense.
Corpul, bine proporționat, se încadrează mai degrabă într-un pătrat imaginar decât într-un dreptunghi, fiind nici prea longilin, nici prea brevilin. Linia spatelui este paralelă cu solul. Pieptul este puternic și lat, dar rotunjit iar coada trebuie să nu fie nici prea lungă și prea subțire (ca la siameze) dar nici prea scurtă sau prea groasă. Picioarele sunt bine fixate și puternice, în perfectă armonie cu restul corpului.
Blana este de culoare perfect neagră, cu o textură mătăsoasă, și firul de păr trebuie să aibă aceeași culoare de la rădăcină până la vârf. Fire de păr cu rădăcină mai deschisă decât vârfurile sunt admise până la maxim doi ani, vârstă la care culoarea adevărată a pisicii Bombay se stabilizeaza.
Defecte eliminatorii în competiții feline sunt:
- coada prea lungă sau prea scurtă, cu vertebrele terminale îndoite sau purtată incorect;
- forma profilului prea alungită (ca la siameze);
- nasul și pernițele de altă culoare sau mai deschise ca nuanță decât blana;
- pete de altă culoare în blană sau de altă nuanță decât negrul de bază;
- ochi verzi.
Temperament:
Este o pisică foarte atașată de stăpâni, iubește întreaga familie adoptivă și se înțelege foarte bine cu copiii. Dorește atenție în mod constant, nu e de mirare dacă o vedeți stând lipită de stăpâni în permanență. Sunt pisici curioase și foarte atente la tot ce se întâmplă în jur, le place să se joace cu toate că nu sunt foarte vioaie și nici foarte “vorbărețe”.
Andreea P.
JuniorEditor
Animalutze.COM