Cum “îmblânzim” un iepure

Una din cele mai comune idei pe care oamenii le au despre iepuri (și una din cele mai greșite!) este aceea că ei ar fi dornici să fie ținuți în brațe și mângâiați.

Chiar dacă aveți un iepure domestic – așa-numitul iepure de casă, nu uitați adevărata lor natură. Iepurii sunt animale sălbatice, care cresc în general în apropierea pădurilor sau a câmpurilor; fiind animale de dimensiuni mici sunt expuse prădătorilor și genetic sunt sperioși, prudenți și au tendința să fugă la cel mai mic semn de potențial pericol. Din aceasta cauză nu încercați să-l țineți în brațe când el nu vrea, sau când se zbate; în loc să-l obișnuiți cu dumneavoastră îl veți face să creadă că sunteți un dușman și că-i veți face rău.

Pe cât este de mic, iepurele este un animal puternic, așa că, matur fiind, v-ar putea răni dacă încercați să-l obligați să stea în brațele dumneavoastră dacă el nu vrea și se poate răni și el. Cele mai întâlnite răni provin tocmai din această cauză. Dorind să fugă, își pot rupe membrele sau se pot lovi.

Asta nu înseamnă însă că nu vă veți putea bucura de plăcerea de a-l ține în brațe sau de a vă juca cu el, aici însă se ajunge cu răbdare și cu încredere. Încrederea trebuie însă câștigată; nu este greu, dar nici ușor.

Cum câștigăm încrederea unui iepure?

Petreceți cât mai mult timp împreună cu el. Este recomandat să nu mai fie alte animale în jur. Mângâiați-l, dar nu insistați dacă fuge.

Țineți bucăți de morcovi (sau orice alt aliment care îi place) în mână și încercați să-l ademeniți. Când va începe să mănânce din mână dumneavoastră este un semn că deja a început să aibă încredere.

Cușca în care îl țineți trebuie să aibă o ușă destul de largă încât să poată intra și ieși singur, ori de câte ori vrea, fără a fi nevoie să-l scoateți dumneavoastră. Când iese din cușcă stați liniștiți, fără să-l băgați în seamă, fiind o ființă curioasă va veni singur la dumneavoastră să vă adulmece; nu faceți mișcări bruște, pentru că-l veți speria.

Faceți aceste exerciții zilnic. Cu timpul, va începe să aibă din ce în ce mai multă încredere în dumneavoastră și atunci vă va lasă să-l mângâiați și să-l țineți în brațe fără să se mai sperie.

Încercați să vă puneți în pielea lui și îi veți înțelege comportamentul! Nu uitați, chiar dacă prin aspectul lor iepurii par niște jucărioare de pluș, nu sunt jucării!