Vomitarea reprezinta evacuarea continutului stomacal, prin gura sau nari, in exterior.

Desi mecanismele producerii acestui fenomen sunt prezente la toate speciile, cele mai expuse sunt carnivorele si omnivorele.

Voma poate fi produsa la nivel central sau periferic. La nivel central se traduce prin stimularea directa a centrului vomitarii – din medulla oblongata – in timp ce la nivel periferic se produce prin excitarea diferitelor organe, urmata de stimularea reflexa a centrului vomitarii.

Primul caz se poate intalni in boli ale encefalului, hepatite, administrare de apomorfina sau morfina la caine, etc. Stimularea unor organe sau iritarea unor structuri periferice o gasim in faringite, obstuctii esofagiene sau intestinale, corpi straini, nefrite, piometrita, peritonita, abcese perianale etc.

Vomitarea debuteaza clinic prin stari de agitatie, neliniste, pseudomasticatie sau deglutitie, cresterea frecventei respiratorii, miscari de aplecare, intindere a capului, apoi deschiderea gurii si eliminarea continutului stomacal.

La speciile carnivore se mai poate intalni un alt simptom, identic cu vomitarea, si anume vomituritia – aceasta seamana intru-totul cu vomitarea, dar nu se finalizeaza prin eliminarea continutului gastric; in timpul vomituritiei se pot auzi unele sunete hidrogazoase, de provenienta gastrica sau esofagiana.

La caine mai poate fi intlnita vomitarea in cazul in care femela doreste sa-si incurajeze puii sa consume hrana solida – hrana este ingerata, urmand apoi regurgitarea imediata.

In cazul carnivorelor vomitarea nu este considerata neaparat un simptom patologic – mai ales ca se poate produce destul de frecvent - dar la celelalte specii semnaleaza intotdeauna o stare de boala.

Vomitarea se poate produce o singura data, in mod repetat, sau aproape continuu (gastrite acute sau obstructii intestinale).

Carnasierele pot elimina in timpul vomei intraga cantitate ingerata, in timp ce la alte specii proportia este mai redusa.

Mirosul continutului gastric este in general acid, dar poate prezenta unele particularitati, si anume: la animale cu sindrom de uremie, este amoniacal, in cazul unor ocluzii intestinale, devine fecaloid, iar in cazul unor gastrite toxice sau intoxicatii, prezinta mirosul caracteristic al toxicului ingerat.

Culoarea si compozitia vomei sunt variabile. In cazul unor supraincarcari gastrice, dispepsii, materialul eliminat prezinta caracteristice alimentelor ingerate; prezenta mucusului in voma poate fi semnul unei intolerante gastrice (gastrite acute); culoarea rosie, pana la ciocolatie, semnaleaza prezenta sangelui in voma, fie sub forma de cheaguri, fie amestecat cu continutul (hemoragii gastrice produse ca urmare a unor hiperemii gastrice – ulcere, inflamatii - boli infectioase, actiunea unor corpi straini la nivelul mucoasei gastrice sau esofagiene, etc). Culoarea verde, galbuie sau negricioasa indica un vomitat bilos, aparut in urma unor obstructii duodenale, sau ca urmare unui acces violent de voma, cu aspirarea continutului duodenal in stomac. Culoarea si aspectul fecaloid este intalnit la carnasiere in cazul obstructiilor intestinale, coloritul albastru poate trada o intoxicatie cu cupru etc.

De semnalat in cazul intoxicatiilor inducerea imediata a vomei, atat de catre proprietar, acasa, sau transportul urgent la o clinica veterinara. In general, se considera a fi mult mai eficienta prezentarea la un medic veterinar, deoarece pregatirile “casnice” pentru provocarea vomei (preparare vomitiv, prindere, contentie animal, administrare) se pot prelungi mai mult.

Vomitarea nu trebuie produsa in cazul in care au fost ingerate benzina, ulei sau alte produse distilate petroliere, precum si daca starea animalului (convulsii, coma) nu permite acest lucru – existand riscul patrunderii materialului vomitat in pulmoni.

In continutul eliminat putem gasi elemente macroscopice - fragmente de obiecte, paraziti (ascarizi, tenii), substante toxice, dar si microscopice, decelabile prin investigatii suplimentare – oua de paraziti, globule albe, bacterii etc.

Referitor la medicatia vomitarii, exista mai multe categorii de medicamente, atat de stimulare a vomei, cat si cu rol antivomitiv.

Dintre substantele vomitive, cu actiune centrala, enumeram Pilocarpina (0,5-1 ml la caine) Sulfatiazolul (administrat intravenos la caine 0,5 ml), Apomorfina (vomitiv central la caine – 0,08mg/kg), Rompun (pisica – 0,5-1 mg/kg).

Dintre vomitivele periferice – binecunoscuta apa calda si sarata (o administrare de 30-60 ml determina voma in cca 15. min, sau doza orala: 1-3 lingurite la caine si pisica) sulfatul de cupru, (solutie 1%, 10-50 ml), siropul de ipeca (sol. 7%, 1-2 ml/kg la caine, 3,3 ml/kg la pisica), apa oxigenata (sol. 3%, 1-5 ml/kg la caine si pisica), detergentul lichid pentru vase (10 ml/kg – 3 linguri detergent la 250 ml apa – a NU se confunda cu detergentii caustici, detergenti de rufe, sapunuri).

Ca antivomitive centrale – recomandate in cazuri de: kinetoza (rau de voiaj), boli nervoase, intoxicatii, boli infectioase, in urma interventiilor chirurgicale – Emetiral, Torecan (cu actiune tranchilizanta) Scopolamina (Scobutil), antihistaminice (Romergan), Metoclopramid (nu este indicat in kinetoze).

Dintre antivomitivele periferice fac parte apa cloroformata (0,5-1%), potiunea Rivieri - cu actiune calmanta asupra mucoasei gastrice.

In cazul aparitiei manifestarilor clinice ale vomitarii este recomandata vizita la medicul veterinar – acesta va stabili eventualele cauze ale simptomelor prezentate de animal, dar mai ales o medicatie corespunzatoare fiecarui caz in parte.

_____________________________________
Bibliografie:
* Prof. Univ. Dr.Dumitru Mihai, Sef Lucrari Dr.Viorel Andronie - “Medicina interna a animalelor” – vol I, Editura GEEA, Bucuresti 2000;
** Prof. Univ. Dr. Victor Crivineanu, Dr. Gheorghe Valentin Goran - “Toxicologie veterinara”, Editura Printech, Bucuresti 2004;
*** Prof. Univ. Dr. Maria Crivineanu - Farmacologie veterinara – Note de curs

Gabriela BAGRINOVSCHI
Facultatea de Medicina Veterinara Bucuresti
Expert Editor
Animalutze.COM