Ineptii de genul "o pisica trebuie neaparat sa aiba pui inainte de castrare" sau "asa vrea Dumnezeu, trebuie sa-i lasam dreptul de a se inmulti" le-am auzit deseori, cateodata chiar din gura medicului veterinar. Feluritele dizertatii pe tema dreptului de procreere al pisicii ori explicatii de genul "vreau pui de la ea, sa-mi umplu casa de jucarii vii" nu denota altceva decat lipsa de responsabilitate atunci cand e vorba de pisici ce nu apartin vreunei rase (nu mai vorbesc de cele care au defecte genetice transmisibile, cum ar fi surzenia, malformatii osoase etc.) si a caror pui isi vor gasi, atat de greu, stapani. In conditiile in care pe strazi sunt atat de multe napastuite ale sortii, suflete ce cad zilnic prada rautatii semenilor nostri ori sunt victime ale accidentelor de circulatie, mi se pare o cruzime ca cineva sa-si doreasca a le spori numarul. Sigur, cei mai multi o fac fara intentie, convinsi fiind ca vor gasi stapani puilor nascuti sub acoperisul lor, fara a se gandi ca, prin gestul facut, ocupa - poate - locul pe care l-ar fi putut avea unul din miile de pui fara stapan ce mor rapusi de frig, de boli si de foame pe strazi.
Exista si stapani de pisici care au convingerea ca e o placere pentru femela lor sa faca pui cand, de fapt, monta, gestatia, fatarea si alaptarea sunt factori de stres, suferinta si epuizare fizica. La fel de prost informati sunt si proprietarii de motani, care considera ca e neaparat necesar sa-i "faca si baiatului o placere", cautand cu o incapatanare de neinteles, prin intermediul anunturilor de mica publicitate, "neveste" pentru baietii lor. Rezultate? Dupa scurtele momente de satisfactie ale "baietilor" (insumand cateva secunde!) vor urma pentru stapanii de motani perioadele de nesomn datorate chemarilor masculului parasit de "iubita", vor avea surpriza sa gaseasca in fiecare zi un nou coltisor al casei marcat de "stapanul teritoriului" si vor constata cu stupoare ca acesta slabeste pe zi ce trece, oricate suplimente vitaminice ii va administra. Cei care locuiesc la curte, a caror pisici au acces si in exteriorul locuintei, vor avea alte "bucurii": motanii lor se intorc acasa cu rani foarte grave, cu urechi sfasiate sau cu ochii scosi in urma luptelor cu alti virili ai speciei.
Probabil multi dintre dumneavoastra ati avut din partea prietenilor solicitari de genul "imperecheaza-ti pisica, vreau si eu un pui de la ea", tot ei gasind, atunci cand puiul era disponibil, scuze de tot genul pentru a-l refuza. Cei mai multi dintre cei ce primesc in dar un pui, dupa doar cateva nopti in care n-au putut dormi de mieunaturile acestuia sau dupa ce le-a spart minunatia de peste din sticla colorata ce-l aveau "de atatia ani", aleg - in cel mai fericit caz! - sa aduca puiul inapoi. Altii, insa, il fac cadou mai departe sau, dupa o vreme, il arunca in strada.
O parte din cei care adopta o pisica au impresia ca aceasta e un organism asexuat si tragedia incepe in momentul in care, dupa varsta de 6-9 luni, femela intra in calduri. Urmeaza nopti de nesomn - atat pentru stapani cat si pentru vecinii lor - urmate, in majoritatea cazurilor, de cea mai proasta alegere cu putinta: stoparea caldurilor cu ajutorul tratamentelor hormonale! Inconstientii stapani isi supun astfel pisica unui alt risc: piometrul, adica puroierea uterului, boala ce impune o interventie chirurgicala de urgenta, implicand castrarea, operatie refuzata, pana in acel moment, de stapan. Piometrul nu ocoleste nici femelele care au avut pui, cele de peste 7 ani fiind des afectate,motiv pentru care chiar si cele mai valoroase pisici de rasa sunt sterilizate dupa aceasta varsta.
Tot de la o anumita varsta, femelele pot dezvolta chisturi la ovare sau uter, tumori mamare, iar masculii -- hiperplazia de prostata, probleme grave ce pot fi usor prevenite prin operatia de sterilizare.
Alte avantaje pe care le ofera castrarea sunt acelea ca operatia va avea o puternica influenta si asupra caracterului pisicilor, transformandu-le in exemplare mult mai calme, mai dragastoase ca inainte, ca va stopa tendintele de marcare a teritoriului, agresivitatea masculilor ce traiesc sub acelasi acoperis si, totodata, mirosul puternic al urinei acestora, crizele puternice specifice femelelor in perioadele de calduri etc.
In situatia in care proprietarul va avea intelepciunea de a opta pentru sterilizarea companionului sau, e bine de stiut ca, in cazul femelelor, e preferabil ca aceasta sa se faca inainte de primul ciclu de calduri, adica in jurul varstei de 7-8 luni (cercetarile din ultimii ani au relevat faptul ca o sterilizare practicata inaintea primelor calduri reduce cu 80% riscul aparitiei tumorilor mamare; in plus, e eliminat riscul ingrasarii postoperatorii). Nu e o problema nici daca aceasta se face mai tarziu, cu precizarea ca ar trebui sa se ceara medicului o ovariohisterectomie -- indepartarea atat a ovarelor cat si a uterului.
In cazul masculilor, asupra varstei optime pentru castrare parerile sunt impartite. Majoritatea medicilor considera ca orhidectomia trebuie facuta dupa implinirea varstei de un an, varsta la care organele sexuale sunt complet dezvoltate, implicit diametrul uretral e mai mare si nu va fi obturat la primele semne de aparitie a litiazei - problema majora a motanilor, greu de evitat de cele mai multe ori si care apare atat in cazul celor castrati cat si al celorlalti, fara deosebire (desi se crede ca operatia ar avea o influenta asupra acestei probleme, adevarul este ca hrana joaca cel mai important rol, ca si predispozitia genetica). Alti medici ignora aceasta posibilitate, recomandand o castrare a masculului inainte de pubertate, astfel incat comportamentele sexuale secundare sa nu fie deja experimentate si instalate (din experienta personala cunosc insa faptul ca marea majoritate a masculilor isi pierd proastele obiceiuri la cateva saptamani dupa operatie).
Un efect advers - e drept, rar intalnit - este incontinenta urinara pe care o dobandesc unele animale in urma operatiei de castrare, problema ce poate fi usor tinuta sub control printr-o medicamentatie adecvata. Un alt dezavantaj, des adus in discutie atunci cand se vorbeste de sterilizare, este tendinta animalului de ingrasare. Acest lucru e usor de evitat, cunoscut fiind faptul ca aceasta tendinta exista doar in primele saptamani (pana la doua luni) dupa operatie, cand organismul trece prin importante schimbari hormonale si cand e de-ajuns a se limita ratia de hrana ori a se oferi o hrana Light, speciala pentru pisici castrate ori cu tendinta de ingrasare.
Asadar, atunci cand intelepciunea va va indemna sa priviti detinerea unui animal de companie ca pe o mare responsabilitate si cand, in sfarsit, va veti hotari sa apelati la veterinar pentru sterilizare, nu ezitati sa-i cereti,daca acesta va incerca sa-si prezinte convingerile invechite ca femela trebuie sa faca doua randuri de pui inainte de castrare, sa precizeze pentru cine e mai bine: caci pentru pisica si pentru stapan in nici un caz!
Camelia Murgocea
Expert Editor
Animalutze.COM
Felisa BLUE POEM http://bluepoem.ebony.ro
trimite prin YM
picasso, o splendoare de tigrat
