Buna ziua,v-am mai scris si va multumesc ca mi-ati raspuns atat de repede; acum mai am doua intrebari.
Am o pisicuta mica de 3 saptamani, face 4 saptamani luna aceasta; i-am luat litiera si nisip special "Pretty Cat" si cand o asez acolo, din cand in cand, are tendinta sa linga nisipul acela, chiar ia in gurita si mesteca. Eu i le scot imediat dar daca se intampla sa inchita, pateste ceva?
De ce are tendinta sa manance granulele acealea?
Si a doua intrebare: cand se trezeste, are ochii umeziti si cu urdori, dupa care i se limpezesc cand isi revine din somn, dar e normal sa se intample asta sau plange inca dupa mama ei?
Eu o am acasa de 2 zile... s-a acomodat foarte repede, dar nu inteleg de ce face asa multe urdori... i le pot sterge cu putin musetel?
Multumesc mult.______________________
Cand o pisica adulta incepe sa manance nisipul din litiera este un motiv de ingrijorare pentru stapan, care trebuie sa apeleze la ajutorul medicului veterinar - acest comporament la pisica adulta poate insemna ca pisica are o carenta de minerale pe care incearca sa o compenseze prin ingestia materialului absorbant, in general de sorginte minerala.
La puii de pisica, desi nu se exclude necesitatea adaugarii de vitamine si minerale in dieta sau
administrarea unei formule de lapte adaptat, speciala pentru puii de pisica (mai ales daca este vorba de pui foarte mici, hraniti artificial si deci privati de laptele matern de care au nevoie pana la cel putin doua luni de viata), acest comportament poate fi pura curiozitate felina, normala pentru orice pisoi in crestere, care descopera, inclusiv tactil si gustativ, lumea inconjuratoare.
Desi comportamentul poate fi normal pentru un pui, aceasta nu inseamna ca este si bine ca acesta sa manance granule de nisip din litiera, precautii cu totul speciale impunandu-se in cazul in care se utilizeaza un nisip care face bulgari ("clumping"), deoarece acest tip de nisip tinde sa se umfle in stomac si sa se aglomereze, si poate cauza afectiuni gastrice si intestinale care pot fi chiar fatale pentru pisoi.
Asadar, cum nu puteti renunta la litiera,
asigurati-va ca pisicul nu poate "gusta" nisipul, fie plasand deasupra acestuia o "plasa" metalica deasa, prin care pisoiul sa nu poata trece si ale carei ochiuri sa nu permita nici prinderea/agatarea picioareor puiului de pisica, fie punandu-i la dispozitie litiera numai sub supraveghere.
De asemenea, este recomandabil sa inlocuiti nisipul care face bulgari cu nisip obisnuit, cel putin pana cand pisoiul va invata ca in litiera nu se gaseste nimic interesant de gustat si inghitit.
In cazul in care suspectati carente in alimentatia pisoiului, dat fiind ca nu mai este alaptat de pisica mama, verificati gingiile acestuia, care trebuie sa fie rozalii si cu aspect sanatos; daca sunt prea palide, albicioase sau cu o tenta alb-albastruie, acesta poate fi un semn de anemie, stare care impune o nutritie corecta imediat, precum si administrarea de suplimente injectabil.
Daca aveti cele mai mici indoieli cu privire la culoarea sanatoasa a mucoaselor, este indicat sa va adresati medicului veterinar, care va examina pisoiul si va decide un eventual tratament.Pisoii la 3 saptamani sunt foarte fragili si sensibili, cu atat mai mult cei care nu sunt ingrijiti de pisica mama, asadar va trebui sa acordati o atentie sporita ingrijirii pisoiului.
In ceea ce priveste cea de-a doua problema, cea a urdorilor,
este recomandabil sa stergeti ochii pisoiului cu un pansament steril (tifon) imbibat in apa fiarta si racita. NU FOLOSITI infuzie de musetel, deoarece contine particule fine de planta (praf) care pot irita mucoasa conjunctiva, cauzand probleme mai complicate decat simpla aparitie a urdorilor.
Aparenta de lacrimare excesiva si producerea de "urdori" (secretie lacrima partial uscata si intarita) la pisoii mici se datoreaza in mare parte lipsei igienei oferite de linsul mamei, care in mod normal toaleteaza puiul, incapabil la aceasta varsta sa se ingrijeasca singur. Pe de alta parte, puii mici nu au inca dezvoltate si deschise complet canalele lacrimale, drept pentru care o parte din secretia lacrimala, in loc sa ajunga, cum se intampla la adultii dezvoltati normal, in cavitatea nazala, de unde este apoi inghitita, ajunge pe obraji si, in lipsa linsului mamei, se usuca si se intareste, astfel aparand "urdorile".
Asadar, aparitia urdorilor la puiul de pisica ce nu se afla in ingrijirea pisicii mame nu este in principiu un motiv de ingrijorare - daca veti curata de trei, patru ori pe zi ochii pisoiului, stergandu-i intotdeauna dinspre coltul exterior catre cel interior (catre nas) si niciodata dinspre nas inspre exterior, ar trebui sa nu aveti nicio problema.
Ochii trebuie toaletati des deoarece lipsa unei igiene adecvate a zonei oculare poate cauza aparitia de infectii bacteriene (conjunctivita) greu de tratat, care pot duce chiar si la orbire, din cauza ca bacteriile gasesc umezeala si caldura ca fiind un mediu propice de dezvoltare.
Pentru siguranta, este bine sa duceti pisoiul la o consultatie la medicul veterinar, care va verifica starea generala de sanatate a pisoiului si va va face recomandari atat cu privire la nutritia corecta cat si la ingrijirea lui adecvata in lipsa pisicii mame.