Panleucopenia felina (parvoviroza felina) este o boala grava, chiar letala, provocata de un virus din familia Parvoviridae, virus asemanator parvovirozei canine. Virusul este deosebit de puternic, fiind capabil sa reziste in mediul exterior perioade indelungate, pana la 10-12 luni. Nu este transmisibil la caine, si nici la om – pentru fiecare din aceste specii exista un corespondent viral.

La fel ca in cazul parvovirozei canine, odata ajuns in organism, virusul ataca celulele albe si provoaca leziuni serioase in tractul digestiv, mai ales in intestinul subtire (absorbtia intestinala este periclitata, ca urmare organismul este deshidratat puternic si invadat de toxine bacteriene).

Contaminarea se realizeaza in urma ingerarii unor particule din lichidele/materiile eliminate de un animal bolnav (saliva, voma, fecale) – de aceea mediul exterior este mult mai periculos decat contactul direct cu animalul infectat.

Evidentierea prezentei virusului in organism se face in urma unui test hematologic, sau in urma depistarii virusului in fecale.

Boala este deosebit de grava, rata mortalitatii in randul animalelor infectate fiind de pana la 90%.

Primele simptome apar la o saptamana dupa ce animalul a contractat virusul:

• stari de apatie, oboseala,
• anemie usoara,
• senzatie de foame, sete – animalul sta in fata hranei, dar nu poate manca
• deshidratare,
• voma,
• diaree, uneori cu sange,
• febra.

Pe seama acestei boli se pun uneori cazurile de “disparitie misterioasa” a unor pisici - se presupune ca acestea se duc sa moara “undeva”.

Cei mai receptivi la aceasta boala sunt puii, datorita sistemului imunitar incomplet dezvoltat. Daca puii au fost infectati inca din perioada intrauterina, riscurile ca acestia sa se nasca cu grave malformatii sunt destul de mari (hipoplazii cerebeloase, dereglari locomotorii etc), dar sansele de supravietuire sunt ridicate.

Animalele adulte sunt mai putin predispuse la imbolnavire, iar in cazul celor vaccinate, riscul este minim.

Vaccinul se face incepand cu varsta de 6-8 saptamani, cu repetare pana la varsta de 12-16 saptamani. Odata ce animalul a supravietuit afectiunii, imunitatea se pastreaza toata viata.

Tratament impotriva acestui virus practic nu exista, in cazul imbolnavirii se aplica doar un tratament de sustinere pentru hidratarea organismului:

• perfuzii (aport de nutrienti si electroliti),
• uneori chiar transfuzii de sange,
• antibiotice cu spectru larg - pentru prevenirea infectiilor secundare provocate de bacterii.

Igiena mediului in care traieste animalul este deosebit de importanta, iar dezinfectarea este obligatorie (se folosesc inalbitorii utilizati in gospodarie, solutie continand o parte inalbitor la 30 parti apa, cu care se spala/stropesc obiectele contaminate).

Avand in vedere ca boala este deosebit de grava, tratamentul de durata si foarte costisitor, cea mai buna metoda, atat pentru stapan, cat si pentru animal ramane totusi PREVENIREA ei, adica VACCINAREA din timp a animalelor.

Gabriela BAGRINOVSCHI
Senior Editor
Animalutze.COM