In functie de rasa, cainele prezinta o mare varietate a aspectului exterior. Aceasta se datoreaza atat factorilor ereditari, cat si conditiilor mediului inconjurator si naturii serviciilor pentru care cainele este destinat. Forma, dimensiunile, asezarea si structura partilor corporale externe, precum si raportul ce exista intre acestea, are o deosebita importanta in aprecierea constitutiei corporale a cainelui, in determinarea rasei si a aptitudinilor sale de lucru. Infatisarea generala, caracterele exterioare cat si atitudinea si miscarile cainelui reprezinta indicatii pretioase despre sanatatea si rezistenta constitutionala a animalului, despre adaptarea lui biologica la mediu, despre calitatile si particularitatile de conformatie utile serviciului pentru care este destinat.
Pentru aprecierea unui caine, din punct de vedere al exteriorului, trebuie sa cunoastem regiunile corporale, cu caracteristicile lor naturale, precum si diferitele dimensiuni ale acestora.
Forma, dimensiunile si asezarea diferitelor regiuni corporale se prezinta, in general, comparativ, o regiune raportandu-se la o alta sau la intregul corp, intre acestea trebuind sa existe o anumita proportionalitate. Prin natura lucrurilor insa, datele cu privire la exteriorul cainelui sunt relative, ele neputand fi incadrate intotdeauna intre anumite valori.
Capul
Este partea cea mai expresiva dupa care apreciem frumusetea, temperamentul si caracterul cainelui, elementul principal in determinarea rasei. El este constituit din mai multe regiuni, delimitate prin linii imaginare, satbilite in functie de baza anatomica care sustine regiunile respective.
Capul cainelui difera ca dimensiune, greutate, forma, profil etc., in functie de rasa, sex si varsta. Raportat la restul corpului, capul cainelui poate fi mare sau mic, lung sau scurt, larg sau ingust, patrat, conic, dreptunghiular, concav sau convex etc. Ca aspect general capul poate fi uscat, uscativ sau sculptat, greu sau grosolan. In general capul cainelui trebuie sa fie potrivit de mare, potrivit de incarcat si proportional cu restul corpului, iar forma depinde in functie de rasa.
Fruntea are ca baza anatomica oasele frontale si este limitata posterior de creasta occipitala, anterior de linia nasului la nivelul unghiului cranio-facial (stopul). Pe partea laterala este limitata de sprancene si ochi, partea superioara a obrazului si a urechilor.
Regiunea cranio-frontala poate fi lunga, scurta, larga, ingusta, plata, concava, convexa.
Rorunjimea capului este data de forma crestei occipitale. Aceasta creasta este foarte rotunjita la Pechinezi, este neteda la Setteri si foarte proeminenta la Ogari.
Stopul reprezinta unghiul dintre frunte si bot (linia nasului). Este o adancitura in craniul fetei, in fata liniei fruntii, ca o treapta in fata ochilor, al carui ungi fata de linia nasului determina profilul. El poate fi: adanc si scurt (ca la Bulldogul francez), bine dezvoltat si in unghi drept ( ca la Pointer), putin pronuntat (ca la Airedale Terrier) si sters ( ca la Bullterrier). Aspectul stopului da forma profilului si caracterizeaza marile tipuri morfologice. Profilul cefalic poate fi: rectiliniu, la care stopul este marcat si linia fruntii este oarecum paralela cu linia nazala (ex: Cockeri); convex, la care stopul este sters si linia fronto-nazala este aproape continua (ex: Ogari); concav, la care stopul este foarte adanc iar regiunea nazala este foarte scurta (ec: Pechinezi).
Botul este limitat in sus de frunte si ochi, in jos de nas iar lateral de obraji si buze. Botul poate fi lung, scurt, patrat, gros, larg, drept, ascutit, foarte alungit (ex: Ogari) sau foarte scurt (ex: Bulldog). Lungimea botului este raportata la frunte; botul este scurt sau lung daca este mai scurt sau mai lung decat fruntea. Silueta sau profilul liniei superioare a botului poate fi: dreapta (Setteri), convexa si formeaza un bot coborat (Bullterieri) si concava, care formeaza un bot ridicat, in vant sau pointerin (Pointeri).
Linia nasului este linia superioara a regiunii nazale si este determinata in partea posterioara de stop si anterioara de trufa si nari. Este foarte lunga la Ogari si foarte scurta la Pechinezi.
Trufa este portiunea lipsita de par de la inceputul regiunii nazale. Este colorata in functie de culoarea generala a cainelui. De obicei, este de culoare neagra: la cainii cu blana de culoare deschisa este cenusie; la cainii cu blana in mai multe culori este patata. Trufa trebuie sa fie pigmentata uniform, fara sa aiba pete albe, care sonstituie un defect de frumuseste. Trufa roz este un defect grav, ea denota lipsa pigmentului, apare frecvent la pui, dar progresiv trece cu varsta. Trufa este mobila si umeda si prezinta pe suprafata ei niste striatii specifice fiecarui caine. Amprenta acestor striatii constituie mijlocul ideal de identificare a cainelui, ca si amprenta digitala la om. Luarea amprentei trufei este o operatiune simpla, se aplica un strat subtire de tus si se apasa trufa cu o bucata de hartie alba. Trufa trebuie sa fie umeda, din aceasta cauza are o temperatura mai scazuta decat cea a corpului. Trufa calda nu inseamna neaparat o stare febrila deoarece ea este calda dupa somn, cum si trufa rece nu exclude o stare febrila. Trufa uscata si crapata indica intotdeauna o boala.
Narile au forma de virgula intoarsa si trebuie sa fie bine deschise. La cainii sanatosi nu sunt lipite si nici nu prezinta secretii.
Buzele (superioara si inferioara), confera profilului cefalic partea interioara. Buzele pot fi bine afrontate (proeminente) asa cum au Ogarii, sau buza superioara depaseste buza inferioara si atunci aspectul botului este patrat (Dog german). Buza superioara o acopera pe cea inferioara iar la comisuri prezinta falduri, care atrna in lateral. Acestea sunt mai pronuntate la rasele de prepelicari si la Dogi. Cand faldurile sunt prea mari, constituie un defect. La Ogari si Fox Terrieri, buzele sunt sucrte si se inchid perfect.
Obrazul constituie partea laterala a capului, este format din doua parti: partea plata, care are ca baza anatomica muschiul maseter, si buzunarul obrazului, care prelungeste partea plata inspre partea anterioara.
Ochii dau cainelui expresia fetei. Sunt situati pe fetele laterale ale capului, de fiecare parte a fruntii, intre craniu si fata. Sunt formati din globul ocular, cavitatea orbitara, muschii ce fac ochiul sa pivoteze pe diferitele lui diametre, pleoapele, corpul clignotant (a 3-a pleoapa) si aparatul lacrimal.
Ochii cainelui difera de la o rasa la alta, forma lor este o particularitate caracateristica de rasa, poate fi ovala, alungita (migdala) si rotunda. Cainii nordici au, in general ochi migdalati. Dupa cum sunt plasati deosebim ochi drepti, asezati pe acelasi plan si cu unghiurile de aceeasi linie dreapta si ochi oblici, care au unghiurile externe mai sus decat cele interne, astfel incat linia dreapta nu poate uni dacat o pereche de unghiuri. La cainii cu profil rectiliniu (Ciobanesc german), ochiul are o pozitie usor laterala si o forma alungita, la cei cu profil concav (Boxer), ochii sunt plasati mai in fata si deschiderea este mai rotunda, la cainii cu profil convex (Bullterier), ochii sunt foarte migdalati si au o vedere laterala. Ca asezare in orbita se deosebesc ochi asezati adanc, iesiti in afara si asezati normal. Ochi holbati gasim mai frecvent la rasele pitice si la cainii cu fata scurta. Orbitele sunt orientate mai mult in fata decat in lateral. Pupila este rotunda si se deschide in mod diferit. Irisul determina culoarea ochilor.
Arcadele orbitare sunt mai mult sau mai putin proeminente. Pe ele se formeaza sprancenele care, uneori, prin marimea si asezarea lor, dau capului aspectul de zbarlit.
Urechile sunt formate din cartilagiul auricular si muschii auriculari si sunt situati pe partile laterale si superioare ale capului.Muschii pot fi atrofiati ca la om si, in consecinta, urechile vor fi imobile sau, din contra, foarte dezvoltati si atunci urechile sunt foarte mobile indreptandu-se in directia celui mai slab sunet. Marginea posterioara a urechii are pe partea inferioara un pliu al pielii.
Forma si felul in care sunt purtate sunt foarte diferite, in functie de rasa. Dupa felul cum sunt purtate, urechile se impart in: urechi drepte sau ridicate; urechi semiandoite sau semidecazute; urechi complet cazute sau atarnande.
Abaterile de la prevederile standardului privind forma, marimea si portul urechii exclud cainele de la concurs.
Ceafa, aflata la extremitatea posterioara a capului, are ca baza anatomica osul occipital cu creasta lui. La rasele Brac, Setter irlandez si la alti caini de vanatoare, occipitalul formeaza o protuberanta bine vizibila.
Gatlejul este regiunea cuprinsa intre jgheabul submaxilar si partea superioara a gatului. Difera, ca lungime, de la o rasa la alta.
Gatul este regiunea care leaga capul de trunchi. Baza anatomica a gatului o constituie vertebrele verticale cervicale si muschii care pun in miscare capul. Gatul poate fi lung sau scurt, in raport cu lungimea capului si poate fi gros, subtire sau potrivit de gros; incarcat (masiv) sau uscativ, dupa dezvoltarea si intinderea musculaturii; poate fi prins sus, prins jos, prins normal, purtat orizontal (Bulldogul englez), oblic sau vertical. Gatul cu salba (pliu longtudinal al pielii, drept sau cutanat, pe fata inferioara a gatului) este un defect. Gatul are un rol dinamic in pastrarea echilibrului cainelui. De aceea, el trebuie sa fie bine prins de cap si trunchi, sa fie suficient de puternic si musculos pentru a asigura miscari libere si usoare ale capului.
Andreea P.
Junior Editor
Animalutze.COM
trimite prin YM
picasso, o splendoare de tigrat
