Lundehund este o rasa de caini originara din Norvegia. Acesta rasa de patrupede este una dintre cele mai rare din lume.
Unicitatea cainelui din rasa Lundehund este data de cele sase degete de la fiecare picior si de flexibilitatea iesita din comun a incheieturilor. Unii specialisti considera ca aceasta rasa are caracteristicile cainilor primitivi. Dantura exemplarelor din rasa Lundehund este asemanatoare cu a Cainelui Varanger, care a trait in Rusia acum 5.000 de ani.
IstorieLundehund era folosit in trecut la vanatoarea de pasari marine cu cioc mic ("Lunde" - in limba norvegiana). Astfel, numele rasei provine de la principala activitate a acestor caini. In secolul al XVII-lea aceste patrupede erau folosite de vanatorii de pe coastele Norvegiei. Flexibilitatea acestui caine il facea ideal pentru vanatoare pasarilor pe stancile inaccesibile unde acestea traiau. Rasa a ramas neschimbata sute de ani insa, la inceputul secolului trecut, exemplare de Lundehund se mai gaseau decat intr-un oras izolat din arhipelagul Lofoten. Acesti caini aproape au fost exterminati in Al Doilea Razboi Mondial. La sfarsitul conflagratiei mondiale doar sase Lundehund mai erau in viata. Crescatori dedicati au facut tot posibilul pentru pastrarea rasei iar astazi se gasesc aproximativ 1.500 de caini Lundehund in toata lumea. In anul 2007, Kennel Club-ul American a inclus rasa Lundehund in Miscellaneous Class, permitand stapanilor sa participe cu aceste animale in cadrul diverselor competitii de profil.
AspectCainii Lundehund sunt de dimensiuni mici, de tipul Spitz. Acesti caini au o blana lunga, deasa si, de obicei alba. Urechile sunt triunghiulare, ascutite, medii ca marime si ridicate. Ochii sunt ovali, potriviti ca marime si de culoare inchisa. Botul este drept iar nasul este negru. Coada este stufoasa si intoarsa pe spatele animalului. Una dintre caracteristice unice ale cainilor Lundehund este flexibilitatea extraordinara de care dau dovada. Aceasta insusire ii ajuta foarte mult sa patrunda in locuri stramte. Lundehund isi poate intoarce capul pe spate pana isi atinge propria coloana vertebrala. Picioarele din fata pot fi intoarse la un unghi de 90 de grade fata de corp, ca in cazul mainilor la oameni. Pentru a se putea proteja de vremea capricioasa din Nordul Europei, acesti caini isi pot inchide total urechile prin plierea lor atat in fata cat si pe spate. Lundehund sunt caini polidactici, adica au cate sase degete la fiecare picior, fata de cinci degete, cate au celelate rase. Degetele in plus, desi nu ating pamantul, il ajutau foarte mult pe caine sa nu alunele de pe stancile umede atunci cand fugea dupa vanat.
TemperamentLundehund este un caine vioi, inteligent, independent si destul de viclean. Poate avea uneori un caracter dominant si nu este recomandat persoanelor fara experienta in cresterea cainilor. Acest patruped latra destul de putin. Este devotat familiei dar suspicios cu strainii. Lundehund se intelege bine cu alti caini. In privinta altor animale de casa, Lundehund trebuie socializat cu acestea de foarte devreme pentru ca instinctele lui de vanator sunt destul de puternice.
SanatateCrescatorii incearca sa evite cosangvinizarea pe masura ce numarul de exemplare este din ce in ce mai mare. Din pacate, o femela poate naste maximum patru pui iar acest lucru contribuie la riscul de cosangvinizare. Cainii Lundehund sunt predispusi la gastroenteropatie, o boala a aparatului digestiv care provoaca dezvoltarea exagerata a bacteriilor digestive si pierderea abilitatii de a absorbi nutrimente din mancare. In cele mai grave cazuri, cainii pot muri de foame pentru ca nu pot asimila nutrimente si proteine desi sunt hraniti regulat. Toti cainii din aceasta rasa au gena ce produce aceasta boala insa nu toate exemplarele sunt afectate. Boala nu poate fi vindecata dar poate fi tinuta sub control printr-o dieta speciala.
CaracteristiciAvand in vedere tara de origine, Lundehund este un caine care se simte cel mai bine in aer liber si care este rezistent la intemperii. Blana cainelui are nevoie de periaj mai ales in perioada de naparlire. Metodele de vanatoare s-au schimbat iar Lundehund este folosit astazi mai mult pentru paza si companie. Acest caine poate atinge 38 de centrimetri inaltime si poate cantari pana la sapte kilograme.
Mihail Grigore
Foto: Karen Elise Dahlmo / GFDL, cc-by-sa-2.5