Acum ceva vreme vã vorbeam despre ceea ce înseamnã protectia animalelor în conceptia legiuitorului român. Consider cã ar fi oportun sã aruncãm o privire si în ograda vecinului, mai precis prin legislatia comunitarã cu privire la protectia animalelor, legislatie care a servit ca izvor pentru recent adoptata lege a protectiei animalelor din România.

Asa cum am spus deja legea românã a folosit o mare parte din prevederile comunitare în domeniu, astfel cã mã voi limita la o enumerare succintã a punctelor comune ale celor douã legi, insistând pe unele aspecte care nu au fost atinse de legiuitorul român.

Astfel orice persoanã care detine un animal de companie sau care se ocupã de cresterea si îngrijirea unui animal trebuie sã-i asigure toate conditiile, îngrijirile si atentia, tinând cont de nevoile etologice , în functie de specie si rasã, si în special trebuie sã îi asigure  hrana si apa în cantitãti suficiente, posibilitatea de miscare si sã ia mãsurile necesare pentru a nu scãpa de sub supraveghere. (art.4, alin. 2 din Conventia europeanã pentru protectia animalelor de companie din 23/06/2003, publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 400 din 05/05/2004).        

În ceea ce priveste dresajul, conventia europeanã statueazã cã nici un animal de companie nu trebuie dresat prin metode care i-ar putea prejudicia integritatea fizicã sau psihicã. De asemenea se interzice folosirea de mijloace artificiale de dresaj care pot provoca “rãni sau dureri inutile, suferinte ori teamã”. (art.7)          

Cresterea animalelor în scopul comercializãrii se face numai în baza autorizatiei emisã de autoritãtile competente. Orice persoanã care are intentia de a se ocupa de asemenea activitãti trebuie sã înstiinteze autoritatea competentã printr-o declaratie care sã cuprindã: speciile animalelor care sunt sau vor fi implicate, persoana responsabilã si cunostintele sale în domeniu, descrierea instalatiilor si echipamentelor care sunt sau vor fi utilizate. În cazul în care aceste conditii nu sunt îndeplinite de o manierã corespunzãtoare, autoritatea competentã poate recomanda mãsuri sau poate dispune interzicerea comercializãrii sau continuarea activitãtii dacã acest lucru se dovedeste a fi în folosul animalelor.

Legat de utilizarea animalelor de companie pentru publicitate, spectacole, expozitii sau alte manifestãri similare, legea comunitarã prevede cã folosirea este permisã numai dacã organizatorul creeazã conditiile necesare pentru ca aceste animale sã fie tratate cu diligentã sporitã, sãnãtatea si bunãstarea lor sã nu fie puse în pericol, sã nu fie supuse vreunui tratament sau unui procedeu care sã determine cresterea sau diminuarea nivelului natural al perfomantelor sale, sau sãnãtatea si bunãstarea lor sã fie puse în vreun fel în pericol.

În ceea ce priveste sacrificarea, legea dispune cã numai medicul veterinar sau o altã persoanã competentã au dreptul sã procedeze la sacrificarea unui animal de companie, cu exceptia cazurilor de urgentã când trebuie sã se punã capãt suferintelor unui animal si când ajutorul unui medic veterinar sau al altei persoane competente nu poate fi obtinut rapid sau în alte cazuri prevãzute de legislatia nationalã a statelor semnatare. 

Cam acestea ar fi elementele comune celor douã acte legislative. În plus, conventia comunitarã face referire la unele aspecte pe care legislatia românã le-a omis, fiind de asteptat o reglementare a acestei situatii.

Astfel, pãrtile semnatare ale conventiei se angajeazã sã încurajeze dezvoltarea programelor de informare si de educare pentru a promova urmãtoarele aspecte prevãzute în conventie:

a) dresajul animalelor de companie în scop comercial sau pentru competitii, care trebuie sã se efectueze de cãtre persoane având cunostintele si competentele corespunzãtoare;

b) necesitatea de a descuraja:

(i) acordarea animalelor de companie ca premii, recompense sau prime;

(ii) înmultirea neplanificatã a animalelor de companie;

c) eventualele consecinte negative pentru sãnãtatea si bunãstarea animalelor sãlbatice, în cazul achizitionãrii sau introducerii lor ca animale de companie;

d) riscurile care decurg din achizitionarea iresponsabilã a animalelor de companie, care conduce la cresterea numãrului animalelor nedorite si abandonate.

O prevedere foarte importantã este aceea a limitei de vârstã pentru achizitionarea unui animal de companie; în acest legea prevede cã persoanele cu vârsta de pânã la 16 ani au nevoie de consimtãmântul pãrintilor pentru a putea cumpãra un asemenea animal.

Legat de interventiile chirurgicale destinate modificãrii aspectului unui animal de companie sau altor scopuri necurative legea prevede cã acestea trebuie sã fie interzise si, în special:

a) codotomia;

b) cuparea urechilor;

c) sectionarea corzilor vocale;

d) ablatia ghearelor si dintilor.

Interventiile în cursul cãrora animalul va suferi sau riscã sã sufere dureri considerabile nu trebuie sã fie efectuate decât sub anestezie si de cãtre un medic veterinar sau sub controlul sãu.

Legea prezintã reglementãri speciale si în ceea ce priveste  sacrificarea animalelor, reducerea numãrului de animale fãrã stãpân, aceste reglementãri fiind preluate si de legislatia românã în materie. 

Ionut RADULESCU
Jurisconsult
Expert Editor
Animalutze.COM