Iti doresti sa imperechezi pisica. Adica, sa ai bucuria de a vedea puiutii pisicii tale nascandu-se si crescand, transformandu-se din fapturi nesigure, cu ochii lipiti, in mici feline agere cu ochi atenti si gherute puse mereu pe joaca.
Imaginea descrisa mai sus este intr-adevar idilica si dorinta de a o trai alaturi de pisica ta este cat se poate de fireasca, dar numai pentru cineva care nu stie cat de grea, obositoare si chiar periculoasa poate fi pentru pisica aceasta aventura.
In primul rand, desi se spune ca este sanatos pentru pisica sa aiba pui macar o data in viata, fie ca urmeaza sa fie sterilizata sau nu, de fapt, nu e chiar sanatos.
Imperecherea, sarcina, nasterea si alaptarea puilor constituie momente si perioade de stres maxim pentru pisica, atat din punctul de vedere (poate e impropriu spus) "psihologic" cat si, la fel de important, fiziologic.
Imperecherea este un mare stress, mai ales pentru pisicile care probabil ca n-au vazut in viata lor alta pisica - este vorba de pisicile de tip "una
intr-o casa", nesocializate din acest punct de vedere, neobisnuite cu
deplasari si stressul inevitabil al intalnirii unei alte pisici, fie si
mascul, le poate face sa aiba reactii care stapanului neavizat pot aparea ciudate. O astfel de pisica uita urgent de calduri si intra in "modul aparare", ascunzandu-se rapid pe sub vreo piesa de mobilier si refuzand cu obstinatie sa iasa de acolo, ba chiar sa si manance sau sa bea. O astfel de pisica se va linisti numai cand va ajunge inapoi acasa si, in mod sigur, imperecherea va iesi din discutie pentru cel putin o perioada. Si a doua si a treia si a patra incercare ar putea avea acelasi rezultat - pisica ascunsa bine intr-un loc strategic si motan sasait din locul cu pricina - atat lipsa ei de
experienta in situatii de acest gen cat si intalnirea de gradul III cu
o fiinta din aceeasi specie, teama de locul nou, dilema teritoriala si
bizareria situatiei in sine vor determina pisica sa respinga fara echivoc orice incercare de apropiere a motanului. Reactia la stress extrem este mai
puternica decat instinctul de imperechere, chiar daca duci pisica la motan
in plina perioada de calduri.
Daca totusi, dupa destule incercari (sau daca ai o pisica mai "bleguta" sau foarte bine socializata), imperecherea se face cu succes, trebuie sa stii ca animalul gravid are nevoie de nutrienti suplimentari si hrana obisnuita nu-i mai ajunge nici cantitativ nici calitativ; organismul se modifica pentru a creste si hrani puii atat in uter cat si dupa nastere si, desi aparent pisica nu este deranjata de sarcina, asta nu e din cauza ca nu i-ar fi greu, ci pentru ca pisicile nu au obiceiul sa se vaite.
Nasterea e un moment foarte dificil pentru o primipara (pisica aflata la prima nastere, deci care nu a mai avut niciodata pui) pentru ca, desi o ajuta instinctul, nu stie exact "din prima" ce trebuie sa faca, este speriata si are dureri a caror cauza n-o cunoaste din vreo experienta anterioara. In plus, intotdeauna prima nastere dureaza mai mult.
De asemenea, nu se recomanda ca nasterea sa fie asistata de o persoana care nu a mai asistat niciodata o nastere pisiceasca, pentru ca, in cazul aparitiei unor complicatii, persoana neexperimentata nu isi da seama de acestea la timp, ceea ce poate agrava starea pisicii si a puilor, periclitandu-le chiar viata. Nasterea in multe cazuri poate fi grea (distocii) si pot aparea situatii in care puii au o prezentatie care face imposibila expulzarea pe cale naturala (de exemplu, in loc sa fie angajati pe canal cu fata sau cu spatele inainte, se pot angaja lateral si nu au cum sa iasa), caz in care se practica, exact ca in cazul distociilor umane, cezariana de urgenta pentru a salva atat mama cat si puii. In cazul in care interventia nu se face la timp sau daca fetii, desi prezentati normal, sunt prea mari, pot exista rupturi ale tesuturilor pisicii, rupturi care, nedepistate la timp, se pot infecta si pot duce la moartea pisicii daca sunt netratate. Dupa nastere, daca pisica nu a eliminat tot tesutul placentar, acesta poate ramane in uter si se poate de asemenea infecta, ceea ce duce la aparitia piometrului, fatal si el daca nu este rezolvat (in 99% din cazuri) chirurgical, prin extirparea completa a uterului si a anexelor. Un stapan de pisica neexperimentat nu va sti sa aprecieze daca hemoragia post-partum este sau nu prea abundenta (pisica se spala cu grija si numai cineva cu experienta poate sa isi dea seama care este situatia reala) si nu va sti sa solicite ajutorul medicului in cazul in care exista ceva in neregula. Puii, in cazul rar dar posibil, in care pisica nu-i accepta sau nu stie ce sa faca cu ei, trebuie scosi din placenta de catre persoana care asista nasterea, trebuie taiate cordoanele ombilicale la distanta corespunzatoare, trebuie dezinfectate, puii trebuie uscati si hraniti. Sigur, poti chema un medic veterinar sa asiste nasterea, dar nu sunt multi care sunt dispusi, indiferent de suma oferita, sa fie chemati la orice ora si sa vina sa asiste o posibila nastere in miez de noapte (statistic, pisicile nasc mai des noaptea decat ziua). Si mai sunt o multime de aspecte de acest fel.
In cazul in care totul merge bine, nu poti rasufla usurat/a pentru ca perioada post-partum (de dupa nastere) este dificila pentru pisica; ea este obosita si trebuie hidratata si hranita corespunzator, ca sa-si poata reveni dupa nastere si sa poata alapta puii in mod eficient. Puii, in cazul in care sunt prea multi fata de posibilitatea pisicii de a-i hrani (nu tine de numarul de mameloane, ci de organismul pisicii si posibilitatea ei de a produce suficient lapte) trebuie hraniti cu supliment artificial, care este de obicei destul de scump (60 RON cutie de 300 g) si desi puii pot creste si cu lapte de vaca amestecat cu galbenus de ou, asta nu inseamna ca este si bine; laptele de vaca nefiind adaptat, nu poate suplini nevoile nutritive ale pisoilor si acestia pot creste cu diverse carente in dezvoltare.
In plus, orice pisica nesterilizata risca sa faca piometru. Odata cu sterilizarea, riscul de piometru dispare, pentru ca dispare organul predispus.
In cazul in care totusi puii cresc bine si totul este in regula, apare problema dificila a plasarii lor - in prezent, e plin internetul de anunturi cu pisoi metisi de dat, anunturi care se rezolva extrem de greu. Ce faci cu atatia pisoi? Poti avea (se intampla frecvent) surpriza ca cei care "se inscrisesera pe lista de asteptare" a puilor sa-ti spuna ca s-au razgandit, situatie in care incepe un adevarat cosmar in cautarea de stapani corespunzatori - nici nu poti da puiutii asa, oricui, mai ales ca au crescut sub ochii tai! Ai putea sa spui ca ai birmaneza sau siameza si ca puii se vor da usor. E adevarat ca pisica ta are o culoare speciala cafenie sau albastrie (numita "point") dar, daca nu ai acel act numit pedigree care atesta apartenenta pisicii tale la o rasa anume, practic nu exista dovada ca printre bunicii pisicii tale nu s-a strecurat vreo frumusete de cotoi tigrat... deci nu ai nicio garantie ca pisica ta este de rasa, decat daca ai luat-o cu pedigree. Asadar, daca nu ai luat-o cu pedigree, se considera metis si puii ei la fel, indiferent ca ii concepe cu un cotoi ca Thomas O'Malley sau cu un super campion. Avand in vedere ca exista sumedenie de metisi care apar din
astfel de dorinte si mituri cum ca imperecherea ar fi o treaba
sanatoasa pentru animal, in veci n-o sa se rezolve problema metisilor.
Si nici a pisicilor care ajung in strada. Evident, nu este vorba de ce ai face tu, logic ca nu ai arunca pisoii in strada - dar nu ai de unde sa stii daca toti stapanii gasiti ii vor trata bine si vor avea grija de ei asa cum ai avea tu.
Acum, dupa tot ce ti-am povestit, nu cred ca iti mai doresti atat de mult sa imperechezi pisica... ci ca vei face ceea ce e mai bine pentru ea.
Messa
Editor In Chief
Animalutze.COM
Foto: Clarita
trimite prin YM
motanel gri cu alb, blana semilunga si coada stufoasa
